Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Istoric
 

 

Virgil Pop

  

Un veac de spectacol la Cluj

 
 

     În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creşterea nivelului de trai al burgheziei mijlocii a deschis pofta de distracţii şi agrement. În acest context, asistăm, în Europa, la o dezvoltare fără precedent a consumului de spectacole de divertisment. În Paris, în special în Montmartre, vor apărea teatre de divertisment ca şi ciupercile după ploaie, iar în Viena vor apărea mult mai multe teatre în periferii decât existau deja în „Oraşul interior“1. Aceste noi teatre se adaugă celor deja existente, frecventate de către elita socială. Dar şi în oraşele provinciale burghezia doreşte să-şi aibă propriile scene. Pentru că frecventarea spectacolelor a devenit o activitate mondenă, marile oraşe europene se vor dota cu clădiri care să corespundă acestui surplus la funcţiunea de bază. Parisul, în curs de restructurare de către baronul Haussmann, îşi va construi o nouă operă. Concursul organizat pentru realizarea operei va atrage 171 de concurenţi. Câştigătorul va fi Charles Garnier, titular al râvnitului Prix de Rome, dar până atunci un anonim2. Teatrul va fi unul în stil italian, însă va avea suprafaţa holurilor şi a foaierului mult amplificate. Holul central va avea o scară în trei rampe, numită imperială, iar spaţiul de aşteptare de la primul nivel va fi prevăzut cu balcoane în consolă cu denivelare, pentru a permite vizibilitatea către scara de onoare a unui număr cât mai mare de spectatori. Arhitectul, care a devenit celebru în urma acestei lucrări, a simţit că adevăratul spectacol va fi în foaier şi nu în sală. Limbajul arhitectural folosit va fi cel al clasicismului supradecorat3. Astfel, Garnier a creat „stilul Napoleon al III-lea“ şi chiar mai mult: a reuşit să creeze un nou tip de teatru, care avea să se răspândească în întreaga Europă până la începutul Primului Război Mondial.

 

     Cealaltă mare metropolă a Europei, Viena, şi ea în curs de restructurare, prin mobilarea Ring-ului, îşi va construi o operă numită iniţial Hof-Oper. Şi în acest caz s-a organizat un concurs, câştigat de arhitecţii Eduard van der Nüll (1812-1868) şi August Sicard von Sicardsburg (1813-1868). Nici unul dintre arhitecţi nu a supravieţuit până la inaugurarea din 1869. Şi în acest caz organizarea funcţională a programului de arhitectură este dominată de foaierul care se prelungeşte peste portic cu o loggie neo-renascentistă. De asemenea, eclectismul limbajului istorist şi decoraţia excesivă caracterizează clădirea. Loggia reprezintă, de fapt, o schimbare executată în timpul şantierului, ca rezultat al numeroaselor critici ce au fost aduse proiectului considerat ca lipsit de monumentalitate. Câteva decenii mai târziu acest stil va fi numit în derâdere „Ringstrassestil“.

 

     Dar şi în oraşele de provincie ale Imperiului cezaro-crăiesc burghezia visează un loc pentru spectacole şi mai ales de întâlnire. Pentru cei care doreau să-şi construiască foarte repede un teatru, în Imperiu soluţia părea a fi una singură: firma vieneză „Fellner und Helmer“. Într-un cuvânt, construcţia de teatre a înflorit în întreaga Europă, de la Hamburg la Odesa, de la Szeged la Zürich, de la Budapesta la Praga, de la Baden la Zagreb, de la Iaşi la Oradea şi Cluj. În aproape toate oraşele europene se construiesc teatre dramatice, teatre de operă şi mai ales teatre de variétés. Se urmărea ca clădirile să fie funcţionale, să-şi îndeplinească rolul reprezentativ, să fie rezistente la foc şi, în cele mai multe cazuri, să fie construite foarte repede, pentru a răspunde unui moment ce trebuia comemorat sau pentru a fi inaugurate cu ocazia unei vizite imperiale sau regale.

 

     Firma „Fellner & Helmer“ din Viena a construit 48 de teatre în întreaga Europă. Cel mai estic punct european atins de firmă a fost Odesa. Ferdinand Fellner (n. 1847, Viena - m. 1916, Viena) este un tipic arhitect al perioadei „Ringstrasse“. Tatăl său, tot arhitect specializat în edificarea de teatre, a construit Teatrul Thalia din Viena. A murit când fiul de-abia îşi începea cariera. În acest fel, Ferdinand-junior a trebuit să preia de foarte tânăr firma tatălui său. Hermann Helmer s-a născut la Hamburg în 1849, trăind, la Viena, până în 1919. A urmat şcoala de meserii ca pietrar, făcând şi studii de desen. În 1868 a intrat ca desenator în firma lui Fellner, iar în 1873 întemeiază firma „Fellner şi Helmer“, ce va fi numită de către Wolfgang Ludwig „Fabrica de teatre“4. După moartea celor doi arhitecţi asociaţi, firma, deja cu renume mondial, a fost preluată de către fiul lui Helmer. Dar, la începutul anilor '20, epoca de aur a teatrelor deja trecuse. Firma a fost închisă în 1920.





X