Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 15.01.2020
Cuvântul publicului după spectacolul PORNO: impresii, gânduri, sentimente
 

După reprezentația din 18 decembrie 2019 a spectacolului Porno, de András Visky, în regia lui Răzvan Mureșan, grupul de 19 studenți de la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai“, specializarea Literatură Comparată, însoțiți de dna. Prof. Ruxanadra Cesereanu, au hotărât să-și noteze puternicele impresii produse de participarea la acest spectacol. Maria Bucșea, Augusta Șolomon, Adelina Traicu, Mihaela Sasca, Maria Chirilă, Andrada Chichișan, Ana Matiș, Mădălina Udrescu, Iulia-Andreea Cartaleanu, Anastasia Antanas, Bianca Cîmpan, Miriana Ciobanu, Giulia Anton, Simona Mutu, Florina Borza, Alexandra-Mălina Lipară, Mihaela Ceban, Andraș-Florin Răducanu și Ioachim Bojan ne-au trimis gândurile lor, sincere și tulburătoare, pe care le împărtășim cu dumneavoastră, acum la început de an, mulțumindu-le pentru receptarea lor activă și implicată. Vă invităm să le citiți integral, pe pagina dedicată spectacolului.


„...Sunt un copil născut la 11 ani după Revoluție, un copil crescut cu banane și portocale, cu desene animate americane, cu păpuși Barbie și cu muzică occidentală. Am crescut fără cenzură, într-o familie liberală, adesea nonconformistă. Participarea la spectacolul Porno mi-a confirmat că principala măsură de impunere a regimului dictatorial de extremă stânga au fost teroarea și opresiunea, anularea oricărui tip de individualitate, slăbirea relațiilor de încredere dintre oameni și încurajarea xenofobiei.  [...] Am perceput încă de la bun început titlul spectacolului ca fiind o ironie la adresa cenzurii. A merge la un spectacol intitulat «Porno» ar fi fost ceva imposibil în urmă cu 30 de ani. Astăzi libertatea există, însă depinde de noi dacă alegem să o folosim sau nu în favoarea noastră...“ (Maria Bucșea)

 

„...În ultimele zile, urmăresc cu interes comemorarea Revoluției, la 30 de ani de la izbucnire. Știam că piesa Porno va fi emoționantă, mai ales în acest context. Totuși, trebuie să mărturisesc că așteptările mi-au fost depășite și am fost tulburată până la lacrimi. [...] Experiența de azi, ca întreg, m-a răscolit până la fiori și m-a făcut să înțeleg spaima și speranța puternică cu care mama mea scria în jurnalul ei la 16 ani, în '89, despre revoluție. Pentru mine a fost o purificare, un îndemn la a fi mai recunoscătoare și un prilej să înțeleg mai mult despre mine și despre noi toți... “ (Șolomon Augusta)

 

„...Când am putut spune că PORNO este de fapt libertatea de gândire, de creație, de iubire, prietenie, toate contopite cu c1enzura, paza, securitatea, armele reci, deportările, avortul, lipsa, am avut o clipă de revelație, de adormire în prezent și de trezire în trecut...“ (Traicu Adelina)

 

„...În termeni de «privire» simt că spectatorii erau în același timp atât simplii martori, trecători dezinteresați prin vacarmul personajelor, cât și apariții direct implicate. Am rămas cu această impresie de absorbție, spectatorii fiind parcă atrași în acea «închisoare» de sticlă care era viața personajelor, devenind, într-un macabru schimb de identitate, chiar spionii Securității. De asemenea, cred că muzica a completat excelent acțiunea piesei, iar lumina venind prin acei pereți transparenți a redat cu expresivitate impresia fragilității și a lipsei vieții private.[...] Frapant, așa cum ar trebui să fie de altfel teatrul, a fost și mișcarea continuă de la întuneric, la umbră și la lumină în toate intensitățile ei. Treceri coșmarești care ilustrau, probabil, tenebrele interogărilor și spaimele lipsei continue a intimității...“ (Mihaela Sasca)

 

„...Am găsit cu adevărat interesantă figura scheletului aşa-zis Mărunțelul. Fie că e vorba despre o metaforă pentru destinul ca fatalitate sau o marcă a supranaturalului - acel înger al morții mut şi cu ochii goi - este cel care nu cruță nici pe bolnav, nici pe îndrăgostit şi nici pe protagonista noastră, de iminența morții. Scheletul deşi nu ucide în mod direct este presimțirea, entitatea care apare înaintea unei nenorociri. Poate fi reprezentarea lui Charon ca mijlocitor între cele doua tărâmuri: a vieții şi a morții, care îşi îndreptă privirea asupra celui osândit şi strigă «Urci?» iar, în funcție de situațiile limită la care personajele sunt expuse acestea îi dau un răspuns...“ (Chirilă Maria)

 

„... În ciuda poveștii aparent banale, fundalul unui astfel de regim reușește să ofere spectatorului acel efect de catharsis, conferindu-i privitorului un sentiment de milă pentru situația tragică în care se află personajele...“ (Chichișan Andrada Octavia)

 

„... Personajul «cu nume de cod PORNO»pictează în culorile demenței tumultul trăit de omul ce luptă să iși păstreze autentiticatea vieții într-un regim comunist. Trăiește la superlativ paranoia de a fi mereu sub lupă, dorința carnală și bucuria de a-și găsi siguranța în iubire, cât și durerea pierderii acelei iubiri. Realitatea îi devine din ce în ce mai distorsionată cu cât intensitatea ei devine, treptat, mai dureroasă...“ (Ana Matiș)

 

„...La final am aplaudat din toată inima, aflându-mă într-o transă, ceva ce nu am mai experimentat până acum. Deși spectacolul se terminase, nu mă puteam ridica. Eram paralizată de uimire, acest sentiment fiind amplificat de datele istorice prezentate. Am rămas cu acel sentiment de uimire, de șoc mult timp. Am analizat atent spectacolul și am descoperit care este cu adevărat rolul unei piese de teatru, și anume, acela de a te șoca, de a te purifica de problemele cotidiene, de a te scoate din tine însuți, chiar și pentru 40 de minute.“ (Mădălina Udrescu)

 

„...Spectacolul Porno este, de altfel, un manifest pentru libertate individuală în orice circumstanțe, nu numai în cadrul unui sistem politic opresiv. Spectatorul va rămâne cu puternica imagine a omului care ştie să-şi construiască propriul colț luminos oriunde, oricând, prin apropierea de ceilalţi, prin vulnerabilitate...“ (Iulia-Andreea Cartaleanu)

 

„... În definitiv, eu ca spectator am devenit o parte a acestui joc sumbru și întunecat, al ambiției politice în care personajele sunt de-a dreptul violate în spațiul lor intim. Eu am ajuns să mă regăsesc în temerile și suferințele lor. Finalul piesei, moartea foetusului și femeia devenită sicriu, a fost momentul pe care l-am trăit cu cea mai mare intensitate. Imaginea care a rămas să mă însoțească și după terminarea piesei e aceea a mamei, a femeii care nu vrea să renunțe la copilul ei mort, la iubire, la libertate, căci, în cele din urmă ea întruchipează pentru mine ideea de Revoluție...“ (Anastasia Antanas)

 

„...Avem o panoramare în negru a unei vieţi şi a unei perioade sumbre din istoria ţării. Regia nu face altceva decât să ilustreze scenele povestite de eroina naratoare, creând o simultaneitate între «a fost» şi «este». Naratoarea povesteşte ce i se întâmplă chiar în clipa în care i se întâmplă! Rezultatul este un prezent al amintirii devenit strigăt şi suferinţă continuă, nevindecată de trecerea timpului. Şi strigătul din interior sună ca o ameninţare, ca un reproş, ca o acuzare.“ (Bianca Cîmpan)

 

„...Piesa a reflectat cum nu se poate mai bine, nu doar constrângerile și temerile oamenilor din perioada comunistă, ci și criza noastră de libertate în secolul 21...“ (Miruna Ciobanu)

 

„...Spectacolul a reușit să transmită emoția, neliniștea, tristețea în același timp, prin faptul că erai pur și simplu «nesemnificativ», neavând nicio relevanță în fața organelor de comandă, iar cei care erau ascultați, erau doar cei care aduceau informațiile necesare acestuia...“ (Florina Borza)

 

„...M-a impresionat cu câtă autenticitate au reușit să pună în scenă și să reproducă dramele oamenilor aflaţi în vizorul Securității - felul în care erau urmăriți, terorizaţi, până ajungeau să înnebunească. Iar actorii au fost impecabili, de parcă ar fi fost vorba de ceva ce li s-a întâmplat chiar lor. Nu cred că a fost vreo persoană care să se ridice de pe scaun fără să fi fost măcar puţin «zgâlţâită».“ (Alexandra-Mălina Lipară)

 

„...de când sunt în România, majoritatea evenimentelor, spectacolelor și filmelor pe care le-am vizionat sunt despre comunism. Îmi pare o temă arhi-utilizată și de multe ori spectacolul/ filmul riscă să devină banal, pentru că toate seamănă. Mi-ar plăcea mult să văd această temă utilizată într-un mod mai experimental, mai conceptual (ex. piesele lui Vișniec), să nu fie relatată (așa cum e în PORNO) doar istoria unei persoane în timpul comunismului...“ (Mihaela Ceban)

 

„... Porno este un puternic manifest anticomunist, menit să stimuleze o reacție de debarasare a tinerilor și bătrânilor de credințele comuniste. Domnul Visky are meritul de a fi creat acest monumental manifest, care, contrar așteptărilor mele, nu a fost nici un eșec și nici o pierdere de timp, ba chiar o oportunitate de a-mi solidifica și reactualiza cunoștințele despre acest Ev Mediu modern al Europei Estice.“ (Andraș-Florin Răducanu)

 

 

Textele integrale pot fi citite pe pagina spectacolului, aici.