Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

SINGUR PRINTRE MÂRLANI

 

după Florin Bican


regia şi coregrafia: Andrea Gavriliu
scenografia: Alexandru Petre
muzica originală: Mihai Dobre
maestru de lumini: Jenel Moldovan


Distribuţia:
Mârlanii: Radu Dogaru, Radu Lărgeanu, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarța, Irina Wintze


regia tehnică: Ioan Negrea
sonorizare: Vlad Negrea
operator lumini: Mădălina Mânzat
sufleor: Teofil Pașca

SINGUR PRINTRE MÂRLANI este o satiră care caricaturizează categorii catastrofale, calamități umane, caracterizate prin cacofonia dintre „caterincă“, „panaramă“ și „paranghelie“.


Din latinescul „satura“, care avea sensul de „dezordine“ sau „harababură“, romanii îl utilizau în expresia „lanx satura“, adică un bol plin cu fructe de diferite tipuri. Se poate trage, deci, concluzia că spectacolul este o salată de rime bine scrise de Florin Bican, „veselie, dans, antren“ - vorba dânsului - muzică și mult efort fizic din partea actorilor.


Motto-ul spectacolului este „Am renume mondial, sunt mârlanu' universal!“

            Andrea Gavriliu



Interviu cu Andrea Gavriliu despre Singur printre mârlani

 

 

Andrea Gavriliu a absolvit actoria la Facultatea de Teatru din Cluj. Au urmat patru ani în care a fost actriță la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde datorită unor spectacole în care „exista și o componentă de mișcare" a revenit la „prima dragoste", dansul. În ultima vreme a  realizat coregrafia pentru spectacole de teatru și operă, spectacole de teatru-dans. Este laureată în două rânduri a Premiului UNITER - în 2014 pentru spectacolul de teatru-dans Zic Zac și în 2019 premiul pentru mișcare scenică. După  OST realizat la Naționalul clujean în 2017, revine acum cu un spectacol de dans pe un scenariu „poetic-coregrafic", cum ea însăși l-a numit, după cartea lui Florin Bican, Singur printre mârlani.

Într-o pauză de repetiții, i-am adresat câteva întrebări.

 

De ce Singur printre mârlani?

Andrea Gavriliu: Eram în căutare de texte românești, de ceva special pentru sărbătorirea centenarului Teatrului Național din Cluj și în această căutare am avut norocul să găsesc într-o librărie acest volum și din momentul în care am citit câteva rânduri am știut că ăsta e!


A fost dragoste la prima vedere.

A.G.: Exact. Mi s-a părut că exprimă foarte bine tot ce ne înconjoară, și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Dar dincolo de aspectul moralizator, cele mai importante lucruri mi se par umorul și cinismul cu care tratează toate aspectele societății. Fiind în versuri, textul are un anumit tip de muzicalitate, o ritmicitate foarte ofertantă pentru mișcare, pentru zona de spectacol pe care mi-o doresc. Uneori e muzică în sine și de aceea în spectacol nu e atât de multă muzică, comparativ cu alte spectacole pe care le-am făcut, pentru că textul, de foarte multe ori, ține loc de muzică.


Cum dansează un mârlan?

A.G.: Eee! Din punct de vedere coregrafic e destul de diferit de ceea ce am încercat în alte spectacole ale mele tocmai pentru că am pus accentul pe text și pe sensul textului. Prin urmare, tot ce înseamnă dans, e greu să cataloghez ca fiind dans. Bineînțeles, există foarte multe inserții coregrafice, dar sunt de scurtă durată și sunt menite să aibă un alt tip de impact în contextul respectiv, nu neapărat pentru a exprima corporal anumite lucruri. Tot ce înseamnă mișcare în spectacol e bazat pe sens și pe situația creată și ține foarte mult de îmbogățirea dinamicii spectacolului. Nu aș putea să spun că dansul are rolul principal, de astă dată, în spectacol. E, oarecum, un ecou al cuvintelor și mai ales al conținutului cuvintelor.


În general, reușești să exprimi mai multe prin dans decât prin cuvânt?

A.G.: În general da, dar în situația asta, e un tip de spectacol nou pentru mine, chiar dacă în nouăzeci la sută din cazuri utilizez și text. Tot ce e mișcare în spectacol e, de fapt, o prelungire a textului și a situațiilor pe care textul le creează.


Îl poți considera un început spre o nouă formă de exprimare?

A.G.: Oarecum da. Când am conceput scenariul am încercat să caut un cuvânt sau o expresie care să denumească ceea ce am de gând să fac și am scris Singur printre mârlani după Florin Bican, iar în paranteză, scenariu poetic-coregrafic. Mi-am dat seama că e destul de dificil de încadrat spectacolul într-o categorie anumită. 


E foarte bună formula de spectacol poetic-coregrafic.

A.G.: Da, doar că nu aș vrea să se înțeleagă prin poetic, ceva romantic, sensibil pentru că poezia aici e foarte apăsătoare, dinamică, dură, cu un iz de baladă românească din topor.


A fost greu să-i convingi pe actori să... danseze cu mârlanii?

A.G.: Absolut deloc. Mai sunt două săptămâni până la avanpremieră, spectacolul este deja construit și în continuare simt o plăcere fantastică de a veni la repetiții, de a lucra cu acești oameni. Și nu exagerez deloc când spun asta, întrucît toți au potențial și reale abilități în mișcare, au expresivitate corporală. Pe mulți îi cunosc. Din cei opt am lucrat cu adevărat cu trei dintre ei: cu Cosmin Stănilă și Radu Dogaru pentru că mi-au fost studenți. Cu Matei Rotaru am fost colegă atât de facultate, cât și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Sunt extrem de încântată de felul cum decurg lucrurile. Și nu trebuie să duc muncă de convingere pentru că îi simt că au încredere în propunerea mea. Să nu vă imaginați că toată lumea are acest tip de disponibilitate, însă această trupă o are din plin.


Această trupă știe și să cânte, știe și să danseze...

A.G.: Exact. Și chiar dacă sunt mișcări care nu le sunt la îndemână, văd că se străduiesc până când le iese.


Prima iubire a fost dansul. Cum s-a produs cotitura spre actorie?

A.G.: Într-adevăr prima iubire a fost dansul. Nu am continuat cu dansul pentru că nu-mi doream balet clasic și nu aveam foarte multă încredere, pe vremea aceea, în posibilitățile mele, mai ales din punct de vedere tehnic. Eram în liceu când am prins gustul teatrului, al actoriei. Dar în facultate și pe urmă ca actriță la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, am început să-mi dau seama că prin mișcare mă exprim mult mai bine, mă simt mai în largul meu. Asta datorită unor spectacole nemțene în care exista și o componentă de mișcare. Mi-am dat seama că sunt mult mai puternică pe acele momente. Și-atunci încet, încet m-am hotărât să fac schimbarea.


Nu ai făcut studii coregrafice?

A.G.: Ba da. După cei patru ani de Piatra Neamț m-am mutat la București și am făcut un master de doi ani în coregrafie. A urmat primul meu spectacol, Zic-Zac. Așa mi-am demostrat mie însămi că ceea ce simțeam funcționează. Adică nu e doar în capul meu. Și că ăsta e drumul. Am ales calea asta și sunt alt om.


Ai și studii muzicale?

A.G.: Nu, doar ureche de lăutar. Ascult foarte multă muzică. Nu citesc nici măcar note. Au fost situații în care am lucrat la operă. Cântăreții spuneau că reluăm de la fa diez, iar eu fredonam... Dar am reușit să ne înțelegem, doar că nu puteam să le indic pe partitură. În schimb, le cântam.

 

 

Interviu realizat de Eugenia Sarvari
 


 


 


Data premierei: joi, 5 decembrie 2019

Sala mare
14+
1h
 

X