Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 18.01.2023
Cum a fost la ediția a zecea a NOPȚII PORȚILOR DESCHISE
 

3000 de clujeni au umplut clădirea Teatrului Național, din foaier și garderobă, până la Sala Mare și Studio Euphorion, în cadrul primei ediții a NOPȚII PORȚILOR DESCHISE desfășurate fizic, după o întrerupere de doi ani, în data de 17 decembrie. Programul a readus evenimentele-hit ale edițiilor trecute, dar a propus și surprize și întâlniri noi: ateliere pentru copii, concerte, expoziții, un spectacol de improvizație, o sesiune de întrebări și răspunsuri cu actori, o instalație artistică participativă și nelipsitul târg de Crăciun.
Ca la fiecare ediție, NOAPTEA PORȚILOR DESCHISE a inclus și o campanie de donații, de data aceasta pentru Biblioteca mobilă BookTruck, care împrumută gratuit cărți copiilor din mediul rural. Inițiativa aparține asociației culturale Cărțile pe Față și a pornit la drum în iulie 2021 cu o dubiță transformată în bibliotecă pe roți. Servește deja recurent mai multe de 30 de școli din satele din județul Cluj și cererea este tot mai mare așa că se pregătește și a doua bibliotecă mobilă. Aproximativ 200 de cărți și 1000 de lei au fost donați de participanții la Noaptea Porților Deschise, mulți alții promițând donații ulterioare.


Aproximativ 70 de persoane de toate vârstele au dat startul evenimentelor la Scena Mare în ritm de dans, la atelierul Let's Swing! susținut de Dina Pop de la Napoca Westies.
Dansul a fost urmat de concertul de colinde Noaptea pe la cântători, în care care soprana Paula Maria Seichei, baritonul Adonis Tanța, mezzosoprana Cristina Tureanu și pianista Renata Burcă au ajutat publicul prezent să intre în atmosfera sărbătorilor de Crăciun.
După colinde a fost rândul unui eveniment îndrăgit al edițiilor trecut NPD: Actorii se întreabă, sesiunea de întrebări și răspunsuri moderată de Dragoș Pop, în cadrul căreia Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu și Miron Maxim au răspuns la întrebăriel adresate din public, dar și de către unii dintre colegii lor.
Concertul susținut de Alexandru Andrieș și invitații săi (Berti Barbera, Călin Grigoriu, Maria Ioana Mîntulescu și Sorin Romanescu) a fost unul dintre cele mai îndrăgite și aplaudate momente ale serii, urmat de o selecție de muzică pe vinil care a menținut energia sus până târziu în noapte.
În cadrul concertului Muzica Filmelor, formația camerală QuartOpera, proiect al violonistului Rareș Munthiu, concertmaestru al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, alături de colegii săi: Diana Man (vioara 2), Cristian Suărășan (violă) și Andras Vilhelem (violoncel), a interpretat coloane sonore ale celor mai îndrăgite filme din istoria cinematografiei. Printre acestea: tango-ul „Por Una Cabeza” din filmul „Parfum de femeie”, „I Could Have Danced All Night” din filmul “My Fair Lady”, „Somewhere Over The Rainbow” din „Vrajitorul din Oz”, „Promentory” din „Ultimul mohican”, temele muzicale ale filmelor „Lista lui Schindler”, „Nașul”, „Urzeala tronurilor” și altele.
Ultimul eveniment al nopții la Sala Mare a fost JUST PUSH PLAY, o reîntâlnire cu improvizatorii Dragoș Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Robert Pavicsits, Matei Rotaru, Paul Tonca (pian), Alex Popa (percuție).
În acest timp, pe parcursul întregului eveniment, la Studio Euphorion s-a desfășurat Oaze de liniște - instalație artistică participativă care propune revizitarea relației noastre cu natura și, în cele din urmă, cu noi înșine. Instalația este compusă dintr-o călătorie prin intermediul realității virtuale, de la o viziune macro la una micro asupra universului apropiat în care ne aflăm, precum și o experiență de video mapping, prin intermediul căreia participanții relaționează cu imaginile și sunetele digitale ale unor reprezentante ale naturii. Instalație artistică participativă co-produsă de Create.Act.Enjoy și Teatrul Național Cluj-Napoca, concepută și regizată de Andreea Iacob și Diana Buluga.
Două expoziții au făcut parte din programul NOPȚII PORȚILOR DESCHISE. Una dintre ele i-a întimpinat pe vizitatori chiar la intrare: Expresii artistice pe scenă, o serie de desene inspirate dinspectacolele Teatrului Național Cluj realizate de Ana Zima.
La Foaier rang 3 a avut loc vernisajul expoziției eu.tu.ea.voi.ele, concept Sânziana Tarța și fotografii de Oana Tarța, o șansă de a vedea o parte din actrițele Teatrului Național din Cluj într-o ipostază rară - fără machiaj și costume, într-un exercițiu de vulnerabilizare și asumare a frumuseții lor autentice.
O serie de evenimente pentru cei mici au animat spațiul de la 18:00 până la 21:00: Maria Surducan a susținut un atelier de ilustrații, Georgiana Bighescu de la Magic Puppet a creat împrreună cu copiii participanți păpuși din ațe, iar Ruxandra Purdea de la Teatru Apetit a creat mici spectacole de umbre în Atelierul de teatru de umbre. După Atelierul de decorat turtă dulce susținut de Cofetăria Friandise, participanții au plecat acasă cu delicii decorate de ei înșiși, iar după Atelierul de pictură pe globuri coordonat de Dora Baba (Scenica, poarta spre arte) au plecat cu decorațiuni originale pentru bradul de Crăciun.
Ca de fiecare dată, NOAPTEA PORȚILOR DESCHISE a găzduit și un Târg de Crăciun, în cadrul căruia s-au putut găsi, dmira și cumpăra bijuterii, accesorii, cărți și alte potențiale cadouri pentru cei dragi. Invitați la Târg au fost: Atelier Neted - textile pentru casă brodate și pictate manual, Chiramó – bijuterii din hârtie, seturi-cadou, şi o colecţie limitată de ornamente de brad, Crearium – terarii cu suculente, Devla Accessories – accesorii create din taste de calculator, dischete şi alte componente electronice, Floarea Ta – buchete și aranjamente florale, Cofetăria Friandise – delicatese dulci, Asociația Illustrart - albume de bandă desenată, printuri, cărți de tarot inspirate de basme românești și cărți cu desene personalizate de Ileana Surducan, Librăria Tutimi și Titoc – cărți pentru copii, Ronna Art – cadouri handmade din lână, Vivi Contemporary Jewelry – bijuterii din argint.
Să ne revedem cu bine la ediția a XI-a!