stage manager: Doru Bodrea
lights technician: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sound technician: Marius Rusu
prompter: Crina Onaca
In Roberto Bacci's production the action takes place in the Commander's abandoned house, where, surrounded by old, deteriorated furniture, the characters populate the space throughout the representation. A fundamental element Don Juan fiercely fights against is time. Its representation is mineral, it literally "glides away" filling the stage, accompanied by piano music.
The myth of Don Juan belongs to the baroque world of the Renaissance, and it first appeared in 1630, in Tirso de Molina's El Burlador de Sevilla. Around 1657, an itinerant actors' troupe performed this play as a pantomime in France, inspiring Molière, who, in 1665 wrote Don Juan ou Le Festin de Pierre. Don Juan or The Feast with the Statue is a unique play compared to Molière's other dramatic works, impossible to classify, neither comedy, nor tragedy, a text still relevant today, regardless of our relationship with the Creator, with passionate love or the after-world.
This is Roberto Bacci's third collaboration with the Cluj-Napoca National Theatre, following his successes with Hamlet and The Cherry Orchard. He explained to actors that to seduce means "to take someone to a wonderful place, to a new world. Thus, Don Juan takes the woman with him to discover a new beginning. He is a seducer. His reputation as a conqueror is affected". As for Don Juan's "human" side, the essayist Ion Vartic states that "he is not and cannot be human unless all myths are human, unless the myth, an exemplary story, highlights a human experience". An experience that we invite you to share with the creators of the production.
Ticket prices:
50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (according to the seat in the performance hall);
10 lei – discount for pupils, students and pensioners.
Un spectacol temeinic este Don Juan, piesa lui Molière, în regia lui Roberto Bacci. Spectacolul este construit în viziunea postmodernă - cu acele fangtome-femei, un fel de presimțiri ale apariției finale și răzbunătoare a statuii Comandorului, și ea femeie (...) apariția Comandorului, cu care piesa își atinge vârful tensiunii [făcând] din acesta liderul unui grup (al grupului de înșelați/înșelate de Don Juan) nu e lipsită de interes și de ingeniozitate regizorală, ca și resorbția eroului nostru în acest grup, de unde mai încearcă să dea semne de viață, înainte de a se fi șters definitv, de parcă s-ar scufunda într-o mlaștină.
Ambiţia regizorilor importanţi este să monteze piese mari din repertoriul clasic internaţional. Roberto Bacci, director artistic la Fondazione Teatro della Toscana, ne este prezentat ca un regizor important al mişcării teatrale din Italia. Măreţia cu măreţie se respectă, cu grandoarea se confruntă. De ce? Pentru a zgândări zidurile mitului, acolo unde alţii au înălţat catedrale. Nu pentru a le demola neapărat, ci pentru a îmbrăca vechile ziduri în pânza propriei viziuni.
Viziunea lui Roberto Bacci asupra universului din Don Juan este fondată pe un dublu discurs, pe o indistincţie intenţionată a valorilor afirmate sau contrazise de Don Juan, interpretat de actorul Matei Rotaru, care asimilează personajul într-o variantă care frizează androginia, care jonglează cu seducţia asupra naturii feminine, dar îşi instituie teritoriul cuceririi şi în zona personajelor masculine (un exemplu în acest sens este scena cu accente erotice care îi are ca protagonişti pe Don Juan şi pe Don Carlos, fratele Donnei Elvira, sedusă de Don Juan pentru a părăsi mănăstirea şi a-şi încălca jurămintele faţă de divinitate). (...)Personajele, ca fragmente ale statuii Comandorului se organizează într-un cor aşezat la limita dintre intervalul în care se manifestă exigenţele etice şi un dincolo în care râsul lui Don Juan dizolvă necesitatea emiterii unor principii morale relative prin însăşi sorgintea lor subiectiv umană. Este ştearsă, astfel, graniţa dintre contrarii precum binele şi răul, iar cerul care acoperă la final poarta care dă spre un dincolo (să ne ferim să îl numim infern!) consfinţeşte dizolvarea oricărei dihotomii de factură morală.
(...) aceeași „căutare a autorului", însă prin intermediul unor texte din patrimoniul universal, a fost miza a două dintre demersurile artistice de amplă desfășurare, realizate pentru Sala mare. Cu un legitim și sporit interes a fost primită în festival recenta premieră cu Don Juan. În viziunea regizorului italian Roberto Baci, regizor care revine la Cluj pentru a treia sa montare, spectacolul după acest text singular în creația lui Molière ambiționează și o recuperare a comicului irezistibil al unor situații din paginile clasicului comediei franceze, împlinit cu debordantă dăruire de actori ca Anca Hanu ori Cătălin Herlo, și înțelegerea mai înaltă a eroului titular, ca purtător al unei pofunde filosofii de viață, rol încredințat lui Matei Rotaru. Într-o lume care este de aici, dar este aplecată și către un dincolo, bântuită nu numai de misterul și fiorul statuii Comandorului ucis, ci și de duhurile morții ce umblă printre viii, configurată într-o bogăție de semne scenice de scenograful Marcio Medina.
Contează în spectacol dimensiunea morală, filosofică a montării. Abordarea problemei libertăţii. Sublinierea faptului că faptele rele nu rămân nepedepsite. Poate tocmai de aceea totul se petrece în faţa Palatului Comandorului (scenografia: Marcio Medina), un Comandor defel înalt, neproeminent, nu însă şi nestatuar (Irina Wintze). Ceea ce nu înseamnă că celelalte spaţii nu ar fi cel puţin marcate ori sugerate. Filosoful, marele discoureur nu e, aşa după cum ne-am putea aştepta, Don Juan (Matei Rotaru), ci preponderent Sganarelle (Cătălin Herlo). El ţine marile tirade, el vorbeşte mai mult, în vreme ce Stăpânul său este mai curând un replicant. Principalul instrument de seducţie al lui Don Juan, un Don Juan tânăr şi frumos, este corpul (de aici şi faptul că de vreo două ori îl vedem pe Matei Rotaru complet nud). Don Juan rămâne seducătorul prin cuvânt, îndeosebi în relaţia cu Charlotte (Anca Hanu), inamica lui Mathurine (Adriana Băilescu), astfel păcălită şi furată lui Pierrot (Radu Lărgeanu). Spectacolul mizează pe un fel de ritual. Vizibil şi în felul în care trece prin scenă suita lui Don Juan (Alexandra Tarce, Diana Buluga, Paula Rotar), prin voalul negru, prematur purtat de Donna Elvira (Sânziana Tarţa). Dar şi prin trimiterile la formula teatrului în teatru.
