regia tehnică: Constantin Pojonie
lumini: Ionuț Maier, Alexandru Corpodean
sonorizare: Vlad Negrea
Kean este o adaptare a lui J.P. Sartre după piesa lui Alexandre Dumas Kean, ou Désordre et Génie scrisă în 1836 pentru actorul Frédérick Lemaître, fiind inspirată din viața celebrului și romanticului actor britanic Edmund Kean (1787-1833). Premiera a avut loc la 14 noiembrie 1953 la Teatrul „Sarah Bernhardt" din Paris. Tema, comună cu cea din Cântecul lebedei al lui Cehov, ni-l dezvăluie pe Kean, aflat în cabina lui, după ani de glorie pe scenă, căutând sensurile artei teatrului răscolit de iubirile mai mult sau mai puțin împlinite.
Spectacolul gândit de actorul Mihai-Florian Nițu și jucat inițial sub îndrumarea profesorului Adrian Titieni ca spectacol de absolvire, a cunoscut mai multe transformări, fiind jucat cu distribuții diferite la București, apoi la Sfântu Gheorghe. La Teatrul Național din Cluj-Napoca i s-au alăturat Matei Rotaru în rolul lui Salomon, devotarul sufleur, valet și înger păzitor al turbulentului și extravagantului Kean și Alexandra Tarce, în rolul Annei Demby, tânăra fată de negustor îndrăgostită de arta marelui actor și aspirantă la dublul rol de actriță și soție. Spectacolul vorbește despre condiția actorului ducând o viață haotică, risipitoare, pătimașă, imposibil de ținut în frâu. Aflat la declinul carierei, când rolurile i se învălmășesc în memorie, când alcoolul îi aburește mintea, eroul pare a trăi într-un plan paralel cu realitatea, ghidându-se după legi proprii, care-l duc la faliment. Un faliment în primul rând al ființei. Este o biografie care sporeşte în atractivitate prin includerea în text a celebrelor personaje shakespeariene, Ofelia şi Hamlet.
Mihai Florian Nițu a absolvit UNATC București la clasa profesorului Adrian Titieni în anul 2013. A jucat în Cum vă place de Shakespeare (Teatrul „Tony Bulandra" din Târgoviște), Un banjo și doi morți de Mariana Hartasanchez (Teatrul „Nottara"), Peretele de Lia Bugnar (Teatrul „Metropolis"), La Boheme musical de Sorina Creangă (Teatrul Mignon), Oreste Regele Sunetelor de Ioan Petru Culianu (Teatrul „Tudor Vianu" din Giurgiu), Maitreyi după Mircea Eliade (Teatrul „Bulandra"), Mai întâi te naști de Line Knutzon, Tartuffe de Molière, Histrion după Sartre și Shakespeare (Teatrul „Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe), Recviem de Matei Vișniec (Teatrul Național din București), Dybbuk după S. Ansky (Teatrul Evreiesc de Stat).
Prețul biletelor:
40 lei, 30 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol); 10 lei (reducere pentru elevi și studenți); 20 lei, 15 lei (reducere pentru pensionari).
Avem de-a face pe mai departe cu un spectacol-studiu, un studiu de bună calitate montat în scenografia eficientă a Ilonei Lörincz. Florian-Mihai Niţu se regizează bine pe sine, dar parcă şi mai bine îi conduce pe Matei Rotaru, excelent, cu nenumărate nuanţe în rolul Salomon, şi pe Alexandra Tarce, nu doar frumoasă, ci actriţă în lege în ipostaza de interpretă a Annei. [...]
E clar, se vede cu ochiul liber că lui Florian- Mihai Niţu îi place teribil ceea ce face (nu, să nu fiu greşit înţeles, nu e vorba despre auto-adoraţie, ci despre respect pentru profesiune şi faţă de public), îl joacă pe Kean cu multă implicare ţi ceea ce este foarte bine fără patetisme.
Florian Niţu este dezinvolt, lipsit de teatralitate, creând complexitate dintr-o interpretare nuanţată prin voce şi, parcă, exemplificând remarca susţinută de personajul său :"Te naşti actor precum te naşti prinţ". Se remarcă studiul aprofundat al lui Niţu asupra forului personajului, îmbinând inteligent stilisticile de joc şi metamorfozările adoptate. În regim de studio, pulsaţiile şi puseurile personajului se percep limpede, actorul umplând spaţiul cu eficacitate. Urmărind aceeaşi idee, Ana (Alexandra Tarce), prin enigma care o creează prin joc şi mimică, amplifică convuslia şi dezechilibrul personajului Kean, dar creează şi o uşoară confuzie plăcută şi meditativă în sală, neputându-i-se adăuga o eticheta certă. Salomon (Matei Rotaru) este un mediator chimic şi psihic pentru bipolaritatea stăpânului său. Dintr-o altă perspectivă, Salomon şi Ana sunt precum o oglindă de moravuri a lui Kean, producându-i acestuia un clocot de mânie şi sinceritate după fiecare interacţiune cu cei doi.
Textul adaptat de Florian-Mihai Nițu după piesa lui Sartre păstrează doar trei personaje și câteva din ideile fundamentale despre condiția actorului. Rezultatul este un mic paradox: asistăm la un spectacol despre actorie, cu actori jucând roluri de actori, sufleuri sau aspiranți la actorie, chiar dacă pe parcurs apar și alte idei mai accesibile, ținând de psihologia contemporană (cabotinism) sau politică. Partenerii de scenă ai actorului Florian-Mihai Nițu în acest spectacol matur sunt Alexandra Tarce (în rolul Annei Demby) și Matei Rotaru - Salomon. Cei doi fac roluri-suport de oglinzi ale personajului principal. Doar prin intermediul lor îl putem vedea pe marele actor așa cum este el, și putem urmări teatrul din spatele scenei. Acest spectacol de sală mică despre efemeritatea artei sale apare din întâlnirea lui Shakespeare (a fi actor în rolul propriei tale vieți) cu Grotowski (devoalarea condiției actorului, aruncarea măștii) și Artaud (cu teoria dublului și a teatrului în teatru).
Marius Oliviu Iacob, Kean, pe Teatrul românesc, 9 mai 2017
„Kean“, ultima premieră a Teatrului Național Cluj, în regia lui Mihai-Florian Nițu, nu este nici un spectacol genial, dar nici o ratare zgomotoasă. E o piesă care merită savurată și aplaudată la final, o piesă „cuminte", care nu-și forțează limitele, dar una făcută cu minte și cu suflet, care le oferă trăiri și bucurii teatrale celor care iubesc această artă.
E limpede, Mihai-Florian Niţu investeşte enorm în acest personaj. Îl simte şi-l exprimă în toată complexitatea şi făţărniciile lui, în pasiunea pentru Elena (personaj absent) şi înţelegerea pentru Anna, care intră în viaţa lui ca admiratoare dornică să devină actriţă. În calitate de regizor sedus de vibraţiile personajului, Niţu pune un accent patetic, uneori sfâşietor pe dimensiunile omeneşti ale lui Kean. El explorează zona profundă a personajului şi înscrie discursul pe linia efemerităţii artei actorului, prelucrând nuanţat rolul meditaţiilor pe această temă. Din textul mozaicat, cu extrase şi din alte acte, nu numai din scena întâlnirii cu Anna, regizorul compune profilul personajului interpretat ajuns la apogeul carierei sale, falit, beţiv, decăzut şi poate de aceea ar fi trebuit să apară niţel încărunţit. (...) Actorul Kean cunoaşte bine viaţa şi se pune în diferitele situaţii prin care a trecut. Aici interpretarea lui Niţu combină inteligent registrele, cu şarm şi delicată aprehensiune. E o teamă de bun simţ însă, inerentă la început de carieră, pe care, cu siguranţă, Mihai-Florin Niţu o va depăşi. Atunci când, înarmat cu toate armele de seducţie ale personajului (experienţă, maturitate), va izbuti să joace Kean în integralitatea lui. Datele actuale ale actorului îl sorocesc spre aşa ceva. Indubitabil. Actualul Kean de pe scena clujeană rămâne un studiu extrem de corect elaborat din seria fragmentarismului scenic.
Adrian Țion, Kean în culise, pe Agenda LiterNet.ro, 23.05.2017
Mihai-Florian Nițu dovedește că e, deja, un regizor și dramaturg matur, care știe să împletească acțiunea cu „senzaționalul“ profunzimii interioare, a dozat bine „creșterea“ personajelor și a suspansului. El creează un Kean veridic până la identificare, plin de nuanțări, pendulând instantaneu între trăiri contrarii, un artist pur-sânge, dar care știe să rămână uman și romantic până la final - însă numai el știe prețul care trebuie plătit.
Eugen Cojocaru, Teatru despre teatru care nu e teatru!,
