stage manager: Doru Bodrea
lights technician: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sound technician: Marius Rusu
proiecţie video: Vasile Crăciun
live video camera: Vlad Negrea
prompter: Ana Maria Moldovan
The author... from life to novel
The novel The Last night of love, the first night of war was written in 1930. Almost twelve years had passed since Camil Petrescu had returned from war, his hearing weakened and three times injured in the two years spent in the trenches. When creating his character, Gheorghidiu, he took into account his experiences during World War I, his enlisting on August 1 1916, as well as his student life at the Faculty of Letters and Philosophy, Bucharest University, and, simultaneously, his studies at the School for Officers (graduating it as a sub-lieutenant). Next to the "insight into the obscure regions of the conscience", as Tudor Vianu states, the search for an "almost scientific analysis of the typical soul complexes" has been a preoccupation of Camil Petrescu ever since his work on the play Jocul ielelor, in the summer of 1916.
As the author himself confesses: "Every one of my works is arborescent, meaning it continuously develops, amplifies, ramifying in all its dimensions [...]. This arborescence is achieved in different stages, like a sketch which is gradually amplified through new episodes which are added laterally or intercalated to add to the generating organic idea." This organic arborescence can be found both in the novel and in Ada Lupu’s stage adaptation, a national premiere.
Roxana Croitoru and Eugenia Sarvari
The heroes... from mental images to stage images
In Ada Lupu’s vision, the troubled consciousness of sub-lieutenant Gheorghidiu is envisioned as a dialogue with the Psychiatrist, an invented character, a character derived from Camil Petrescu’s hero, who helps him better understand himself and confront the two overwhelming dimensions of his life: love and war.
This introspection, conceived almost cinematographically, leads to the duality of the hero from the novel, played by two actors. So, He is Ștefan Gheorghidiu the speaker, hunted by a troubled self, a "hard soul", as Pompiliu Constantinescu states, "lost in life and unable to compromise, with a geometrically organized mind, yet torn by the insidious assault of love". The other Gheorghidiu is the Ștefan from the past who experiences a passionate last night of love withElla, torn by jealousy, fighting in the trenches during the first night of war. They are two transparent images of the same intransigent consciousness searching for absolute love and confronted with the social reality of couple life.
In a sort of psychoanalytical duality and multiplicity of mental and physical spaces, all the characters enter in a sort of pluridimensional labyrinth where beliefs, consciences, prejudices, projections, desires, frustrations, egos, love and regrets are confronted. Iuliana Vîlsan’s set design, combined with all the videos and images, organically contributes to the stage representation of a true vivisection of the consciousness of Camil Petrescu’s hero.
Ştefana Pop-Curşeu
We thank Ms. Florica Ichim for the archive photographs.
Ticket prices:
50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (depending on the seat location);
10 lei - discounts for pupils, students, pensioners.
Nu spun nici cea mai mică noutate. Nici cea mai bună, nici cea mai serioasă, nici cea mai amplă, nici cea mai meşteşugită dramatizare nu poate să surprindă complexitatea epică a romanului-sursă. Pe lângă multe alte motive şi condiţionări, o atare situaţie e determinată de realitatea că timpul epic e complet altfel decât cel dramatic. Care, deşi tridimensional sau poate tocmai de aceea, obligă la opţiuni, renunţări, abrevieri, concentrări, prioritizări. În al doilea rând, atunci când o dramatizare e făcută de una şi aceeaşi persoană cu cea a regizorului viitorului spectacol, e clar că selecţia materialului epic transpus în registru dramatic are în vedere modelul mental al omului de teatru care încearcă să îşi subordoneze literatul. Care vrea să îl supună.
Mircea Morariu, Leneș, pe adevărul.ro, 20 februarie 2016 și în Teatrul azi nr. 3-4/2016
Naționalul clujeana oferit pe 30 aprilie 2015 o inedită premieră: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - adaptare a unui roman de referință al literaturii române, ce se poate măsura de la egal cu cea universală, în particular cu Marcel Proust - „mentorul creativ" al autorului. Este un act temerar „atacul" textual și regizoral asupra unui scriitor profund analitic spre a-l „vizualiza" și prezenta publicului de teatru. Ada Lupu, cunoscuta regizoare de la TN Timișoara, și-a asumat dificila sarcină dublă.
Eugen Cojocaru, „Camil Petrescu" la Teatrul Național din Cluj, în Regatul Cuvântului, din 8 iunie 2015, Revista Steaua, nr. 9/2015 și Luceafărul de dimineață, nr. 6(1060) iunie 2015
Sala Mare a Teatrului Național „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca a fost plină ochi joi, 30 aprilie, la premiera spectacolului de teatru Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, regizat de Ada Lupu. Spectacolul s-a bucurat de un public numeros și nerăbdător să privească povestea romanului lui Camil Petrescu transpusă pe scena Teatrului Național. Așa se face că toate locurile din sală au fost ocupate, existând și persoane care au vizionat spectacolul stând în picioare.
Un decor absolut impresionant, alcătuit din multe oglinzi și un ecran imens pentru proiecții live au reușit să introducă publicul spectator în poveste, câștigându-l încă de la început. La care au fost adăugate costumele absolut spectaculoase ale personajelor romanului, realizate de scenografa Iuliana Vîlsan.
Dificultatea montării rezultă tocmai din faptul că dramatismul nu decurge din acţiunea propriu-zisă, prin nimic spectaculoasă, ci din sondarea abisurilor sufleteşti ale eroului, din urmărirea meandrelor trăirilor acestui „Don Quijote al lucidităţii"(„Atâta luciditate este insuportabilă, e dezgustătoare" spune Ştefan Gheorghidiu). Or, o asemenea radiografie, pentru a fi convingătoare din punct de vedere teatral, presupune mijloace scenice adecvate. Este ceea ce a şi făcut Ada Lupu, care a gândit şi construit unitar întregul spectacol pe suportul unor metafore vizuale de mare expresivitate. Şi trebuie spus de la bun început că Ultima noapte de dragoste...este o demonstraţie de înaltă virtuozitate a felului în care performanţa tehnică (proiecţii, jocuri de lumini, sunet) poate deveni partener fidel al cuvântului rostit expresiv.
Scenografia (Iuliana Vîlsan) este simplificată la maximum, spaţiile de joc fiind delimitate printr-un complex dispozitiv de panouri şi oglinzi care alunecă / glisează discret şi eficient. Pe suprafaţa acestora, dar, mai ales, pe faldurile unor cortine interioare care coboară în anumite momente ale acţiunii, regizorul a imaginat un sistem de proiecţii (video - Lucian Matei), expresiv comentariu vizual al acţiunii.
Spectacolul (...) montat de Ada Lupu la Teatrul Național Cluj-Napoca propune o perspectivă prin care fiecare incursiune în trecut a lui Ștefan Gheorghidiu este însoțită de analiza calmă și rece a psihologului. (...) ideea are potențial și permite ca textul camilpetrescian să fie pus în valoare datorită replicilor rostite de acel Gheoghidiu trecut deja prin drama războiului care analizează în retrospectivă (...). (...) viziunea Iulianei Vîlsan se caracterizează prin mobilitate. Panourile de sticlă, perdelele albe, respectiv obiectele de mobilier transparente care servesc drept pânze pentru proiecțiile video realizate de Lucian Matei permit o flexibilitate aparte a spațiului, reflectând atât contexte fizice concrete cum ar fi universitatea sau frontul, cât și imagini abstracte (...), rolul lor fiind acela de a zugrăvi călătoria pe care cei doi (psihologul și pacientul) o fac în tărâmul conștiinței.