Evenimente

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

13.12.2014
NOAPTEA PORȚILOR DESCHISE
a treia ediţie

 

Teatrul Naţional Cluj-Napoca a organizat sâmbătă, 13 decembrie 2014, între orele 18:00 şi 01:00, cea de-a treia ediţie a Nopţii Porţilor Deschise. Evenimentul a fost unul extrem de gustat de public, bucurându-se de o participare-record, de aproape 5.000 de spectatori. 

 

Noaptea Porţilor Deschise este un eveniment cu intrarea gratuită şi s-a desfăşurat în Sala mare, în Studio „Art Club", precum şi în foaierele teatrului.


Începând cu ora 18:00, în cele două foaiere de la rangul II, au avut loc un ATELIER DE MACHIAJ TEATRAL condus de actriţa Melania Ursu (până la ora 20:00) şi un ATELIER DE MĂŞTI cu scenograful Cristian Rusu şi regizorul Tudor Lucanu (până la ora 21:00), în cadrul cărora vizitatorii au fost invitaţi să asiste la demonstraţii şi să participe direct la realizarea de machiaje şi măşti.

 

În Studio „Art Club, între orele 19:00 şi 21:00, s-a desfăşurat ATELIERUL DE ANIMAŢIE susţinut de Paul Mureşan, realizator a numeroase afişe de spectacole şi evenimente ale Teatrului Naţional Cluj-Napoca (care vor fi expuse în Studio) şi câştigător, în 2014, a două premii importante: Premiul pentru Cel mai bun film de animaţie la Festivalul Filmul de Piatră şi Premiul pentru Cel mai bun film românesc la Festivalul Anim’est. În introducerea atelierului, au fost prezentate o serie de animaţii realizate de Paul Mureşan, iar doritorii au avut ocazia de a asista la crearea unei animaţii 2D şi apoi de a participa activ la crearea unei animaţii.

 

Atelier inedit de mişcare, ÎN CĂUTAREA CORPULUI EXPRESIV, condus de actriţa Sânziana Tarţa, alături de invitatul ei, Szabó Jószef (violoncel), s-a desfăşurat înainte de debutul evenimentului şi a fost urmat de o demonstraţie pe scena mare a teatrului. Atelierul a fost deschis publicului larg, în limita a 20 de locuri disponibile, pe baza unei înscrieri prealabile. 

 

Evenimentele de la Scena mare au debutat, astfel, la ora 18:30 cu o demonstraţie cu participanţii la Atelierul ÎN CĂUTAREA CORPULUI EXPRESIV şi au continuat la ora 19:00 cu recitalul de muzică interbelică IUBESC FEMEIA, susţinut de actorul Ruslan Bârlea, acompaniat la pian de Lucian Duşa. De la ora 19:30 a fost proiectat MAKING-OFF-ul spectacolului CE NEMAIPOMENITĂ AIUREALĂ! de Eugène Ionesco, film realizat de Mihai Chirilă (camera) şi Rodi Cotenescu (montaj). Filmul prezintă o mostră din universul artistic al lui Silviu Purcărete, care lucrează pentru prima dată cu trupa Naţionalului din Cluj. Este o introducere în întreg procesul creativ, care se desfăşoară precum asamblarea pieselor unui puzzle, într-o manieră specifică regizorului. Între orele 20:00 şi 21:30 a avut loc o SESIUNE DE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI cu actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca Cornel Răileanu, Cătălin Herlo, Anca Hanu, Romina Merei. Întâlnirea cu actorii a debutat cu o discuţie despre colaborarea cu regizorul Silviu Purcărete în realizarea spectacolului CE NEMAIPOMENITĂ AIUREALĂ!, iar spectatorii au avut posibilitatea să le adreseze actorilor întrebări. De la ora 22:00, evenimentul a continuat cu un CONCERT CU BUCĂŢI DIN CONCERTE cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristian Rigman, în cadrul căruia spectatorii au audiat momente muzicale compuse de Ada Milea pentru spectacole de teatru. De la ora 23:00, numerosul public a asistat la un CONCERT susţinut de Maria Răducanu, care se afla pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Momentul de închidere al evenimentului a fost deja tradiţionalul moment de Stand-up comedy cu Dragoş Pop. Spectacolul prezentat în acest an, INSTALATORUL, a avut loc între orele 00:00 şi 01:00.

 

Pe toată durata evenimentului, parterul teatrului a găzduit expoziţia de modă FASHION EXPO - ENTER THE VOID realizat de Ovidiu Pop, absolvent al Universităţi de Artă şi Design din Cluj Napoca, al Institutului Francez de Modă de la Paris şi membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici. „Colecţia este o concretizare a multiplelor mele preocupări în domeniul artistic. Ea exprimă credinţa că designerul este un artist complet şi complex, care poate sintetiza şi desăvârşii experienţe artistice din domenii considerate diferite, dar care sunt, în realitate, conexe, pictura şi designul vestimentar." (Ovidiu Pop). Tot la parter, spectatorii au putut vizita expoziţia cu vânzare coordonată de Asociaţia Derzelas, TÂRG DE CRĂCIUN, cu obiecte realizate de copii cu dizabilităţi, şi un mic târg de BIJUTERII HAND-MADE. În foaierul de la etajul II, CARICATURI LA CORNET au realizat caricaturi la cerere. În foaierul de la ultimul etaj al teatrului, Cafeneaua DOAMNA T i-a invitat pe spectatori, ca în fiecare an, să ne bucurăm împreună de Noaptea Porţilor Deschise la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.
 



PROGRAMUL EVENIMENTULUI
 

Scena mare

  

18:30 - 18:50            
DEMONSTRAŢIE cu participanţii la Atelierul de mişcare ÎN CĂUTAREA CORPULUI EXPRESIV (condus de Sânziana Tarţa, invitat: Szabó Jószef - violoncel)

 

19:00 - 19:20            
IUBESC FEMEIA - muzică din perioada interbelică. Solist Ruslan Bârlea, acompaniat la pian de Lucian Duşa

 

19:30 - 20:00            
CE NEMAIPOMENITĂ AIUREALĂ - MAKING-OFF, camera: Mihai Chirilă, montaj: Rodi Cotenescu

 

20:00 - 21:30            
Sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca: Cornel Răileanu, Cătălin Herlo, Anca Hanu, Romina Merei

 

22:00 - 22:50            
CONCERT CU BUCĂŢI DIN CONCERTE cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu, Cristian Rigman

 

23:00 - 23:50            
CONCERT Maria Răducanu

 

00:00 - 01:00            
INSTALATORUL. Stand-up comedy cu Dragoș Pop

 

 

Foaier, rang II


18:00 - 20:00            
Atelier de machiaj teatral cu Melania Ursu

 

18:00 - 21:00            
Atelier de măşti cu Cristian Rusu şi Tudor Lucanu

 

 

Studio Art Club

19:00 - 21:00            
Atelier de animaţie cu Paul Mureşan


Pe toată durata evenimentului (18:00 - 01:00):  


Foaier, parter

- FASHION EXPO - ENTER THE VOID by Ovidiu Pop
- TÂRG DE CRĂCIUN cu obiecte realizate de copii cu dizabilităţi (Asociaţia Derzelas)

- Decoraţiuni de Crăciun și bijuterii hand-made


Foaier rang II           
Caricaturi la cerere realizate de Caricaturi la Cornet

  

Foaier, rotondă

Cafeneaua Doamna T

 

X