Noutăţi

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

Postat pe 22.02.2017
Personaje multiple și colegialitate pe scena Naționalului clujean
 

Fiecare spectacol trăiește și respiră prin cei doi plămâni ai săi: actorii, care îl hrănesc continuu cu propria lor energie vitală, și publicul, care îi justifică existența. Iar dacă teatrul trebuie să fie la un moment dat, pentru fiecare actor, experimentarea triadei „singurătate, meșteșug, revoltă", despre care Eugenio Barba vorbește atât de frumos într-una din cărțile sale, arta scenei are și darul de a deschide întreaga ființă a actorului către cei care îl înconjoară, devenind o extraordinară experiență de colegialitate. Mai ales atunci când spectacolul teatral are nevoie de un nou impuls, datorită ieșirii temporare a unui membru din corpul artistic al acestuia, meșteșugul se poate îmbina cu bucuria de a ține în viață o operă de artă care își cere dreptul la existență.
 

Astfel, Alexandra Tarce, cea mai tânără actriță din trupa Naționalului clujean a fost, în ultimele săptămâni, una dintre cele care și-a asumat frumoasa dar dificila sarcină de a asigura continuitatea prezenței scenice a trei dintre spectacolele iubite de spectatorii clujeni, înlocuind-o pe Romina Merei, proaspătă mămică, în Războiul Clovnilor, La Răscruce de Vânturi și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Cum a trăit Alexandra aceste momente, vedem din micul interviu acordat doamnei Eugenia Sarvari, secretar literar al TNC. 


E. S.: Cum e să întruchipezi personaje atât de diferite într-un timp atât de scurt? Mă gândesc la fiica năvalnicei Cathy din La răscruce de vânturi și la Anișoara/Doamna/Cocota din spectacolul camilpetrescian Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ?

 

A. T.: Într-adevăr timpul a fost scurt. Dar pentru că iubesc teatrul şi îmi place la nebunie să joc, mă atrage faptul ca personajele să fie cât mai diferite şi mai complexe. Chiar dacă timpul de lucru a fost redus, a fost o experienţă frumoasă și incitantă să pregătesc aceste roluri. Bineînţeles, înainte de cele câteva repetiţii pe scenă cu colegii, m-am pregătit singură, am citit, m-am documentat, am învăţat replicile şi încet, încet am simţit cum mă împrietenesc cu aceste personaje. Apoi când am început repetiţiile mi-am dat seama că totul e organic, era un sentiment de bine, am simţit că eu şi personajele suntem împreună, ceea ce m-a făcut foarte fericită.

 

E. S.: În ce a constat dificultatea apropierii, dacă a existat vreuna, de aceste roluri?

 

A. T.: Având în vedere că în aceste spectacole am făcut înlocuiri, a trebuit să respect o anumită structură creată deja pentru a nu modifica forma spectacolului. Am crezut că va fi dificil să mă apropii de aceste roluri într-o structură deja fixă. În final s-a dovedit a fi o provocare minunată şi benefică pentru mine. Am avut ocazia să joc nişte roluri foarte frumoase. Mi-am stimulat din nou imaginaţia, concentrarea, simţurile... Şi am avut plăcerea să mă joc cu nişte colegi pe care i-am simţit aproape, care m-au ajutat şi cărora le mulţumesc pentru asta.

 

Dragi spectatori, vă așteptăm, așadar, la următoarele reprezentații!

 

Ștefana Pop-Curșeu