Evenimente

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

4 - 7 decembrie 2008
ZILELE SARAH KANE

 

Cu participarea unor invitati de marcă din ţară şi străinătate, în cadrul Zilelor SARAH KANE au fost prezentate o serie de spectacole realizate după textele autoarei britanice (dintre care două în premieră) şi au fost organizate o masă rotundă şi o conferinţă publică.

 


Zilele SARAH KANE s-au bucurat de prezenţa în Cluj a unor personalităţi din lumea teatrală - Graham Saunders, autorul cărţii ‘Love me or kill me'. Sarah Kane and the theatre of extremes („Iubeşte-mă sau omoară-mă. Sarah Kane şi teatrul extremelor), Cristina Modreanu, Andreea Dumitru, Elisabeta Pop şi Mircea Morariu, din lumea literară - Sorin Alexandrescu, dar şi din domeniul psihologiei - dr. Doina Cosman, medic primar psihiatru şi psihologul Vargha Jenő László. Aceştia au participat la o masă rotudă dedicată vieţii şi operei Sarei Kane şi la o conferinţă publică susţinută de Graham Saunders.

 

Discuţiile care au urmat susţinerea lucrărilor de la masa rotundă, dar şi cele de după conferinţa susţinută de Graham Saunders, au dovedit importanţa locului pe care scriitoarea britanică îl ocupă în teatrul contemporan.

Pe lîngă aceste întîlniri, au fost prezentate şi o serie de spectacole bazate sau inspirate din piesele Sarei Kane: Iubirea Fedrei, spectacol montat la Arad de Mihai Măniuţiu, Purificare, un spectacol de Andrei Şerban montat la Teatrul Naţional din Cluj, Cvartet pentru o lavalieră, instalaţie coregrafic-sonoră, concept de Vava Ştefănescu, şi două premiere ale Teatrului Naţional, respectiv două montări diferite ale piesei Psihoză 4.48, un spectacol de Mihai Măniuţiu şi un altul în regia lui Răzvan Mureşan.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:  

 

La Teatrul Clasic „Ioan Slavici, Arad:

Joi, 4 decembrie
ora 19:00 - Iubirea Fedrei de Sarah Kane, regia Mihai Măniuţiu (vezi detalii despre spectacol)

           

La Teatrul Naţional „Lucian Blaga", Cluj-Napoca:


Vineri, 5 decembrie
ora 19:00, Studio „Euphorion“ - Cvartet pentru o lavalieră, concept de Vava Ştefănescu (vezi detalii despre spectacol)

 

Sîmbătă, 6 decembrie  

ora 10:00 - Sesiune de comunicări şi discuţii

ora 17:00, Studio „Euphorion“ - Psihoză 4.48 de Sarah Kane, regia Răzvan Mureşan - premieră

ora 19:00, Sala mare (regim studio) - Psihoză 4.48 de Sarah Kane, un spectacol de Mihai Măniuţiu - premieră

 

Duminică, 7 decembrie
ora 12:00, Rotondă - Conferinţă deschisă publicului - prezintă: Graham Saunders

ora 19:00, Sala mare (regim studio) - Purificare de Sarah Kane, un spectacol de Andrei Şerban


 

Sarak Kane - biografie

 

X