- cu excepția piesei „Cosmos“ de Vangelis (reorchestrată de Lucian Ban) și a „Baroque Suite for String Quartet“ (anonim)
60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
Undeva, deasupra tuturor sau în spatele lor se simte mâna adevăratului Prospero al acestui spectacol, care este marele regizor Tompa Gábor. El a știut să-și aleagă actorii potriviți, dintr-o trupă excelentă, de altfel, astfel încât să obțină acest spectacol de neuitat, rol cu rol și scenă cu scenă. Mâna lui s-a văzut încă din scena furtunii, de la început adică, în care cele trei parce, Elena Ivanca, Angelica Nicoară și Romina Merei, apar în loja de lângă scenă și, cu niște pretinse partituri în mâini, scot țipete de spaimă la vederea mării dezlănțuite de pe pereții video ai decorului.(...) Furtuna a fost, nu probabil, ci sigur, vârful artistic al Întâlnirilor Internaționale ale Teatrului din Cluj-Napoca, alături de, în alt gen, cel comic, dar tot dezlănțuit, Chiritza în concert, după Alecsandri și Matei Millo.
Nicolae Prelipceanu, O Furtună de neuitat,
în Teatrul azi nr.12/2019
Furtuna lui Tompa Gábor se insinuează ca sinteză a artei scenice în care învățăturile din cărțile lui Prospero, preluate subtil de regizor, se răsfrâng asupra actorilor cu harul unui magician.
Să ne amintim. La 1 decembrie 1919, pe scena Teatrului Național din Cluj se rosteau primele cuvinte în limba română: „S-a potolit furtuna". Este replica de început din piesa Poemul Unirei de Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Da, într-adevăr, prin spectacole de asemenea calibru putem spune că s-a potolit furtuna și s-a așezat ARTA.
Adrian Țion, Cartea de magie a regizorului,
în revista Steaua nr.10/2019
(cronică scanată)
Gábor Tompa optează pentru o montare modernă, în care accentul cade pe actor ṣi personajul său. (...) Momentele scenice, lupta dintre bine ṣi rău, alternează mai degrabă între liric ṣi comic. Prezenṭa binelui este oarecum intuită prin permanenta reprezentare a ochiului divin din tavan.
Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019
În viziunea regizorului [Gábor Tompa], insula lui Prospero este insula cunoașterii, focul inițiatic (stins acum, dar în primplanul scenei, în planul evidenței și al timpului prezent) și teancul de cărți (abandonate în lateralul scenei, dar pe aceeași linie cu cenușa focului) fiind limitele definitorii ale creației lui Prospero. (...) O montare curajoasă, în care actorii sunt în primplan tot timpul, n-au cum să se ascundă după paravanele ce delimitează clar spațiul de joc, nu se pot ascunde nici în spatele mijloacelor scenice care abundă, ba chiar inundă scenele de teatru din lumea întreagă, dar absente în cea mai mare parte a montării despre care vorbim aici. Scene întregi sunt construite doar din schimburile de replici ale actorilor și din permutările lor prin spațiu. (...) În limbajul teatral, când unui regizor i-a reușit un spectacol se spune că a avut îngerul pe umăr. Dincolo de faptul că sunt convinsă că
Gábor Tompa are un înger care nu-l lasă niciodată singur, cred cu tărie că toți actorii din distribuția de la
Furtuna au avut îngerii aproape atunci când și-au adus în scenă personajele. Minutele în șir de aplauze din partea unui public care a umplut Sala mare a
Teatrului Național Cluj-Napoca dovedesc că da, încă se mai poate juca Shakespeare cu succes!
Nona Rapotan, Între ochiul de veghe și focul (ne)stins al creației - „Furtuna“ lui Gábor Tompa,
pe BookHUB, 25 sept. 2019
(...) Ar trebui să încep (...) aceste însemnări prilejuite de superbul, clasicul, în sensul plasării lui hotărâte sub însemnele solare ale simplităţii, clarităţii, rigorii, spectacol cu Furtuna săvârşit la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca de marele regizor Gábor Tompa, (...) [Furtuna este] o piesă pe care Gábor Tompa o citeşte drept o scriere despre ingratitudine şi despre trădare, despre răzbunare şi iertare, despre magie şi despre artă, despre viaţă, moarte şi pregătirea pentru aceasta. (...) Montând Furtuna Gábor Tompa a pus în scenă un copleşitor omagiu adus teatrului.
Mircea Morariu, „Furtuna“ sau despre veșnicia teatrului,
în adevărul.ro, 27 sept.2019
Din peştera lui, Prospero pare un zeu intraterestru ce împreună cu vahana sa Ariel visează la o lume transformată după voinţa sa. Ferestrele peşterii permeabile visului afişează un material oniric dens şi suprareal ce tălmăceşte un spaţiu de idei, reprezentând întocmai viziunea sau contribuţia artistului la elucidarea acestei piese ce figurează emblematic în mai toate repertoriile marilor creatori de scenă. Iar dacă suntem plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viaţă o întregeşte un somn, iată cum Miranda doarme simbolic - visul magic al tatălui său - cu capul pe stiva de cărţi - sugerând ideea de carte de căpătâi, cu aluzie la cele mai dragi şi mai de preţ lucruri lumeşti aduse pe insulă de Gonzalo, consilierul loial care le-a salvat viaţa.
Scena naufragiului derulată prin cele trei ferestre se desfăşoară ca un adevărat potop, pe care Prospero îl dirijează din arca sa. Lumea exterioară arcei sau insulei devine un haos premergător creaţiei. De zidurile ecranelor se lovesc meteoriţi uriaşi, lumile se rotesc şi se formează. Trecuţi prin Judecata de Apoi - reliefată de imaginile detaliate ale tabloului lui Bosch - prin disertaţia lui Prospero adresată fiicei sale, păcătoşii, izbăviţi prin clemenţa magului ce nu mai caută răzbunarea, se pregătesc să intre într-o creaţie mai bună, sau dacă nu mai bună, într-una nouă în care valorile se reaşază sub semnul iubirii şi al iertării.
Roxana Pavnotescu, Furtuna în tripticul Creației: Apocalipsa,
Judecata de Apoi și Facerea lumii,
pe Agenda LiterNet, mai 2021
Furtuna în tripticul Creației: Apocalipsa, Judecata de Apoi și Facerea lumii
Un spectacol cu umbre hiperbolizate, în defilări voit somnolente, repetitive (ca în A șaptea pecete de Bergman). Un ochi uriaș deasupra ecranelor, care vede tot, veghează chiar și somnul, în meandrele lui onirice, plus zgomote sugestive, delirante sau premonitorii – o regie modernă, fără inhibiții, cu spațiul alb mereu umplut, ca o propunere empatică de proporții.
Alexandru Jurcan, Furtuna și ochiul uriaș,
în revista Neuma, nr. 910 din 2022
