În această nouă montare, misterioasa Iliria devine un spațiu al suferințelor contemporane, dar și al dilemelor eterne, filtrate prin umorul confuziilor și dedublărilor repetate. Regizorul explorează ambiguitățile textului shakespearian dintr-o perspectivă actuală, recognoscibilă și, totodată, inedită, conturând, alături de scenografa Andreea Săndulescu și de compozitorul Claudiu Urse, un univers vizual și sonor în care extravaganța mușcător-comică se contopește cu o melancolie difuză.
Dramatizarea, bazată pe două traduceri consacrate ale piesei lui Shakespeare, deplasează bine-cunoscuta intrigă amoroasă în zona escapismului ludic. Astfel, personajele sunt antrenate într-o sarabandă a identităților mereu schimbătoare și forțate să îndure supliciul jocului perpetuu, dublat și el de căutarea salvării prin iubire. Deruta protagoniștilor este explorată din perspective multiple, drama lor fiind și una a sexualității reprimate, a dezrădăcinării și a instabilității eului.
Supraviețuitoare a unui naufragiu, tânăra Viola (Diana Buluga) îmbracă straie bărbătești și intră incognito în slujba ducelui Orsino (Mihai Florian-Nițu), care îi poruncește să i-o pețească pe contesa Olivia (Ramona Dumitrean). Aceasta din urmă se îndrăgostește însă de noul delegat al pretendentului respins, în timp ce pețitoarea însăși suspină după stăpânul ei. Apariția fratelui geamăn al Violei, Sebastian (Cosmin Stănilă), complică și, ulterior, descâlcește ițele romantice, servind drept pretext pentru oprirea aparentă a jocului. În tandem se desfășoară însă povestea tragicomică a Malvoliei (Cecilia Lucanu-Donat), intendenta Oliviei, pe care camerista Maria (Cătălin Herlo), cu concursul intriganților Sir Toby Belch (Adrian Cucu) și Sir Andrew Aguecheek (Radu Dogaru), o umilește printr-o farsă care amplifică și relativizează suplimentar dimensiunea morală a comediei.
Considerat unul dintre cei mai mari autori dramatici ai literaturii occidentale, William Shakespeare a trăit între anii 1564 și 1616, opera sa fiind inspirată atât de personalități care au marcat istoria Angliei elisabetane, cât și de teme profund filosofice, precum reflectarea lumii prin teatru, scindarea și reîntregirea identității sau natura și caracterul relativ al dreptății, adesea decelate într-un imaginar magic-religios specific. Piesa A douăsprezecea noapte sau Cum doriți a fost scrisă cândva la începutul anilor 1600, probabil cu ocazia Bobotezei sau Epifaniei, sărbătoare ce marchează încheierea celor douăsprezece zile de Crăciun. În multe culturi, aceasta este celebrată într-o atmosferă carnavalescă, marcată de răsturnarea ordinii firești a lucrurilor.
