Au început repetițiile la OST (Organic Sound Twist) - spectacol gândit și realizat de Andrea Gavriliu -, care va avea premiera în Studioul „Euphorion“, joi 5 octombrie 2017, în cadrul Întîlnirilor Internaționale de la Cluj. Prilej cu care i-am adresat câteva întrebări.
Eugenia Sarvari – Din câte îmi amintesc, la început a fost actoria. Mă refer la participarea ta la Atelierul Teatral al lui Andrei Șerban de la Cluj, în 2005. Erai atunci studentă în anul întâi la actorie. Cum a răsărit dansul din această ecuație?
Andrea Gavriliu – Nu a apărut așa, de nicăieri. Am urmat niște cursuri de balet în copilărie. Asta a fost baza. Încă de pe atunci eram foarte pasionată de dans. Am și suferit foarte mult când a trebuit să întrerup.
E.S. – De ce a trebuit să întrerupi?
A.G. – Pentru că eram conștientă că nu ar fi potrivit pentru mine să devin balerină. Imediat după aceea descoperisem teatrul și mi s-a părut că teatrul e mult mai complex. Credeam că teatrul le înglobează pe toate. Cumva, așa a și fost. Mă bucur foarte mult că acesta mi-a fost drumul.
E.S. – În ce măsură te ajută actoria în parcursul de dansator?
A.G. – Sunt convinsă de faptul că practica de câțiva ani a actoriei la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț m-a ajutat să fiu un altfel de coregraf. Majoritatea mecanismelor interioare prin care realizez un dans, sunt actoricești. Cumva, motorul e actoricesc, chiar dacă mă exprim prin mișcare, prin corp, nu prin text. Deși folosesc în continuare și textul – și acest lucru mi se pare foarte important – simt că prin dans mă exprim cel mai bine.
E.S. – Lucrezi acum la un spectacol la Teatrul Național din Cluj-Napoca care are un nume incitant OST. Ce semnifică acest titlu?
A.G. – Este un lucru la care mă gândeam de multă vreme. Este primul meu solo coregrafic. Cochetam de mai mult timp cu această idee și mi-am spus că, iată, a sosit momentul! Deoarece dacă stau să tot aștept clipa în care să mă simt pregătită, ea nu va veni niciodată și pur și simplu trebuie să încerc. Sper că nu va fi primul și ultimul experiment de acest fel. Când spun asta mă gândesc la faptul că oamenii se schimbă foarte mult. Deci și eu. Sunt convinsă că ceea ce fac acum e foarte diferit de ceea ce voi face peste cinci ani. Am ales ca temă un lucru ce mă bântuie de destul de multă vreme și pe care l-am tratat oarecum și în primul meu spectacol, Zic Zac, respectiv muzica și influența ei asupra oamenilor. Doar că de data asta voi trata această temă la un alt nivel. În primul rând, în Zic Zac nu eram singură. Aveam doi parteneri. Ceea ce e o diferență consistentă. Atunci totul era tratat într-un fel mai aerisit, mai ușurel, mai de... tinerețe. Între timp am aprofundat subiectul. M-au inspirat și unele cărți pe care le-am citit, câteva documentare pe care le-am văzut. Sunt cărți cu abordare științifică a influenței muzicii asupra omului...
E.S. – De exemplu?
A.G. – Muzicofilia de Oliver Sacks. Este un neurolog american, care a scris mai multe cărți bazate pe experiențele lui ca medic neurolog. A lucrat cu oameni cu diverse afecțiuni neurologice foarte grave. Printre altele, s-a axat foarte mult pe observarea reacțiilor pacienților lui în tratarea afecțiunilor cu ajutorul muzicii. În același timp cartea conține și o corespondență vastă cu foști pacienți, dar și cu persoane sănătoase, dar aflate într-o anume relație cu muzica. În ceea ce mă privește, mă consider o persoană foarte sensibilă la muzică.
E.S. – Ai și o pregătire muzicală?
A.G. – Nu, și tocmai asta face lucrurile uneori mai interesante, alteori puțin frustrante, pentru că nu citesc note. Consider că am o ureche muzicală destul de bună. Asta și datorită faptului că de când mă știu am ascultat foarte multă muzică. O fac zilnic. Nu-mi lipsește din buzunar mp3-ul... Întotdeauna muzica a accesat niște senzații, mi-a deblocat amintiri, idei, sentimente. Pe scurt, mă consider o ființă norocoasă că am o meserie care e în strânsă relație cu muzica.
E.S. – Spuneai adineauri că în Zic Zac aveai doi parteneri. Dacă teatrul înseamnă relație, solo-ul de dans cum o fi?
A.G. – E tot o relație. În primul rând cu muzica. Consider că în spectacolul la care lucrez acum, partenerul meu direct este muzica. Și l-am numit OST, care, în mod normal, este o prescurtare de la original sound track. Numai că în cazul meu, OST va fi prescurtarea de la Organic Sound Twist pentru că, muzica fiind partenerul meu, încerc să fac în așa fel încât, chiar dacă fac o coregrafie stabilită dinainte, matematică aș putea spune, elementul de spontaneitate să nu lipsească – și cu asta mă ocup la repetiții.
E.S. – În general lucrezi după un scenariu?
A.G. – Da. Coregrafia e construită pe baza unui scenariu pe care l-am gândit și l-am structurat de ceva vreme și care, bineînțeles că în timpul lucrului suferă anumite schimbări, transformări. Pentru că una e să scrii pe hârtie și alta e să faci. Asta apropo de organic. Și de faptul că vreau să răspund organic la muzica pe care am ales-o și la subiectele pe care vreau să le ating în spectacol.
E.S. – Inspirație și succes!
