A căzut cortina pentru ultima oară pentru Esti. Şi comanda nu a mai dat-o ea, din micuţa cabină tehnică a scenei. Difuzorul nu a mai vibrat la cuvintele „Mulţumim spectacolul!“, o expresie ce producea mereu un zîmbet duios.
În noaptea de 4 spre 5 iunie 2010, iubita noastră colegă, regizorul tehnic Estera Biró, a trecut în nefiinţă. Născută la 23 aprilie 1939 la Cluj, Estera Biró a făcut parte din colectivul Teatrului Naţional Cluj din 23 octombrie 1963 pînă pe 4 iunie 2010.
Teatrul Naţional din Cluj prezintă sîmbătă, 22 mai 2010, de la ora 15:00, în Studioul „Euphorion“, în cadrul Programului „Debut“, premiera spectacolului ASASINAREA MARCHIZULUI DE SADE, scenariu de Marius Benţa după texte ale Marchizului de Sade.
Regia spectacolului este semnată de László Olivér iar scenografia de Mălina Mândru.
Distribuţia: Cătălin Codreanu (Marchizul de Sade), Romina Merei (Madeleine), Anca Hanu (Constance) şi Radu Lărgeanu (Royer).
Următoarele reprezentaţii sînt programate în zilele de 8, respectiv 22 mai, începînd cu ora 19:00.
Cu această ocazie, vineri, 30 aprilie 2010, la Foaierul de rang II, de la ora 14:00, va avea loc o conferinţa de presă, la care vor participa creatorii spectacolului.