„Premiera semnată de regizorul Vadas László este (...) un act recuperatoriu al unui text bine scris, alert, şi antrenant, cu aluzii mai mult sau mai puţin discrete la o realitate... mai mult sau mai puţin îndepărtată. Ceea ce frapează, în primul rând, este extraordinara actualitate a scriitorii, iar asta te face să tragi concluzia (amară...) că nimic nu se schimbă în ţara noastră, doar decorurile, costumele şi măştile... (...) spectacolul se va redula sub semnul grotescului. Travestiuri hilare cu bărbi sugestive, proiecţii de film cu scene „super-eroice" petrecute pe plaiurile mioritice, când pe-un deal, când într-o vale, muzică, lumini şi umbre. Un mic „carusel" în care interpreţii joacă cu dăruire, sugestiv şi fără poticneli.“

Radu Ţuculescu, Drumul spre Indii. Fisura,

în revista Tribuna, nr.244, anul XI, 1-15 noiembrie 2012

„Drumul spre Indii mizează, aşadar, pe o formulă atemporală, care, în momentele cele mai vii ale montării semnate de regizorul Vadas László, se pliază totuşi perfect peste realităţile zilei. Despre ce este, mai precis, vorba? Într-un spital de bolnavi psihic, sub îndrumarea psihiatrului, câţiva pacienţi pun în scenă un spectacol despre frământările proaspătului înscăunat voievod, numit, la modul generic, Vodă, şi ale suitei sale de boieri, dintr-un incert Ev Mediu moldo-valah. Constatând că vistieria e goală şi că tot ceea ce era de furat a fost furat de către predecesori şi de către dregătorii corupţi, Vodă plănuieşte să-şi scoată ţara - şi mai ales domnia - din impas, punându-şi supuşii să ia drumul Indiilor, după mirodenii, aflate la mare preţ în Occident.“

Anca Haţiegan, Drumul spre Indii sau istoria românismului povestită pentru bolnavii mintal,
în Steaua nr. 11/2012