Alex, Pete, Dim şi George, cei patru tineri rebeli trăiesc din jafuri nocturne aducătoare nu doar de bani, ci și de plăcere. Violențele pe care le practică împotriva celor mai slabi, cum este cazul Cerșetorului și nu numai, sunt savurate peste măsură de cei patru huligani. După o serie de astfel de infracţiuni, Alex, șeful bandei - pentru că, după cum spune el mândru, „om fi noi gășcari, dar unul dintre noi trebuie să conducă" ¬ este închis şi supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Chestiunea liberului arbitru pe care Preotul închisorii o ridică: „Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?" este o problemă la care spectacolul ne invită să medităm. Și o face într-un mod foarte personal, extrem de alert, scenele succedându-se cu o repeziciune uimitoare. Un iureș de violență, muzică asurzitoare, dar și o foarte delicată scenă în care cei patru „răi", așezați pe jos, ridică ochii spre cerul împânzit de stele, ca și cum ar căuta acolo răspunsul la întrebarea pusă de omul bisericii. Portocala mecanică nu e o pledoarie pentru violență, ci un antidot împotriva ei. Altfel, de ce în mintea lui Alex ar răsuna mereu Simfonia a IX-a a lui Beethoven, iar Oda bucuriei ar fi delicat interpretată, într-un anume moment al spectacolului, rupând pentru o clipă lanțul violențelor?
Despre autor:
Portocala mecanică este cel mai cunoscut roman al lui Anthony Burgess (1917-1993), publicat în 1962 şi ecranizat în 1971 de regizorul Stanley Kubrick într-un celebru film, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee şi Michael Bates. Filmul a stârnit foarte multe controverse, fiind retras de pe piață timp de treizeci de ani, sporindu-și astfel notorietatea.
Semnificația titlului o explică chiar autorul romanului, spunând că o „portocală mecanică" este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere de la normă. „Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică, spune Burgess. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obişnuit în Malaysia şi înseamnă «fiinţă umană». Cockney şi limba malaeză s-au contopit în mintea mea şi au generat imaginea unor oameni suculenţi şi dulci precum portocalele, forţaţi să intre în forma unor obiecte mecanice".
Gânduri ale artiștilor:
Pentru regizorul spectacolului, Răzvan Mureșan „Portocala mecanică, roman-cult al anilor 60, este un joc psihologic. La fel cum o portocală nu poate fi nicicum asociată unui mecanism, nici omul nu poate fi lipsit de libertatea de a alege. Când un om nu poate alege, încetează să mai fie om, afirmă Burgess. Şi poate de aceea omul care alege răul poate fi mai bun decât un om căruia îi este impus binele.Ceea ce fac, fac pentru că îmi place... răutatea aparţine individului, lui, ţie sau mie, nouă înşine."
I-am întrebat pe trei dintre actorii din rolurile principale ce coardă sensibilă a ființei lor a fost atinsă de personajul pe care-l interpretează și în ce fel au fost sau nu marcați de el? Iată răspunsurile lor:
Cristian Grosu, interpret al lui Alex: „Acum câțiva ani, la prima lectură a Portocalei, am început, fără să vreau și aproape fără să-mi dau seama, să construiesc în mine acest personaj. L-am dorit până l-am avut. Și iată că acum îl urc pe scena Teatrului Național împreună cu gășcarii mei. Aceasta este prima „coardă sensibilă" atinsă, dorința împlinită. Cea de-a doua, se referă la estetica urâtului, la hidoșenia umană și la înțelepciunea cu care reușim, câteodată, să extragem un înțeles frumos și nobil dintr-un amalgam de fapte dezgustătoare. Dar coarda aceasta sensibilă nu „se atinge". La coarda asta cântă fiecare spectator în parte."
Radu Lărgeanu, interpret al lui Dim: „Încerc pe cât posibil să nu las să mă marcheze personajele pe care le interpretez. Nu cred că e benefic pentru sănătatea mea mintală. Cum ar fi să rămân marcat de personajele pe care le interpretez, mai ales de personaje ca ,,Moho"?!...
Cu toate astea mi se întâmplă să rămân cu câte ceva după ce m-am aruncat la joacă cu aceste texte, idei, personaje. Rămân cu anumite sentimente, cuvinte, dar cel mai des mi s-a întâmplat să rămân cu întrebări. Despre Moho nu pot spune încă dacă mi-a rămas sau nu ceva în mine pentru că nu am terminat cu el, încă ne jucăm în fiecare zi până la premieră. Totuși, un cuvânt mă bântuie de când am început lucrul la această piesă, cuvântul ,, violență". Și îmi revine în minte o întrebare cu care am rămas după spectacolul Clasa noastră: „Cum de se ajunge ca niște oameni să fie în stare să facă asemenea lucruri?""
Miron Maxim, interpret al lui George: „M-au interesat întotdeauna motivele pentru care oamenii ajung sa fie malefici, să-și dorească să provoace suferința celor din jur, iar acest rol e o ocazie binevenită pentru mine de a explora aceste mecanisme. Îmi doresc să descopăr, pe parcursul reprezentațiilor, cât mai multe din resorturile interioare care determină comportamentul șocant al personajului. Am de pe acum bănuiala că acest demers va naște mult mai multe întrebări decât răspunsuri."
60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
10 lei (reducere pentru elevi și studenți);
