Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

PROCESUL

 

după Franz Kafka, dramatizare de Mihaela Panainte și Daniel Ilea
traducere de Gellu Naum


regia: Mihaela Panainte
scenografia: Helmut Stürmer
muzica: Șerban Ursachi
coregrafia: Enikő Györgyjakab
maestru de lumini: Jenel Moldovan


Distribuţia:
K: Ionuţ Caras
Pictorul Titorelli, Biciuitorul, Aprodul Curții: Cristian Grosu
Leni, Fetița 1, Kaminer: Patricia Brad
Avocatul Huld, Paznicul Willem, Agent 1: Matei Rotaru
Block, Preotul: Adrian Cucu
Domnișoara Bürstner, Fețita 3, Robensteiner: Anca Hanu
Unchiul, Paznicul Franz, Agent 2: Radu Lărgeanu
Spălătoreasa, Fetița 2, Kullich: Angelica Nicoară
Doamna Grubach, O persoană din mulțime: Elena Ivanca
Studentul Berthold, Un acuzat: Cristian Rigman
Inspectorul, Șeful de birou: Mihai-Florian Nițu


regia tehnică: Doru Bodrea
lights technicians: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sonorizare: Vasile Crăciun
sufleor: Ana Maria Moldovan

PROCESUL lui Kafka este asemenea unui vis. În ciuda imaginii sumbre cu care tindem să îl asociem, Kafka a fost un visător, iar operele lui poartă în sine aceeaşi substanţă a visului, de la structură până la stranietatea imaginilor, sunetelor, ideilor şi emoţiilor pe care le vehiculează. Scrierile sale imită până la ridicol nebunia irațională și înspăimântătoare a acestui univers nocturn în mişcare pe care îl numim vis.
Tema existențială propusă de autor este cea a Fiinţei care s-a pierdut pe sine din cauza orgoliului nemărginit, sabotate de complexul propriei superiorităţi, victimă a unei crize identitare şi spirituale. În timpul în care trăim, omul a pierdut conștiinţa legăturii sale cu Universul, hipnotizat fiind de propria-i persoană. O persoană din care, până la urmă, sub greutatea unui ego exacerbat, nu mai rămân decât resturile unei identităţi false, fondate pe iluzie.
Primul plan al temei existenţiale ilustrează, în cazul lui Josef K., un comportament rigid şi plăceri carnale secrete pe care le smulge din durere, încercând astfel să-şi reprime furia, ura, vinovăţia, mândria, frica... Şi câte şi mai câte! Sistemul absurd şi coşmaresc al Justiţiei îi amplifică aceste paradoxale plăceri, livrându-i un teren fertil şi generos pentru trăirea lor intensă. Acelaşi sistem este însă, în mod simultan, şi o maşinărie care îi stimulează orgoliul. Astfel, iluzia unei efemere legitimităţi a sa ca fiinţă morală şi ireproşabilă este perfect fabricată...
K. va fi împins în labirintul acestei maşini halucinante împotriva căreia, paradoxal, nu se va răzvrăti, ci va ajunge să-i savureze mecanismele şi culisele. Nimic surprinzător aici, căci numai prin intermediul lor îşi poate el propulsa cele mai bizare fantezii... Ego-ul său dezvoltă astfel un cult al dorinţei, întărit în mod contradictoriu de vinovăţie, autocondamnare, frică şi ruşine. Prin urmare, el nu trăieşte existenţa lumii, ci doar părerea lui despre ea.
Al doilea plan al temei existenţiale pune în discuţie alt cuplu de termeni: a avea şi a fi, conflict care, pentru K., se traduce prin estomparea existenţei sale autentice în favoarea acumulării iluzorii de justificări. Nevoia irezistibilă de a pleca în căutarea lui a fi îi este imperios necesară, dar rămâne irealizabilă, căci personajul nostru îşi fragmentează singur şi la nesfârşit existenţa. El este cel care alege să se lase blocat de întrebări, el este cel care îşi amputează singur principiul fiinţării în lume. Fiinţare care, de altfel, nu cere niciodată justificări, aşa cum K. pare să creadă... Suferinţa nesatisfacerii dorinţelor viscerale şi amnezia lui K. privind propriul sens lasă să se întrevadă o identitate larvară pe care Kafka doar o arată, fără să o interpreteze pentru noi.
Prin ruperea oricărei legături cu Lumea, K. este singurul responsabil de exilarea din propria viaţă. O consecinţă imediată şi dureroasă a acestei absenţe este, neîndoielnic, însingurarea. Dar singurătatea lui K. nu este decât o reproducere în vid a neputinţei de a exista cu adevărat şi, în acelaşi timp, un refugiu faţă de spaima pe care viaţa, prin natura sa, o provoacă. Existenţa lui e una parazitară, neautentică şi sterilă. Până la urmă, K. este cel care ar putea fi definit, pe scurt, ca un individ ce nu-şi poate justifica sieși sau în faţa altora propria existenţă.
Toate celelalte personaje nu sunt decât rotițe ale acestui angrenaj impenetrabil al Justiţiei, reliefând astfel propensiunea către putere, forţa sexualităţii şi etapele devenirii.
Ea, Vina, nu e niciodată numită şi clar indicată în PROCESUL kafkian. Ea este doar impusă. Şi totuşi – pare să ne spună Kafka prin avatarul său K. – a susține că eşti nevinovat este o perversiune mai mare decât acceptarea unei vini impuse.
Şi dincolo de toate acestea, o alegere: „ca un câine” sau ca un Om?
Mihaela Panainte


Prețul biletelor:

50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);

10 lei - reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.



Spectacol realizat cu sprijinul 



Data premierei: sâmbătă, 29 aprilie 2017

Sala mare
14+
1h 30 min.