Regizorul Marius Oltean pariază şi riscă careul de aşi cu această opţiune repertorială. Meritul montării e că îşi propune şi reuşeşte să respecte scenariul, oferind actorilor îndelung aşteptatul moment al rolurilor de compoziţie. Marius Oltean se apropie fără inhibiţii de text, şi îndepărtează astfel umbra montărilor precedente. Dirijează cu mână sigură, polifonic, grupul personajelor, lăsând suficientă libertate de definire fiecăruia în parte. Scenele de delir colectiv dezvăluie o atentă dozare a energiilor. Momentul aproape insesizabil al declanşării crizei creşte polifonic, prin acumularea tensiunilor individuale, atingând finalul de frază fără artificiu căutat. [...] Prin scenografie, Horaţiu Mihaiu simte şi completează regia. Fereastra-hublou preia şi materializează relaţia cu exteriorul, cu libertatea de a fi tu însuţi. Transferă conflictul în transcendent. E locul magic care scapă regulamentelor, pe unde pătrund semnele lumii libere, locul pe unde de văd gâştele zburând. Pentru că, în plan simbolic, este expresia unei neputinţe. Aceea de a zbura.

Oana Cristea Grigorescu, "Patru găşte într-un stol / Pe-nserate dau ocol / Spre Nord se duc /
Spre Sud se duc / Zboară peste-un cuib de cuc / Zboară, zboară, zboară..."

 în Teatrul azi, nr. 1-2 / 1999

 ***

     Universul spiritual al „anilor şaizeci", excelent perceput de regizorul Marius Oltean - în care sora Ratched, jandarmul spitalului şi geniul său rău atotputernic întruchipează tributul paranoid prin care dramaturgul răspunde pretenţiilor distructive ale normalităţii - se regăseşte şi în scenografia inspirată pe care o semnează arh. Horaţiu Mihaiu, care transformă scena într-un spaţiu al acţiunii şi al exprimării individuale. Maşinăria uriaşă care ucide e chiar mult trâmbiţatul sistem al democraţiei americane "perfecte", care nu e cu nimic mai prejos de ceea ce se petrecea şi se mai petrece în clinicile de psihiatrie de la răsărit de "cortina de fier". Cine încearcă să planeze deasupra "cuibului de cuci" este iremediabil bântuit de întrebarea dacă demnitatea şi bunătatea, simţămintele ce invocă umanul din fiecare mai pot supravieţui într-un secol căzut victimă violeţei şi alienării înregimentate, în care teama de responsabilitatea morală determină refugiul în evazionisme terapeutice. O piesă despre individualismul rebel, despre generaţia care a anticipat diferitele schimbări în atitudinea culturală şi politică a deceniului şapte, opunând imaginii aparent perfecte a epocii lui Eisenhower un primitivism frust, dar energizant. La fine de an, colectivul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a oferit publicului un spectacol ce prefigurează unul dintre marile succese ale stagiunii.

Michaela Bocu, Premieră la Naţionalul clujean - Zbor deasupra unui cuib de cuci

 de Dale Wasserman, în Adevărul de Cluj, 30 decembrie 1998