concert-performance by: Ada Milea
Opening date: Thursday, June 23 2022
O nouă premieră a Naționalului clujean, „O scrisoare pierdută”, un spectacol-concert marca Ada Milea, a reușit, practic, imposibilul: să îl upgradeze pe dramaturgul despre care ne-am obișnuit să spunem că, deși și-a scris textele acum mai bine de un secol, este încă actual.
Ei bine, nu este, în lumina noii puneri în scenă, care îl actualizează pe Caragiale cu adevărat, printr-un upgrade de limbaj, de situații, de elemente moderne parodice, transformând în nou ceea ce devenise deja vechi. (...)
Cântecele imaginate de Ada Milea și Anca Hanu nu mai sunt de această dată cântecelele naive din Insula, ci sunt replici pe note pline de sens, de substanță tragi-comică, sunt dense, sunt smart, îmbină fraze originale caragialiene cu fraze originale marca Ada Milea și Anca Hanu. (...)
Noua „Scrisoare pierdută” a Naționalului clujean a avut parte, așadar, de un real succes de public, la data premierei. Și nu degeaba! E un Caragiale 2.0, updatat, upgradat, fără bug-uri, versiunea iunie 2022; chiar dacă piesa care îi stă la bază a avut primul debut teatral în 1884, la Teatrul Național din București, iar la Cluj în anul 1920.
Florin Moldovan, Teatrul Național Cluj a reușit să îl upgradeze
pe Caragiale cu o nouă „Scrisoare pierdută” actuală, muzicală, smart,
în Ziar de Cluj, 24 iunie 2022
Dacă Shakespeare poate fi jucat în cheie clasică, romantică, parodică, postmodernă, de ce ar sta altfel lucrurile în cazul lui Caragiale, din a cărui operă se pot extrage suculente oportunități de exploatare scenică. Este exact ceea ce face Ada Milea punând Scrisoarea pierdută în concert, după metoda cunoscută, specifică ei. Autoarea spectacolului extrage din textul caragialean cu penseta ironiei conținuturi mustind de acerbă satiră și-l picură cu pipeta în zglobii cânticele comice. (...) Spectacolul Naționalului clujean este o mostră reușită de teatru popular, atins de strălucirea kitsch-ului comercial, dătător de bună dispoziție. Pozele și poznele Scrisorii pierdute se înșiră într-un lanț de momente comice puse pe note muzicale, cu puține devieri de la textul inițial. (...) Adevărata dinamică a spectacolului o dă muzica, ansamblu tip scherzo însoțit de comicării și dulcegării transparente. O variantă scurtată textual, dar în care se pompează umor cu ghiotura.
Adrian Țion, Variațiune pe tema Caragiale,
în Făclia, 5 iulie 2022
Odată cu căldura de final de iunie care a cuprins orașul Cluj-Napoca, spectacolul-concert realizat de Ada Milea după opera „O scrisoare pierdută” a venit ca un pahar de apă rece cu gheață pentru publicul prezent. (...)„O scrisoare pierdută” în concert este un spectacol vesel, haios, cu multe lecții, care ne ajută să vedem societatea în care trăim (...)
Bianca Tămaș, Alegeri, cântece, mici și bere în spectacolul O scrisoare pierdută, la Teatrul Național din Cluj,
în revista Golan, 30 iunie 2022
Au partituri foarte complexe cele șase personaje feminine ce întruchipează tipologii diferite, unite de disperare și de hotărârea de a-și asuma orice risc pentru o viață mai bună. Sunt admirabile aceste femei cu frustrările, necazurile și neîmplinirile lor, dar și cu acea parte de suflet care a rămas la fiecare necontaminată, în ciuda brutalității vieții de zi cu zi. Umanitate, sinceritate și vulnerabilitate transmit toate șase, încât la finalul spectacolului am avut impresia că am participat la o întâlnire cu prietene la care râdem, plângem, ne înduioșăm și râdem iar. Am râs mult la Audiția, dar m-am și întristat amintindu-mi de perioada tranziției care a fost atât de asemănătoare în Rusia și în România. Și m-am întristat gândindu-mă că lucrurile s-au schimbat probabil doar în mică măsură și că principala întrebare pe care spectacolul o pune este: ce face societatea cu acei membri ai ei care la un moment dat, împinși de istorie, devin inutili? De ce există mereu învinși și învingători și până unde ești dispus să duci sacrificiul personal pentru un iluzoriu confort material? (...) Ionuț Caras pledează mereu pentru un teatru militant și angajat. El reușește cu Audiția o montare limpede, coerentă și echilibrată, care nu cade în capcana stridențelor sau a inovației cu orice preț, o montare care aduce la Cluj un text lucid și de actualitate și care pune în valoare echipa Naționalului care pare mai bună și mai sudată ca niciodată.
Doina Borgovan, Audiția sau revizitarea deceniului disperării, pe Agenda LiterNet, mai 2022
În perioada istorică ce coincide cu transferul de putere dintre Boris Elțîn și Putin, protagonistele din acest spectacol al deșertăciunii sunt motivate exclusiv de dorința de a părăsi Rusia, chiar dacă nu au idee unde vor pleca și ce le așteaptă în țara de destinație. Dezabuzate, personajele știu însă exact de unde pleacă: dintr-o țară unde nimeni nu are nevoie de ele.
Punerea în scenă a Naționalului clujean durează circa 3 ore (cu o pauză), un interval de timp care are însă marea calitate de a da senzația unei durate mult mai mari, fără a plictisi. Deosebit de intensă și de profundă, tragedia scenică, împrumutată din viață, supraviețuiește duratei spectacolului, imprimându-ți-se pe retina sufletului, unde continuă să producă efecte multă vreme după ce se lasă la final cortina.
Florin Moldovan, Audiția, cea mai recentă premieră a Teatrului Național Cluj,
o piesă „rusească” de neratat în contextul actual (și nu numai),
în Ziar de Cluj, 19 aprilie 2022
Sărăcia, comunismul, munca în străinătate, capitalismul sunt doar câteva dintre motivele care se regăsesc în acest spectacol. Însă, cel care mi-a atras mie atenția a fost cel al femeilor puternice. Fiindcă, în fond, despre asta este vorba. Într-o lume în care totul se învârte în jurul bărbaților, patru femei și două fete, de tipologii diferite, se întâlnesc și, dacă la început nu se suportă, în final ajung să se unească pentru un scop comun.(...)
„Audiția” este un spectacol dual, în funcție de cum dorește spectatorul să îl privească. Poate să se întristeze sau poate să râdă, dar cel mai indicat ar fi să le facă pe ambele. Fiindcă un astfel de spectacol ilustrează cel mai bine viața și merită pentru trei ore să punem pauză la orice ar fi în jurul nostru și să ne bucurăm de el.
Bianca Tămaș, Audiția – un spectacol actual în care femeile sunt la putere,
în revista Golan, 28 apr.2022
Piesa Audiția (Konkurs în rusă sau Casting la Kursk după titlul germano-englez) s-a jucat și la noi pe la diverse teatre, în mai multe, variate, montări. Cea de la Cluj e focusată pe caricaturizarea intensivă a personajelor prinse într-un comic de situație aiuritor, bine ritmat, extins spre șarja fără limite. (...) Textul e generos, oferind actrițelor clujene partituri dintre cele mai elocvente, într-un evantai colorat ilar de temperamente și manifestări. Confruntările dintre ele fac deliciul spectatorilor.
Adrian Țion, La teatru, ca altădată,
în Făclia nr.9526, marți, 19 aprilie 2022
Veta, interpretată de Ramona Dumitrean, conferă senzualitate și adevărată simțire de îndrăgostită personajului. Ea este o femeie cu capul pe umeri, amantă și stăpână deopotrivă, știe să îmbine rolurile, dar e chinuită zdravăn de "ambițul erotic". La fel ca Zița, sora Vetei, care în interpretarea Rominei Merei apare în postură de amorezată zăludă, isterică, devorată ilar de flacăra iubirii. "Deh! (zice Jupân Dumitrache reflectând) Ale tinereții valuri". [...]
Ambițul politic" e redat în susținut regim comic de Ovidiu Crișan și Miron Maxim. Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu sunt jucării tragi-comice întâlnite la margine de București sau oriunde în sudul periferic românesc. Amândoi nutrind sincere sentimente patriotice, alimentate din citirea căznită a ziarului Vocea patriotului naționale, din care nu pricep nimic, dar se grozăvesc mai presus de toate. Specific național. Despre Jupân Dumitrache al lui Ovidiu Crișan putem spune astăzi că e un bărbat stresat. El e prins într-un continuu parapon nevrotic până în finalul expozitiv, când ițele intrigii se descâlcesc. În capul lui sunt numai bagabonți vicleni și insistenți care atentează la "onoarea lui de familist". Miron Maxim (Nae Ipingescu) învelește în servilism personajul, secondându-l umil și grotesc pe "chiristingiu". În rolul lui Spiridon regizorul a preferat pe Alexandra Tarce în travesti, veritabil spiriduș, dirijat și profitor, care știe tot dar face pe prostul în avantajul său.
Întreaga atmosferă a piesei respiră acest parapon generalizat. Personajele își trăiesc supărările, necazurile și obsesiile lor cu ciudă și aprigă dorință de răzbunare sau împlinire. Totul e ambalat strident în hazul și cariaghioslâcul specific caragialian. Regia merge aproape de text, fără să dezvolte chițibușerii anexe. [...]
în Cultura.21, 13 februarie 2022
