Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 18.12.2019
Cu Adrian Cucu și Matei Rotaru despre participarea la EUROPALIA de la Liège cu spectacolul DESPRE SENZAȚIA DE ELASTICITATE CÂND PĂȘIM PESTE CADAVRE
 

Teatrul Național din Cluj-Napoca a participat la bienala EUROPALIA, Festivalul Internațional de Artă, unde a prezentat la Théâtre de Liège, în Salle de la Grande Main, pe data de 13 decembrie 2019, spectacolul Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre în regia lui Răzvan Mureșan, pe textul lui Matei Vișniec. La reprezentație a fost prezent și autorul. Prezența Teatrului Național din Cluj-Napoca la Festivalul EUROPALIA a fost susținută de Institutul Cultural Român. Despre această onorantă invitație și participare am vorbit pe scurt cu doi dintre actorii distribuției - Matei Rotaru și Adrian Cucu.

 

Cum a fost la Liège? Cum v-ați simțit acolo? Cum ați fost primiți? Ce fel de public v-a întâmpinat? Au fost și români?

 

A.C.: Artistic ne-am simțit foarte bine. Publicul a fost foarte receptiv. Le-a plăcut piesa. Sala de spectacol era ideală pentru teatru; avea vreo trei sute de locuri. Adică ce ne-ar trebui nouă aici. Dotată extraordinar, totul electronic. Vișniec ne spunea că niciodată în acel teatru nu a fost un spectacol cu un decor atât de minimal.

Ca oraș, destul de mizer, așa, lumea pestriță...

Matei Rotaru: Foarte familiară, ca să zic așa...

 

Ați ajuns, de fapt, acasă...

 

M.R.: Numai că era multă ploaie, mult vânt. Din cauza asta, eu nu prea m-am aventurat să hălăduiesc pe străduțele lor pentru că dacă nu te țineai de stâlpi riscai să te ia vântul. Un oraș cochet, drăguț.

A.C.: Era cam ca la Ploiești, cu clădiri nevopsite de vreo treizeci de ani. Totul era cam gri.

M.R.: Francezii care ne-au primit au fost foarte amabili, ne-au făcut să ne simțim bine. Erau foarte atenți.

A.C.: Ce mi-a mai plăcut - totul era foarte strict: ni s-a spus că la ora cinci trebuie să ieșim din scenă, păi la cinci fix trebuia să pleci, altfel te închideau acolo. Totul era extrem de bine organizat. 


V-ați aflat într-o companie foarte selectă. Era o expoziție cu lucrări ale lui Brâncuși adunate din toată lumea. Ați ajuns să o vedeți?

  

A.C.: Nu a bătut vântul înspre Brâncuși...

M.R.: Expoziția era în altă parte și nu m-am aventurat până acolo.

A.C.: Nu era anotimpul potrivit. Dacă era primăvară sau vară...

M.R.: În schimb, era un târg de Crăciun foarte cochet. Asemănător cu Clujul din punctul ăsta de vedere.

A.C.: Însă era extrem de multă lume. Și gălăgioși, și bețivi, și oameni normali și turiști. Foarte aglomerat, cu foarte multe străduțe mici pe care puteai să te pierzi  ușor. În alte părți te duci să vezi orașul vechi; în schimb, aici totul era „orașul vechi“.

 

Ziceți că spectacolul a fost bine primit.

 

M.R.: Au fost și spectatori români. La discuțiile care au avut loc după spectacol a participat un domn stabilit în Belgia, plecat din țară de vreo treizeci de ani. Seara, după spectacol, am stat cu domnul Vișniec. El era mirat de numărul mare de români prezenți la spectacol. Ne-a spus că din ce știa el, românii, în Liège, nu prea vin la teatru.

 

Spectatorii care au rămas la discuții, nu au intrat în dialog cu voi?

 

A.C.: Cu noi, nu. Era mai mult un monolog al lui Vișniec.

M.R.: A vorbit Matei Vișniec și un scriitor belgian, Jacques de Decker. În prima parte a discuțiilor, domnul Vișniec a vorbit despre piesă, despre ce s-a mai făcut la Cluj, ne-a făcut o prezentare. Apoi discuția s-a canalizat spre literatură, spre cum scrie el în franceză. Au fost și povești legate de comunism. Discuția s-a ținut într-o sală din vecinătatea sălii de teatru. Au participat cam treizeci de persoane. Erau români. Nu a fost un tir de întrebări pentru că oamenii erau familiarizați cu ce au văzut în piesă.

Este pentru prima oară când am ieșit cu acest spectacol. Îmi amintesc de publicul de la Festivalul de la Almada din Portugalia, unde am fost cu Spectatorul condamnat la moarte și cu Richard al III-lea se interzice. Acolo e un public care mănâncă teatru pe pâine, din ce am văzut. Comparativ: aici oamenii au fost curioși, au rămas în poveste deși era dificil să stai să te uiți două ore și jumătate la prompterul cu textul. A fost o provocare, de care cred că ne-am achitat cu brio.

 


Material realizat de Eugenia Sarvari


X