Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 24.06.2010
Premiera spectacolului pentru copii
TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÎNEŢE

 

Teatrul Naţional din Cluj anunţă premiera spectacolului TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÎNEŢE, pe un scenariu de Marian Râlea, după povestea Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte a lui Petre Ispirescu, spectacol interactiv, cu participarea copiilor-spectatori, care va avea loc duminică, 27 iunie 2010, în sala mare a Teatrului Naţional, de la ora 11:00.
 

Regia: Marian Râlea. Scenografia: MC Ranin.
Distribuţia: Marian Râlea, Angelica Nicoară, Cătălin Codreanu, Cătălin Herlo, Adriana Băilescu, Patricia Boaru, Radu Lărgeanu, Miron Maxim.

  

Spectacolul se adresează copiilor cu vîrsta între 6 şi 10 ani, care participă la naraţiune şi devin eroi în poveşti, dar şi copiilor peste 10 ani şi părinţilor.


Toţi avem nevoie de poveste. „... fără îndoială, de când e lumea, poveştile sunt ale lumii, însă fireşte, felul poveştilor rămâne oricând al povestitorului - precum Maica Precista este a tuturor creştinilor, dar o icoană cu chipul ei e a meşterului care a zugrăvit-o în felul lui“, după cum spunea şi I.L. Caragiale. Astfel, Marian Râlea îi va invita pe copii să urce pe scenă, să descopere povestea şi să devină eroi de poveste, pentru că scena este locul unde îţi poţi învinge teama, emoţiile şi poţi să-ţi descoperi un talent ascuns, este locul unde îţi poţi continua joaca şi dezvolta imaginaţia. Cu ajutorul reflectoarelor, al măştilor, al costumelor şi al cuvântului, copiii vor putea deveni eroi de poveste: personajele negative vor fi interpretate de actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca iar cele pozitive de către copiii-spectatori.