Universul prozei autobiografice a lui Max Blecher s-a format sub presiunea certitudinii unei morți premature, în urma exploziei originare declanșate de un diagnostic implacabil. În scrierile acestuia, boala se  manifestă ca un atac interior asupra sinelui și intermediază percepția pe care naratorul o are asupra lumii sau a experiențelor cotidiene. Simțul propriei identități este astfel suspendat într-o realitate difuză, în permanentă deconstrucție. Prin spectacolul Întâmplări în irealitatea imediată, o dramatizare a primului roman semnat de Blecher, regizorul Tudor Lucanu explorează vizual și performativ lupta cu instabilitatea conștiinței și a memoriei, pe care protagonistul încearcă să le cuprindă într-un tablou static, fiind însă condamnat la o eternă și coșmarescă reconfigurare. La o primă vedere conturând un spațiu al liniștii interioare, decorul acestei vieți în descompunere se transformă apoi într-o extensie materială a zbuciumului constant. Oamenii care populează istoria intimă a personajului se insinuează, spectrali, în realitatea sa imprecisă, accentuând stupoarea pe care bărbatul o trăiește ca într-un nesfârșit vis lucid. Astfel, jonglând cu imagini și teme suprarealiste, regizorul transcrie în limbaj dramatic experiența intens poetică a pierderii sinelui.


„Pentru Întâmplări în irealitatea imediată mi-am propus un spectacol în registrul instalațiilor vivante, plecând de la tema principală a romanului lui Max Blecher, și anume Panopticumul. Trecerea prin evenimentele vieții este privită din perspectiva unei „nesfârșite contemplații a vitrinelor din panoramă”, în care statuile de ceară devin personaje captive într-o realitate atât de subjugată banalității, încât ea devine ireală.”