DE CE IUBIM FEMEILE
adaptare după Mircea Cărtărescu
scenariu de Mihaela Lichiardopol
dramatizarea: Geanina Jinaru-Doboş
regia: Mihaela Lichiardopol
scenografia: Geta Medinski
muzica originală: Gabriel Almasi
video design: Sebastian Hamburger
Distribuția:
Scriitorul - Victor Manovici
Bărbatul I. – Cătălin Ursu
Bărbatul C., Bărbatul A. - Flavius Retea
Bărbatul R. - Robert Copoț
Bărbatul Z. - Adrian Jivan
Bărbatul P. - Bogdan Spiridon
Barmanul - Costa Tovarnisky
Femeia C., Rodica - Ana Maria Cojocaru
Corporatistă, Irina - Daniela Bostan
Irlandeza, Petruța - Amalia Huțan
Reportera, Femeia-fluture - Alina Ilea
Adriana, Franțuzoaica - Roberta Popa
Corporatistă, Animatoarea - Luminița Tulgara
Corporatistă, Ester - Paula Maria Frunzetti
În De ce iubim femeile este vorba, fără îndoială, despre bărbați, nicidecum despre femei. O colecție de mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd atunci când privesc în ochii femeilor: ai femeilor lor, ai femeilor care ar fi vrut sau care ar fi putut să fie ale lor, ai femeilor care nu vor fi niciodată ale lor. Complicată, aspră oglindă, care îi ațâță mai rău decât capa roșie, câtă vreme bărbații se reflectă în ea exact așa cum sunt în acel moment: timizi sau mitocani, viteji sau lași, sinceri sau poltroni, cinstiți sau evazivi. Departe de a fi o odă închinată femeii, De ce iubim femeile reprezintă confesiunea masculină absolută (și asta nu înseamnă întotdeauna ceva măgulitor). În cotidianul cu străfulgerări fantastice al universului lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină, ucid prin absență. Dar în același timp, bărbatul recitește femeia cu semnele fabulosului, ale misterului - ale absolutei dependențe, în fond - aceasta fiind traducerea teribil de concretă a unor căutări care durează de la începuturile timpului.
Iar răspunsul final, definitiv, de bărbat care s-a privit în oglinda tuturor femeilor pe care le-a întâlnit este: „Norocosule!“. (Codruța Popov)
O producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu“ Timișoara
POVESTEA PĂSĂRII FĂRĂ CUIB
de Ada Lupu
regia: Iris Spiridon
one-woman show cu Ada Lupu
Povestea păsării fără cuib este de fapt povestea trecerii unui spirit feminin prin toate vârstele reale și emoționale. O încercare de maturizare incompletă, marcată de căutarea obsesivă a tatălui ca pretext pentru regăsirea profundă a mamei. Viața unei femei, percepută din perspectiva propriului suflet, rămas la vârsta copilăriei.Inocența, deopotrivă distructivă și salvatoare, propria imaginație ca opțiune de existență. Absențele care influențează o viață (poate) mai mult decât prezențele, atunci când tot ce ni se-ntâmplă contează, dar frământările cele mai subtile se nasc din idealuri personale pe care nu le trăim. (Ada Lupu)
O producție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ Iași
UNU + UNU...
de Lucian Dan Teodorovici
regia: Lucian Dan Teodorovici
scenografia: Rodica Arghir
muzica originală: Ana Teodora Popa
video design: Constantin Dimitriu
Distribuţia:
Povestitoarea - Ada Lupu
Cristian - Ionuţ Cornilă
Tânărul 1 - Dumitru Năstruşnicu
Tânărul 2 - Horia Veriveş
Cumnatul - Doru Aftanasiu
Reportera - Delu Lucaci
Cameramanul - Radu Homiceanu
Râzi, plângi, te bucuri, te întristezi. Cineva se joacă de-a viaţa şi de-a moartea cu tine, iar tu râzi, plângi, te bucuri sau te întristezi atunci când ţi se spune s-o faci. Prin monitoare se revarsă emoţii pe care trebuie să le accesezi, căci ficţiunea şi realitatea se împletesc în tine, pentru tine, ca să ştii cum şi de ce să trăieşti. Nu te interesează? Atunci, îţi rămâne doar să râzi. Râsul e bun pentru sănătate, aşa ţi se spune. Râzi deci, râzi cât poţi, râzi unde poţi, râzi pentru orice şi pentru oricine. Râzi şi acum cu noi, pentru că-ţi oferim o comedie. Se numeşte „Unu + unu...”. Şi e o poveste despre sinuciderea care provoacă veselie. Sau despre altceva. E o poveste despre manipularea care se produce pe nesimţite. Sau despre altceva. E o poveste despre căsnicia în care unu şi cu unu nu fac doi. Sau despre altceva. E o poveste despre mine ori poate despre tine. Dar, cel mai important, e o poveste la care nu ai timp să te întristezi, pentru că vei râde. Sau poate că te vei şi întrista, cine ştie... (Lucian Dan Teodorovici)
O producție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ Iași
