Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 25.04.2017
Discuții cu realizatorii spectacolului PROCESUL după Franz Kafka la conferința de presă

 

Luni, 24 aprlie, a avut loc conferința de presă prilejuită de premiera spectacolului Procesul de Franz Kafka, la care vă invităm sâmbătă, 29 aprilie 2017, ora 19:00, în sala mare la teatrului.

Au fost prezenți regizoarea spectacolului, Mihaela Panainte, scenograful Helmut Stürmer și actorii Ionuț Caras, Elena Ivanca, Patricia Brad, Angelica Nicoară, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Radu Lărgeanu și Cristian Rigman.

Discuțiile, moderate de directoarea artistică a teatrului, Ștefana Pop-Curșeu, au atins subiecte dintre cele mai intersante, de la actualitatea textului kafkian, la relația scenografiei cu regia și jocul actoricesc, la provocările pe care stilul de joc inspirat din metoda lui David Esrig le lansează și la experiența actorilor în confruntare cu Kafka, un autor dificil care nu cruță nici un colțișor al subconștientului omenesc.


„Kafka este extrem de modern, spune Helmut Stürmer, pentru că s-a format într-o perioadă de mari transformări sociale, industriale, tehnologice exact cum suntem noi astăzi. Era pasionat ade arta cinematografului, care era atunci la începuturile sale și asta se vede și din modul în care scrie, modul în care e montată literatura lui ca o suită de filme, de videoclipuri. În plus există și această senzație de vină permanentă, senzația că nu ai făcut destul, tot timpul te aleargă din urmă dorința de a fi la curent cu toate, e o presiune extraordinar de mare care se regăsește mai ales la tinerii de astăzi și care-ți creează acest sentiment de vină, iar asta e foarte periculos. E una din bazele Procesului.“

Legat de regie și de relația sa cu scenografia, Mihaela Panainte a subliniat importanța ideii de „instalație“ ca intersecție a spațiului mental propus de regizor și a dimensiunii plastice a spațiului final. „Văzând acest spațiu, un actor realizează din prima secundă că, dacă intră în el, nu poate juca realist, să se așeze pe un scaun și să spună texul lui Kafka. Spațiul impune un tip special de joc, pe care noi am încercat să-l descoprim împeună, iar actorii au fost extrem de deschiși să se lanseze în această mare provocare“.

Nu fără dificulăți, dar cu profesionalism, așa cum spunea unul dintre acori, căci fiecare dintre ei a avut ocazia să-și împărtășească micile reticențe, frici, apriori-uri cu care a intrat în spațiul procesului scenic kafkian: „un limbaj teatral cu care nu eram foarte familiarizați“, repetițiile ținute la Hala Unirea, într-o „atmosferă kafkiană perfectă“, tatonările, neacceptarea lucrurilor comode pe scenă, noutatea. O adevărată provocare care-și așteaptă sâmbătă „ieșirea la lumină“, un „proces al procesului și un spectacol pe care Ionuț Caras, distribuit în rolul personajului principal, K, îl simte ca fiind „foarte puternic“, și care va reuși să evidențieze, spune el, o trupă care „poate să demonstreze încă o dată că e capabilă să treacă de la un registru interpretativ la altul, să se desfășoare profesionist în mai multe estetici, iar astfel definiția noastră ca teatru de repertoriu, deși în ultima vreme este din ce în ce mai judecată această sintagmă, să se susțină, arătând valoarea unei trupe și a unui astfel de Teatru“.

Le urăm mult succes!