Liniile oscilante în unde succesive, cu forme dominate uneori de lirism şi melancolie, alteori de izbucniri clocotitoare ne amintesc de viziunile lui Kandinski şi chiar ale lui Kupka. Actriţa Irina Wintze şi coregrafa Vava Ştefănescu excelează prin defulări impetuoase, uneori deluzorii, alteori frizînd erotematicul. Naraţiunea Solo online te pune într-o stare introspectivă prin excelenţă. Şi aşa cum de regulă se întîmplă în faţa unor aventuri ale spiritului, eşti determinat să dai propriile răspunsuri.

Alexandru Iorga, Solo on line - poem coregrafic,

în Familia, 19-25 oct.ombrie 2004 

***

     Un spectacol-dans realizat de Vava Ştefănescu, greu de rezumat pentru că nu are o "poveste" propriu-zisă. Tema ar fi singurătatea şi căutarea celuilalt. [...]

     Extrem de solicitant fizic, Solo online nu este un spectacol uşor de urmărit. Publicul român nu este încă obişnuit cu asemenea reprezentaţii, în care gestul înlocuieşte replicile din spectacolele clasice.

     Solo online face o breşă în mentalitatea publicului. De aceea, premiera de la Naţional merită văzută de toţi fanii teatrului.

Claudiu Groza, Un dans pentru singurătate,

în Ziarul clujeanului, 27 septembrie 2004 

***

     Un spectacol care recuperează fragmente, firmituri de memorie şi le oferă ofrandă la festinul dureros al disoluţiei fiinţei în durată, Solo online, declarat poem coregrafic, reuşeşte în 45 de minute să atingă o puternică intensitate dramatică. La interferenţa dansului cu teatrul, corpul profan al actorului înlocuieşte sfios cuvîntul cu firescul gestului pe care îl incifrează simbolic trupul sacru al dansatorului. Un spectacol de descoperit, care explorează limitele expresiei corporale la graniţa dansului în teatru.

Oana Cristea Grigorescu, Incantaţie coregrafică,

în Observator cultural, nr. 243, 2004

 ***

     Subintitulat poem coregrafic, spectacolul Vavei Ştefănescu e, cred, în simplitatea sa ascetică, una dintre cele mai incitante propuneri de dans contemporan pe care le-am văzut în ultimul timp. [...]

     Actriţele dansatoare îşi schimbă reciproc condiţia, se slujesc una pe cealaltă fără să se perceapă, se contemplă cu senzaţia că privesc una prin alta, se repoziţionează în raport cu montajul mereu repetitiv de pe computer, refac desenul obiectelor din decor, într-un soi de competiţie care accentuează la paroxism sentimentul singurătăţii şi incomunicării. Interesant, atunci cînd muzica se personalizează prin voce, fie ea feminină ori masculină, între cuvîntul cîntat şi dans se stabileşte nu atît o armonie ilustrativă. Cît un soi de contrapunct cristalin şi extrem de încărcat, aproape ca un arc electric, rod al foarte profundei şi asumatei dantelării emoţionale a mimicii fiecărei interprete în parte.

    În fine, într-o secţiune-scenă dinainte de final, cele două fiinţe-entităţi ajung să intre în competiţie în chiar centrul scenei, într-un prelung şi excepţional de sugestiv climax al schimbării hainelor, ritmic aşezate una peste cealaltă, scoase şi reordonate, schimbate reciproc: investiri de rol şi dezveliri, negări de sine şi recompuneri, identităţi şi diferenţe fără odihnă. Tensiunea atingîng apogeul, cele două personaje vor ajunge să danseze, în sfîrşit, împreună, însă mai degrabă într-un soi de efort de a se exclude, de a se anula una pe cealaltă decît într-unul de a se regăsi. De parcă povestea neşoptită a dorului de alteritate ori de unire în sine a dublului se dovedeşte, în fond, în esenţa sa, egală cu spaima şi refuzul unei asemenea reuniri. Frîntă, în final, speranţa "online" a contactului dintre Eu şi Celălalt (dintre Ego şi Sine, dacă vreţi, totodată) cade tragic, într-un soi de transfer înfrînt între cele două ipostaze, a căror singurătate e acum definitivă şi copleşitoare.

     Frumuseţea cristalină a poemului Vavei Ştefănescu şi expresivitatea uluitoare a ei şi a Irinei Wintze fac din Solo online o experienţă de spectator pe care nu m-aş sfii s-o numesc copleşitoare.

Miruna Runcan, Solo on-line, un duet al tăcerilor,

în Observator cultural, nr. 243, 2004