regia: Roberto Bacci
scenografia: Marcio Medina
dramaturgia: Stefano Geraci
asistenţi de regie: Silvia Pasello, Maria Rotar
asistent de costume: Ilona Lorincz
corepetitor: Katalin G. Incze
maestru de lumini: Jenel Moldovan
regia tehnică: Doru Bodrea
lumini: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sonorizare: Marius Rusu
sufleor: Crina Onaca
În spectacolul propus de Roberto Bacci, acţiunea se petrece în casa abandonată a Comandorului, unde, printre mobile vechi, degradate de trecerea anilor, personajele populează spaţiul pe tot parcursul reprezentaţiei. Un element fundamental împotriva căruia Don Juan duce o luptă acerbă este aici timpul. Reprezentarea lui ţine de zona minerală, „scurgându-se” la propriu şi împânzind scena, pe fundalul acompaniamentului la pian.
Mitul lui Don Juan ţine de lumea barocă a Renaşterii, apărând pentru prima oară în 1630, la Tirso de Molina – El Burlador de Sevilla. În jurul anului 1657, o trupă de comedianţi ambulanţi italieni joacă această piesă sub formă de pantomimă în Franţa, inspirându-l pe Molière, care, în 1665 scrie Don Juan ou Le Festin de Pierre. Don Juan sau Ospăţul de piatră este o piesă unică în opera lui Molière, imposibil de clasificat, nici comedie, nici tragedie, pendulând între cele două genuri, un text care dă şi astăzi de gândit, indiferent de raportul nostru cu Cel de Sus, cu iubirea pasională sau cu lumea de dincolo.
Roberto Bacci, după colaborări repetate și de succes cu Naţionalul clujean, le explica actorilor că a seduce înseamnă „a duce pe cineva într-un loc minunat, a duce într-o nouă lume. În această accepţiune, Don Juan duce cu el femeia pentru a descoperi un nou început. Este un seducător. Acest lucru îi ştirbeşte aura de cuceritor“. Cât despre latura „umană“ a lui Don Juan „el nu este şi nici nu poate fi uman decât în măsura în care miturile sunt umane, în măsura în care mitul, poveste exemplară, hiperbolizează o experienţă omenească“, spunea eseistul Ion Vartic. O experienţă pe care vă invităm să o împărtăşiţi cu realizatorii spectacolului.
Spectacolul conține scene de nuditate și nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani.
Prețul biletelor:
60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
10 lei (reducere pentru elevi și studenți); 20 lei, 15 lei (reducere pentru pensionari).
Un spectacol temeinic este Don Juan, piesa lui Molière, în regia lui Roberto Bacci. Spectacolul este construit în viziunea postmodernă - cu acele fangtome-femei, un fel de presimțiri ale apariției finale și răzbunătoare a statuii Comandorului, și ea femeie (...) apariția Comandorului, cu care piesa își atinge vârful tensiunii [făcând] din acesta liderul unui grup (al grupului de înșelați/înșelate de Don Juan) nu e lipsită de interes și de ingeniozitate regizorală, ca și resorbția eroului nostru în acest grup, de unde mai încearcă să dea semne de viață, înainte de a se fi șters definitv, de parcă s-ar scufunda într-o mlaștină.
Ambiţia regizorilor importanţi este să monteze piese mari din repertoriul clasic internaţional. Roberto Bacci, director artistic la Fondazione Teatro della Toscana, ne este prezentat ca un regizor important al mişcării teatrale din Italia. Măreţia cu măreţie se respectă, cu grandoarea se confruntă. De ce? Pentru a zgândări zidurile mitului, acolo unde alţii au înălţat catedrale. Nu pentru a le demola neapărat, ci pentru a îmbrăca vechile ziduri în pânza propriei viziuni.
Viziunea lui Roberto Bacci asupra universului din Don Juan este fondată pe un dublu discurs, pe o indistincţie intenţionată a valorilor afirmate sau contrazise de Don Juan, interpretat de actorul Matei Rotaru, care asimilează personajul într-o variantă care frizează androginia, care jonglează cu seducţia asupra naturii feminine, dar îşi instituie teritoriul cuceririi şi în zona personajelor masculine (un exemplu în acest sens este scena cu accente erotice care îi are ca protagonişti pe Don Juan şi pe Don Carlos, fratele Donnei Elvira, sedusă de Don Juan pentru a părăsi mănăstirea şi a-şi încălca jurămintele faţă de divinitate). (...)Personajele, ca fragmente ale statuii Comandorului se organizează într-un cor aşezat la limita dintre intervalul în care se manifestă exigenţele etice şi un dincolo în care râsul lui Don Juan dizolvă necesitatea emiterii unor principii morale relative prin însăşi sorgintea lor subiectiv umană. Este ştearsă, astfel, graniţa dintre contrarii precum binele şi răul, iar cerul care acoperă la final poarta care dă spre un dincolo (să ne ferim să îl numim infern!) consfinţeşte dizolvarea oricărei dihotomii de factură morală.
(...) aceeași „căutare a autorului", însă prin intermediul unor texte din patrimoniul universal, a fost miza a două dintre demersurile artistice de amplă desfășurare, realizate pentru Sala mare. Cu un legitim și sporit interes a fost primită în festival recenta premieră cu Don Juan. În viziunea regizorului italian Roberto Baci, regizor care revine la Cluj pentru a treia sa montare, spectacolul după acest text singular în creația lui Molière ambiționează și o recuperare a comicului irezistibil al unor situații din paginile clasicului comediei franceze, împlinit cu debordantă dăruire de actori ca Anca Hanu ori Cătălin Herlo, și înțelegerea mai înaltă a eroului titular, ca purtător al unei pofunde filosofii de viață, rol încredințat lui Matei Rotaru. Într-o lume care este de aici, dar este aplecată și către un dincolo, bântuită nu numai de misterul și fiorul statuii Comandorului ucis, ci și de duhurile morții ce umblă printre viii, configurată într-o bogăție de semne scenice de scenograful Marcio Medina.
Contează în spectacol dimensiunea morală, filosofică a montării. Abordarea problemei libertăţii. Sublinierea faptului că faptele rele nu rămân nepedepsite. Poate tocmai de aceea totul se petrece în faţa Palatului Comandorului (scenografia: Marcio Medina), un Comandor defel înalt, neproeminent, nu însă şi nestatuar (Irina Wintze). Ceea ce nu înseamnă că celelalte spaţii nu ar fi cel puţin marcate ori sugerate. Filosoful, marele discoureur nu e, aşa după cum ne-am putea aştepta, Don Juan (Matei Rotaru), ci preponderent Sganarelle (Cătălin Herlo). El ţine marile tirade, el vorbeşte mai mult, în vreme ce Stăpânul său este mai curând un replicant. Principalul instrument de seducţie al lui Don Juan, un Don Juan tânăr şi frumos, este corpul (de aici şi faptul că de vreo două ori îl vedem pe Matei Rotaru complet nud). Don Juan rămâne seducătorul prin cuvânt, îndeosebi în relaţia cu Charlotte (Anca Hanu), inamica lui Mathurine (Adriana Băilescu), astfel păcălită şi furată lui Pierrot (Radu Lărgeanu). Spectacolul mizează pe un fel de ritual. Vizibil şi în felul în care trece prin scenă suita lui Don Juan (Alexandra Tarce, Diana Buluga, Paula Rotar), prin voalul negru, prematur purtat de Donna Elvira (Sânziana Tarţa). Dar şi prin trimiterile la formula teatrului în teatru.
