Matei Vişniec s-a născut la Rădăuţi în 1956 și pleacă din România în 1987, solicitând azil politic în Franţa. Copilăria şi-a petrecut-o la Rădăuţi, oraş a cărui linişte patriarhală era când şi când întreruptă de spectacolul de circ, care vizita periodic localitatea, şi care i-a trezit gustul pentru teatru. Această atmosferă este recreată de scriitor în unele dintre textele sale, cu precădere în Bâlci/Femeia ţintă şi cei zece amanţi și Angajare de clovn. Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate și circulau în clandestinitate. După 1989 devine autorul cel mai jucat din România.
Farsa tragică Angajare de clovn - după ce a primit Premiul pentru cea mai bună piesă a anului la Galele UNITER din 1991 -, a fost publicată în volum la Editura Unitex, în 1993. În 1995 apare şi în limba franceză sub titlul Petit boulot pour vieux clown. A fost montată cu mare succes pe numeroase scene din țară și din străinătate. Criticul Laura Pavel cataloghează Angajare de clovn drept un „text simptomatic pentru dramaturgia post-absurdă în care stridenţele avangardiste ale teatrului anilor '60 sunt trecute prin filtrul unei ironii îndulcite cu accente lirice".
Nicolló, Filippo şi Peppino sunt persoane anonime, interşanjabile. Ei pot să fie, de fapt, oricine. Inactivi în așteptarea loc, ei se află suspendaţi într-un timp incert. Se tachinează, sunt sarcastici, invidioşi, ingenui manifestând un amestec bizar de copilărie crudă şi tandreţe iubitoare. Bufonadele lor sunt, într-un fel, nişte parabole ale morţii, dar, totodată, un bun prilej de etalare a „cunoștințelor" dobândite de-a lungul unei îndelungate cariere. Nu sunt esenţial răi, ci alienaţi de o societate care le dă senzaţia că nu mai are nevoie de ei: o temă, parcă, mai actuală ca niciodată.
Atent exploatat în spectacol, acest conflict stă la baza tuturor acţiunilor fizice ale interpreților. Aceste personaje „ne pot reprezenta pe oricare dintre noi, indiferent de vârstă, sex sau profesie". Montarea „suferă" de o energie debordantă, de un comic autentic obţinut din subtilul melanj al dramatismului celui mai profund cu umorul sclipitor.
„Angajarea de clovn" în regia lui Sorin Misirianțu pune actorul pe un piedestal auster, neajutat de o scenografie care să „ia ochii", pe o scenă goală, îmbrăcată doar cu lumini și cu fum, care nu distrag atenția de la mimică, de la interpretare, ci concentrează privirea spectatorului tocmai spre arta actoricească. „Angajare de clovn" e un spectacol în care trei personaje fac totul, în care nu mai e nevoie de absolut nimic din recuzita teatrală, decât de recuzita interioară a celor care dau viață artiștilor sfârșiți, în esență, de viață.
Ce rămâne după ce pleacă circul si cine gestionează golul lăsat în urma lui ca o fantomă a amintirii? Răspunsuri sunt destule în mărturiilor celor implicaţi. Teatrul National din Cluj vă propune o întâlnire cu această fantomă a trecutului ireversibil în noua premieră Angajare de clovn în regia lui Sorin Misirianţu. (...)Descinzând din Clovnii lui Fellini, cei trei clovni (bătrâni), ajunşi în mod miraculos pe scena Euphorion-ului clujean, se hrănesc intens din gemul amintirilor, îndesat în borcane bine păstrate în memorie. Abordarea şi împletirea nostalgică a evocărilor e de tip exploziv în spectacolul lui Sorin Misirianţu.
Aceeași piesă se joacă acum și la București, în regia lui Ion Caramitru, care a distribuit trei actori cu studii la Cluj (Emilian Mârnea, Petre Ancuța, Florin Călbăjos). Spectacolul depășește două ore, se cântă, se dansează, se face pantomimă, e invitat chiar circul Globus, iar sala devine o arenă de circ. E o propunere, desigur, însă eu prefer sobrietatea montării de la Cluj, în consens cu lacrima și râsul, cu discreția senectuții și disperărilor, cu acel aer de vanitas vanitatum, plus grija pentru construcția gradată, pentru redescoperirea relației umane, regăsită sub fricile cotidiene.
Alexandru Jurcan, Două premiere clujene, în revista Tribuna, nr. 377, anul XVII, 16-31 mai 2018
(...) un „vârtej" repertorial și dramaturgic de mare calitate, dar care nu bulversează spectatorul, ci îl încântă la maxim, ajutându-l, în același timp, să „coboare" tot mai mult în psihologia și sufletul ascuns al actorilor - dur aparent, de fapt fragil și sensibil! Uimitor e că și noi ne putem identifica cu unul din pesonaje, în zeitgeist-ul „capitalismului sălbatic" - fiecare a ajuns sau va ajunge în această ingrată situație, într-o societate contemporană în care nu prea mai ai întrebuințare dacă ai trecut de 40 de ani!
