O vară fierbinte pe Iza, produs de Teatrul Naţional din Cluj şi Teatrul "Tony Bulandra" din Tîrgovişte este, din punctul meu de vedere, cel mai emoţionant, mai elaborat ca studiu, ca incursiune filosofică şi muzicală, ca poetică vizuală, ca performanţă extraordinară şi totală a grupului Iza, ca dăruire a coregrafei şi dansatoarei Vava Ştefănescu, ca rafinament al scenografilor M.C. Ranin şi Valentin Codoiu.

Marina Constantinescu, Prizonierat şi alienare, 
în România literară, 22 iunie 2007

***

     Teatrul experimental, din care Măniuţiu şi-a făcut un stil, este, în cazul său, expresia unei căutări; a unei descinderi la origini - nu ale teatrului propriu-zis, ci ale spectacolului în general; acele origini în care cîntul, dansul, jocul mimilor făceau corp comun cu vorbirea, într-o dublă adresare: în primul rînd către zei şi abia în al doilea rînd către oameni.

Marta Petreu, O vară fierbinte pe Iza,
în Apostrof, anul XVIII, nr.6 (205), 2007

 ***

     O vară fierbinte pe Iza devine o arhitectură vie, în care un filon muzical arhaic, depozitar al unor elemente de memorie şi înţelepciune ancestrală, de o puritate şi cu o forţă covîrşitoare, şi o coregrafie contemporană, dominată de geometrii frînte, se amorsează reciproc, Cele două variante de expresie spirituală se provoacă una pe cealaltă, preluînd pe rînd controlul, cedîndu-l mai apoi, într-o heteronomie care e miza întregii creaţii. Muzica şi dansul se potenţează mutual, căpătînd valenţe dramatice, teatrale [...] Armonia perfectă şi simetria melodiilor maramureşene [...] contrastează cu dizarmonia voită a coregrafiei, fricţiunea stilistică generînd, paradoxal, o supraîncărcătură energetică, specială, care ţi se transmite ca privitor, te contaminează. Contagiunea, trabsferul energetic cînt calităţile pricipale ale spectacolului O vară fierbinte pe Iza.

Oltiţa Cîntec, Puterea de a gîndi cu trupul,

în Observator cultural, nr. 119 (376), 14-20 iunie 2007

***

     Combinaţia de acum a muzicii tradiţionale cu dansul contemporan e o formulă experimentală care extrage din energia arhetipală a ritmurilor oşeneşti expresia existenţei ca încleştată luptă cu moartea. Individul, rătăcit, dezorientat, copleşit de forţa cu care îl poartă viaţa în vîrtejul ei, acceptă provocarea înfruntării cu muzicanţii demoni. Aici, în această irezistibilă energie cu care viaţa te aspiră în curentul adesea inconsistent al cotidianului, se regăseşte omul contemporan.

 ***

Oana Cristea Grigorescu, Blestemul ritmului,

în Observator cultural, nr. 119 (376), 14-20 iunie 2007

O vară fierbinte pe Iza: un spectacol inclasabil, tensionat fascinant. [...] O vară fierbinte pe Iza este o operă de artă paradoxală: deşi apartenetă culturii academice, ea este predominant orală. [...] În spectacol, "muzica" [...] ocupă o poziţie centrală, ca în baletele clasice (de Ceaikovski, Delibes sau Stravinski); cu deosebirea că este ea însăşi orală, prin urmare întrupare efemeră şi irepetabilă a unei imagini care sălăsluieşte în mintea celui / celor care îi dă viaţă. În ansamblul său, spectacolul oral O vară fierbinte pe Iza poartă deci în pîntec, ca o Matrioşcă, un discurs oral sonot. [...] A rezultat un spectacol-capodoperă, elaborat în parteneriat. Partenerii erau de ranguri soctite îndebşte inegale. Dar cei din echipa „academică" au avut înţelepciunea de a se nu sinchisi ce de socoteşte „obştea" şi de a colabora pe picior de egalitate cu muzicianul-ţăran Ioan Pop, care nu stă prea bine cu buchea cărţii, dar care străluceşte prin profesionalism, inteligenţă, forţă creatoare, intuiţie, mobilitate şi gust. Sub imboldul şi cu sprijinul colegilor săi, el a fost în stare să producă o muzică de forţă şi adîncime, pentru care am toată admiraţia. Mergeţi la spectacol, priviţi şi ascultaţi şi veţi înţelege de ce.

Speranţa Rădulescu, O vară fierbinte pe Iza,