stage manager: Ioan Negrea
lighting technicians: Mădălina Mânzat, Ionuț Maier
sound technician: Vasile Crăciun
prompter: Irina Barbir
Six Characters in Search of an Author is part of the "theatre-in-the-theatre" trilogy, alongside Each in His Own Way (1924) and Tonight We Improvise (1929). It is a testimony to the revolutionary character of Pirandello's theatre. Bringing up themes such as the multiplicity of identity, the impossibility of communication, and the tension between reality and fiction, the play dissolves theatrical conventions and exposes the limits of realism. When it was first performed at the Valle Theatre in Rome, in May 1921, Six Characters in Search of an Author caused confusion and scandal. Exactly one century later, we invite you to join our team in discovering how Pirandello's seminal work resonates with today's world. How does this search look like? What about Pirandello's musings on the function of the character and the relationship between life and art in the context of theatre's contemporary problems? Let the actors, the director, and their living doubles guide you, and take part in a live dissection of the intimate mechanisms of theatrical art.
Cred că ne este de-a dreptul imposibil să percepem impactul premierei cu Şase personaje în căutarea unui autor, acum exact o sută de ani, atâta vreme cât schimbările succesive în reprezentările teatrale au lărgit enorm orizontul dramatic. Suntem, după înscrisul unei lucrări a artistului Valentin Boiangiu, în post-fabulaţionism, deja, şi, cumva, ca pe o spirală, e căutat din nou caracterul. Masca revine, cochetează cu avatarul. Implacabila lege a artei, de a cere o continuă înaintare, tot mai insaţiabilă, în ciuda riscului ca publicul să piardă cadenţa, face ca punerea în scenă a acestei piese, azi, să impună un plus de imaginaţie. Abordarea lui Tudor Lucanu îmi pare a fi atentă la publicul larg, tocmai în ideea de a-l aduce mai aproape de arta tot mai nerăbdătoare, oferindu-i posibilitatea unei recuperări a unui decalaj, pentru ca mai apoi să propună un exerciţiu ca un pas înainte.Cred că ne este de-a dreptul imposibil să percepem impactul premierei cu Şase personaje în căutarea unui autor, acum exact o sută de ani, atâta vreme cât schimbările succesive în reprezentările teatrale au lărgit enorm orizontul dramatic. Suntem, după înscrisul unei lucrări a artistului Valentin Boiangiu, în post-fabulaţionism, deja, şi, cumva, ca pe o spirală, e căutat din nou caracterul. Masca revine, cochetează cu avatarul. Implacabila lege a artei, de a cere o continuă înaintare, tot mai insaţiabilă, în ciuda riscului ca publicul să piardă cadenţa, face ca punerea în scenă a acestei piese, azi, să impună un plus de imaginaţie. Abordarea lui Tudor Lucanu îmi pare a fi atentă la publicul larg, tocmai în ideea de a-l aduce mai aproape de arta tot mai nerăbdătoare, oferindu-i posibilitatea unei recuperări a unui decalaj, pentru ca mai apoi să propună un exerciţiu ca un pas înainte.
Montarea Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din Cluj, semnată de regizorul Tudor Lucanu, care concepe inspirat şi decorul, se remarcă tocmai prin simplitatea abordării, prin fidelitatea faţă de conceptele pirandelliene, ale problematicii condiţiei umane, expuse de autor. Începutul urmează cu rigurozitate didascaliile, spectatorului fiindu-i nuanţat indusă iluzia unei repetiţii, a unui spectacol nefinalizat. [...] Accentuând efectul de "teatru în teatru" şi totodată aparenţa unei repetiţii reale, interpreţii care îi figurează pe actorii trupei recurg la numele lor real. Paradoxal, apariţia neobişnuită a celor şase personaje, în plină repetiţie, mai reale şi mai consistente chiar decât actorii adevăraţi, devine stranie tocmai prin concreteţea, prin simplitatea prezenţei lor. Prin notele dominante - durerea, remuşcarea, răzbunarea, dezgustul - personajele îşi devoalează secretele dramatice ale existenţei lor. Urmele trecutului le aşază mai degrabă în categoria personajelor inumane, dar Pirandello nu le judecă, dimpotrivă, le permite disculparea în faţa auditoriului, printr-o abordare demonstrativă, aproape filozofică a propriilor greşeli, izvorâte, susţin ei, din cele mai bune intenţii. Iar dacă dramaturgul nu îi acuză, nu o va face nici spectacolul, pentru că Tudor Lucanu orchestrează interpretările tuturor spre esenţa adevărului pirandellian dezvăluit.
Luigi Pirandello este unul dintre cei mai apreciați, mai citiți și mai comentați autori dramatici ai secolului XX. Opera sa a schimbat pentru totdeauna lumea teatrului.
Robert Brustein, distins critic american de teatru, scria că „Influența lui Pirandello asupra teatrului secolului XX este incomensurabilă. În frământarea sa asupra naturii existenței, îi anticipează pe Sartre și Camus; în revelațiile sale despre dezintegrarea personalității și izolarea omului, îl anticipează pe Samuel Beckett; în războiul neobosit cu limbajul, teorii, concepte și mintea colectivă, îl anticipează pe Eugène Ionesco; în modul de abordare a conflictului dintre adevăr și iluzie, îl anticipează pe Eugene O'Neill (și ulterior, Harold Pinter și Edward Albee); prin experimentele sale teatrale, anticipează o întreagă serie de dramaturgi experimentali, incluzându-i pe Thornton Wilder și Jack Gelber; prin interacțiunile dintre actori și personaje, îl anticipează pe Jean Anouilh; iar prin concepția sa despre om ca animal-care-joacă-roluri, îl anticipează pe Jean Genet. Dimensiunea însăși a acestei liste incomplete de influențe îl definește pe Pirandello ca cel mai important dramaturg al timpului nostru..."
Luigi Pirandello se naște în 1867 la Girgenti (azi Agrigento), în Sicilia, într-un district rural numit „Haos" („Càvusu" în siciliană). Pirandello nu-și va uita niciodată originile și dimensiunea simbolică a locului nașterii sale, făcându-i plăcere să se definească ca „fiu al Haosului". Familia este una destul de înstărită, tatăl său făcând afaceri cu mine de sulf.
Pasionat de literatură, spre nefericirea tatălui său care visează ca fiul să-i calce pe urme, preluând afacerile cu sulf, Pirandello studiază filologia la Palermo, apoi la universitatea din Roma, după care se transferă la Bonn, în Germania. Este un moment important, care îi facilitează familiarizarea cu textele scriitorilor și filosofilor germani ai vremii, pe care le citește în original.
În 1891 absolvă cu o teză despre dialectul din Girgenti.
În 1892 se reîntoarce în Italia și se stabilește la Roma, unde îl întâlnește pe Luigi Capuano, exponent de seamă al verismului, varianta italiană a realismului sau naturalismului european. Este o întâlnire importantă, care va marca stilul primei perioade a operei pirandelliene, marcată de accente veriste. Capuano îl introduce în cercurile literare din Roma și îl încurajează să scrie proză. Pirandello scrie povestiri, eseuri, dar și versuri, colaborând cu diverse periodice. În 1893 scrie primul său roman, L'esclusa [Exclusa], în tonuri veriste.
În 1894, familia aranjează căsătoria cu Maria Antonietta Portulano, fiica unui partener de afaceri al tatălui său. Vor avea împreună trei copiii: Stefano, Lietta și Fausto.
În 1897 se angajează ca profesor la Instituto Superiore di Magistero din Roma, pentru a suplimenta alocația pe care o primește de la tatăl său.
Anul 1903 marchează un punct de cotitură în viața lui Pirandello: mina de sulf în care a fost investit tot patrimoniul familiei și zestrea soției se prăbușește și șocul psihic suferit de Antonietta va marca începutul declinului iremediabil al sănătății sale mintale. Boala soției, alunecarea în nebunie, alienarea, crizele obsesive de gelozie vor influența puternic viziunea sa asupra vieții și scrisul său, conturând celebrul „pesimism pirandellian" și metafora societății ca închisoare/capcană.
Pentru a asigura traiul familiei, Pirandello începe să scrie intens. Anul următor, în 1904, apare ceea ce este considerată prima sa capodoperă, romanul Il fu Mattia Pascal [Regretatul Mattia Pascal]. Începe, de asemenea, să colaboreze cu industria cinematografică, scriind scenarii de film.
În 1908, cu o colecție de scrieri critice incluzând L'umorismo (Umorismul), eseu emblematic pentru poetica sa, obține un post permanent la Instituto Superiore di Magistero.
Cu toate că povestirile și romanele sale sunt apreciate în Italia, succesul și recunoașterea internațională îi vin mai târziu, ca dramaturg, în special în urma montărilor în Europa ale piesei Șase personaje în căutarea unui autor (1921). Pirandello renunță la poziția de profesor și se dedică exclusiv teatrului, în 1925 devenind directorul companiei teatrale „Teatro d'Arte" din Roma. Compania îi montează piesele și Pirandello călătorește în turnee prin toată lumea.
În 1934 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură: „Pentru îndrăzneața și ingenioasa renaștere a artei dramatice și scenice" (motivația Juriului Nobel).
Continuă să scrie pentru film dar, în 1936, în timpul filmărilor pentru Il fu Mattia Pascal, în celebrele studiouri Cinecittà, se îmbolnăvește și moare de pneumonie.
În 1949, casa copilăriei sale din Haos este declarată monument național.
Sunt rare și prețioase acele momente în istoria literaturii când un scriitor lasă o amprentă atât de puternică încât numele său dă naștere unui concept, transformându-se în substantiv comun sau adjectiv - Pirandello este unul dintre acei scriitori. Printre primele și cele mai relevante definiții ale pirandellismului este cea a apreciatului critic italian Adriano Tilgher: „Dualism al Vieții și al Formei sau Construcției; necesitatea Vieții de a se turna într-o Formă și imposibilitatea de a se epuiza în această Formă".
Un secol mai târziu, alimentat de pasiunea pentru paradoxuri, dornic să destrame „vălul iluziei" și plin de compasiune pentru condiția umană marcată de contradicții, pirandellismul rămâne relevant, impresionează și ne face în continuare să ne punem întrebări esențiale.
Bibliografie
Cengage Learning Gale: A Study Guide to Luigi Pirandello's Six Characters in Search of an Author, Gale Research, 1998.
Farrell, Joseph: „Comentarii și note" la Luigi Pirandello. Six Characters in Search of an Author, Bloomsbury Methuen Drama, Bloomsbury, Griswold Detroit, Mi, 2009.
Georgescu, Alice: „Cronologie" și „Note" la Luigi Pirandello: Șase personaje în căutarea unui autor și alte piese, Editura ART, București, 2012.
Illiano, Antonio: Pirandello's Six Characters in Search of an Author: A Comedy in the Making, în Italica, Vol. 44, Nr. 1 (martie, 1967), pp. 1-12, JSTOR, www.jstor.org/stable/477418. Accesat în data de 15 mai 2021.
Lorch, Jenniffer: „Introducere" la Luigi Pirandello: Six Characters in Search of an Author, Cambridge University Press, 2005.
Potra, Florian: „Studiu introductiv" la volumul Luigi Pirandello: Teatru, Editura pentru Literatură Universală, București, 1967.
Whitfield, John Humphreys. "Luigi Pirandello", în Encyclopedia Britannica, 6 decembrie 2020, https://www.britannica.com/biography/Luigi-Pirandello. Accesat în data de 20 mai 2021.
Fotografia utilizată fac parte din domeniul public, drepturile de autor ale acesteia expirând. Fotografia datează din anul 1934, iar autorul acesteia este necunoscut.
Material realizat de Ramona Tripa
Șase personaje în căutarea unui autor este cea mai cunoscută piesă a lui Luigi Pirandello, momentul de vârf al creației pirandelliene și cea mai emblematică reprezentare a viziunii estetice a dramaturgului italian. Nu întâmplător, Pirandello a ales ca această piesă să deschidă Maschere nude [Măști nude], colecția reunind toate textele sale dramatice, ca un manifest al teatrului său, ilustrarea perfectă a poeticii pirandelliene.
Considerată de criticul de teatru Felicity Firth „momentul subversiv major al istoriei teatrului modern", piesa a fost reprezentată pentru întâia oară la Teatro Valle din Roma în 9 mai 1921. Spectacolul a generat o revoltă și un scandal comparabile cu cele iscate de Ritualului primăverii lui Stravinski în 1913 la Paris. Ceea ce propunea Pirandello era atât de nou, atât de neașteptat și de bulversant, încât publicul nu a știut cum să reacționeze.
Câteva luni mai târziu, piesa va fi reprezentată cu succes la Milano, iar apoi în Europa, la Paris, Berlin și Londra.
Majoritatea punerilor în scenă ale piesei sunt bazate pe o versiune alterată a textului original reprezentat în 1921. Pirandello a adus modificări fundamentale textului în 1923 și 1925, influențat de montarea legendarului regizor Georges Pitoeff de la Paris din 1923, și de montarea de la Berlin din 1924 a, nu mai puțin celebrului, Max Reinhardt. Astfel, dramaturgul restrânge tema incestului, introduce indicația ca personajele să poarte măști și elimină „cel de-al patrulea zid", drama revărsându-se în spațiul, până atunci „sigur", al spectatorilor.
În 1925, Pirandello își regizează el însuși piesa, luând în considerare toate notițele generate de montărilor anterioare. De asemenea, este anul în care scrie „Prefața" care va însoți toate edițiile ulterioare ale piesei, explicând geneza acesteia și clarificând aspecte importante legate de temele și scopul textului.
Cum se întâmplă în cazul multor piese de-ale sale, Șase personaje în căutarea unui autor reia teme și motive dezvoltate anterior în povestiri și eseuri. Pirandello a scris trei povestiri care elaborează pe tema unui grup de personaje „neterminate" care îi fac solicitări autorului, cerând să fie reprezentate, proclamându-și dreptul la viață: Personaggi [Personaje] (1906), La tragedia d'un personaggio [Tragedia unui personaj] (1911), Coloquii coi personaggi [Conversații cu personaje] (1915).
Parte a trilogiei „teatru în teatru", alături de Fiecare în felul său (1924) și Astă-seară se improvizează (1929), Șase personaje în căutarea unui autor este o mărturie a caracterului revoluționar al teatrului lui Pirandello. Aducând în discuție teme precum tensiunea dintre viață și formă, realitate și ficțiune, multiplicitatea identității, relativitatea cunoașterii și imposibilitatea comunicării, piesa dizolvă convențiile teatrale și expune limitările realismului/verismului.
Viață versus formă
Pirandello a fost fascinat de paradoxuri. Contradicția fundamentală care îi informează viziunea asupra vieții și a scrisului este cea dintre viață - înțeleasă ca pasiune pură, libertate, flux continuu - și formă - ceea ce oferă structură vieții și fără de care aceasta nu ar putea exista, dar care o încarcerează și îi răpește spontaneitatea.
Cele șase personaje din piesă sunt „forme", măști, tipuri fixe, imuabile (a fost deseori subliniată referința la commedia dell'arte), condamnate să repete aceeași poveste, alta pentru fiecare dintre ei. Ele își cer dreptul la viață, dar, în mod paradoxal, aceasta înseamnă închiderea într-o formă, într-o reprezentare a lor pe scenă. Confruntate cu propunerea actorilor și a regizorului, personajele se revoltă și refuză să accepte această reprezentare. Piesa este un nesfârșit joc de oglinzi în care sensurile se multiplică. Drama personajelor oglindește drama condiției umane: viața/existența este condiționată de adoptarea unei măști/a unui rol care contravine esenței înseși a vieții.
Relativismul identității și al cunoașterii
Scrierile pirandelliene expun identitatea ca fiind o colecție de măști. Precum în titlul ultimului său roman, Unul, niciunul, și o sută de mii (1926), individul nu este niciodată „unul", ci „o sută de mii", în funcție de cum îl văd ceilalți și de diversele măști pe care le adoptă, revelându-se a fi în fond „niciunul", o „mască nudă", goală, în spatele căreia nu se găsește nimic.
Individul nu poate fi niciodată pe deplin cunoscut, nici de către ceilalți, nici de către sine însuși. Tatăl, prin replicile sale, este cel care subliniază în mai multe rânduri acest relativism al cunoașterii și pluralitatea identității.
Contextul scrierii piesei este relevant în acest sens: suntem în epoca de dezvoltare a psihologiei și psihanalizei, iar Pirandello este preocupat de noile teorii științifice, care îi confirmă anumite intuiții. Se familiarizează cu teoriile psihologului francez Alfred Binet și cu scrierile lui Sigmund Freud, iar în 1935 se întâlnește cu Albert Einstein la New York. Nu întâmplător s-a afirmat că Pirandello este pentru lumea literară ceea ce Einstein reprezintă pentru lumea fizicii.
Pirandello și A. Einstein în 1935
Metateatrul și umorismul
„Teatrul în teatru" este primul și cel mai evident motiv în Șase personaje în căutarea unui autor. Tehnica „teatrului în teatru" nu este o invenție pirandelliană - însă modul în care Pirandello o folosește pentru a meditata asupra teatrului însuși este revoluționar. Pirandello expune mecanismele teatrului și ale creației artistice, punând în lumină fragilitatea granițelor dintre realitate și ficțiune, viață și formă. Personajele invadează scena unde se pregătește montarea unui spectacol al autorului Pirandello, Jocul rolurilor. Încep să-și spună povestea și aceasta devine o altă piesă de teatru în interiorul piesei.
Actorii se retrag și se estompează, se transformă în spectatori, iar personajele le iau locul și își joacă povestea, devenind, într-un sens, „mai reale" decât aceștia.
Aceluiași scop revelator, dezvăluind linia fină dintre viață și ficțiune, realitate și aparență, servește și „umorismul", concept pe care Pirandello îl teoretizează în faimosul eseu omonim din 1908: „Umorismul e un fenomen de dedublare în însuși actul concepției; e ca o Hermă bicefală, care râde cu o față de plânsul celeilalte fețe. Reflexia devine un fel de spiriduș care demontează mecanismul imaginii, al fantoșei înjghebate de sentiment; îl demontează ca să vadă cum e făcut pe dinăuntru; descarcă arcul și întreg mecanismul scârțâie din cauza aceasta, spasmodic".
Autorul face distincția între umorism și comic: dacă comicul este „conștientizarea contradicției", care stârnește râsul, umorismul este „sentimentul contradicției", este râsul însoțit de reflecție. Situația din piesă poate părea la prima vedere una comică - haosul generat de apariția celor șase personaje care întrerup repetiția actorilor produce efecte comice, însă, reflectând, tragismul condiției acestora ni se dezvăluie - și tragismul propriei noastre condiții.
Șase personaje în căutarea unui autor este în cele din urmă, ca întreaga operă pirandelliană, o celebrare a teatrului, a artei ca o lumină aprinsă în întuneric - mecanism de dezvăluire a dimensiunii ficționale a vieții noastre de jucători de roluri... sau de personaje.
Bibliografie
Cengage Learning Gale: A Study Guide to Luigi Pirandello's Six Characters in Search of an Author, Gale Research, 1998.
Farrell, Joseph: „Comentarii și note" la Luigi Pirandello. Six Characters in Search of an Author, Bloomsbury Methuen Drama, Bloomsbury, Griswold Detroit, Mi, 2009.
Illiano, Antonio: Pirandello's Six Characters in Search of an Author: A Comedy in the Making, în Italica, Vol. 44, Nr. 1 (martie, 1967), pp. 1-12, JSTOR, www.jstor.org/stable/477418. Accesat în data de 15 mai 2021.
Institutului de Cultură din Toronto: Six Characters in Search of an Author: From Rome to Niagara-on-the-Lake, webinar, 29 aprilie 2021, https://www.youtube.com/watch?v=vuDfC2WOH9Q
Lorch, Jenniffer: „Introducere" la Luigi Pirandello:Six Characters in Search of an Author, Cambridge University Press, 2005.
Potra Florian: „Studiu introductiv" la volumul Luigi Pirandello: Teatru, Editura pentru Literatură Universală, București, 1967.
Whitfield, John Humphreys. "Luigi Pirandello", în Encyclopedia Britannica, 6 decembrie 2020, https://www.britannica.com/biography/Luigi-Pirandello. Accesat în data de 20 mai 2021.
Fotografiile utilizate fac parte din domeniul public, drepturile de autor ale acestora expirând. Identitatea autorilor fotografiilor este necunoscută.
Material realizat de Ramona Tripa
Dialog cu Tudor Lucanu, regizorul spectacolului
Ramona Tripa:Care a fost prima ta întâlnire cu Pirandello?
Tudor Lucanu: Prima mea întâlnire cu Pirandello a fost în facultate. Profesorul nostru de clasă, dl Miklos Bacs, avea atracția aceasta pentru Pirandello, iar în examenele noastre de actorie introducea câte un moment de ieșire din rol a actorilor. Fascinația pentru ce înseamnă personajul, masca și rolul în arta actorului cred că a fost una molipsitoare pentru că și în alte spectacole de-ale mele cred că se poate simți drumul actorului în căutarea personajului.
R. T.:Cele mai recente montări ale tale pe scena TN Cluj au la bază Demonii lui Dostoievski. Cum este călătoria de la Dostoievski la Pirandello?
T. L.: În timpul lucrului la Demonii am apelat la un atelier de creație pornind de la exercițiile lui Michael Chekhov. Atelier pe care l-am integrat mai apoi în prima parte a spectacolului, Demonii. Începuturi. Exercițiile lui Michael Chekhov implică fantezia umană în cel mai înalt grad, presupunând existența unui personaj imaginat ca entitate autentică și la fel de reală ca cea a actorului. Actorul doar preia din această imagine vie a personajului elementele corporale și le întrupează. Existența acestor două lumi, una fictivă și una reală, în spectacolul Demonii pare a fi un parcurs organic de căutare și care duce către textele lui Pirandello.
R. T.: Ce te-a atras/ce te-a inspirat la Șase personaje în căutarea unui autor? Care sunt căutările tale în acest spectacol?
T. L.: Cum am spus și mai sus, ceea ce mă interesează, în orice spectacol creat, este drumul actorului către o lume fictivă, imaginată, dar la fel de reală și de vie ca cea pe care o trăim în realitate.
R. T.: Cum s-a desfășurat procesul de construcție a spectacolului? Ce provocări unice a adus lucrul la acest spectacol?
T. L.: Nu pot spune că procesul de creație a fost unul complet diferit față de cel al altor spectacole, dar unicitatea este datorată, în primul rând, întâlnirii cu textul lui Pirandello. Poate că sună banal, dar întâlnirile dintre personaje și actori, dintre actori și regizor, dintre regizor și personaje, face ca demersul să fie unic.
R. T.: Date fiind temele abordate de Pirandello, crezi că educația și experiența ta de actor au fost în mod particular de ajutor în realizarea spectacolului?
T. L.: Eu mă folosesc de instrumentele de creație ale actorului în construcția tuturor spectacolelor mele, prin urmare cred că educația și experiența de actor este primul pas în realizarea spectacolelor.
R. T.: Ce anume din spectacol ți-ar plăcea să ia cu ei spectatorii la căderea cortinei?
