Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

IIC 2011 - Gellu Naum

Evenimentul a cuprins prezentarea a trei spectacole realizate de Teatrul Naţional din Cluj în 2011, pe texte de Gellu Naum, lansări de cărţi ale scriitorului suprarealist român, o expoziţie foto, o conferinţă şi o masă rotundă la care au participat numeroasele personalităţi din ţară şi din străinătate invitate. Între participanţi s-au numărat persoane care l-au cunoscut direct şi chiar îndeaproape pe Gellu Naum, între care regizorul David Esrig sau poetul Sebastian Reichmann. Referitor la "Întâlnirile Internaţionale de la Cluj", cunoscutul regizor David Esrig a precizat că aceastea reprezintă "o idee foarte bună".



Nu mi-au plăcut niciodată musicalurile, dar cel făcut de Ada Milea după piesa lui Gellu Naum a fost de-a dreptul genial. Actorii din Zenobia și Florența sunt eu au arătat că știu și să cânte. Cu Ada Milea în rolul de regizor dirijor-la-chitară, fiecare actor a cântat bucăți de punk, hip hop, jazz, blues, rock sau pop, cu replicile din piesă pe post de „versuri suprarealiste”. [...] Întâlnirile de la Cluj au fost reușite și pentru simplul fapt că ne-au adus aminte că Gellu Naum a fost și dramaturg, unul foarte bun, apreciat la nivel internațional.
 
Gruia Dragomir, Întâlnire cu Gellu Naum pe scena din Cluj, Dilema Veche, 17 octombrie 2011
 


„Mie mi-e frică de Gellu Naum” a mărturisit odată Mircea Dinescu, somat să-și recunoască și el măcar o angoasă în fața națiunii. Pentru el, frica de Gellu Naum este începutul poeziei, la fel cum frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Regizorul Mihai Măniuțiu, director al Teatrului Național Cluj-Napoca, pare să fi trăit fiorul aceleiași frici reverențioase când și-a ales teatrul pohetic al lui Gellu Naum ca Prima Materia din care să plămădească Întâlnirile Internaționale de la Cluj. Evenimentul a fost conceput ca un „micro-festival”, dar, asemenea microcosmosului, reflectă o dimensiune „macro” pe care o alimentează și de la care se alimentează firesc. Ediția inaugurală - sau pilot - a Întâlnirilor... a fost „macro” prin adierea amplă a spiritului de avangardă filtrat prin opera (Opus Alchemicus) practicată de Gellu Naum, prin calitate - cea artistică și cea a participanților, de la oameni de litere și de teatru, din România (și nu numai), la directori de teatre și de festivaluri din Statele Unite, Danemarca, Franța, Germania, Israel, Serbia, Ungaria și Turcia - și nu în ultimul rând prin negocierea suverană a aspectelor logistice.
 
Florin Bican, Cui i-e frică de Gellu Naum?, Observator Cultural nr 338 (596) 13-19 octombrie 2011
 


...s-a vorbit despre teatrul lui Gellu Naum ca despre o operă importantă a poetului, dar textele induc impresia că Gellu Naum a scris teatru ca să nu scrie manifeste de revoltă contra desfășurării raționale, plicticoase, a lucrurilor și faptelor, împotriva literaturizărilor de tot felul care, după părerea suprarealiștilor, îmbâcseau lumea. Poate că teatrul lui ține locul unui manifest suprarealist sau chiar asta este.

Nicolae Prelipceanu, Un manifest suprarealist, Zilele „Gellu Naum”, Teatrul Azi, Nr 12/2011



Cum organizatorulși făptuitorul principal al manifestării a fost o instituție de spectacole, era cum nu se poate mai firesc ca centrul de interes al Întâlnirilor dedicate omagierii personalității suprarealistului Gellu Naum să fie reprezentat de montări inspirate din creația scriitorului de la dispariția căruia s-au împlinit zece ani. Naționalul clujean și-a asumat integral responsabilitățile în această privință, nu a invitat spectacole din alte părți, faptul în sine dovedind seriozitatea cu care gazdele și-au înțeles menirea, în cadrele bugetare fatalmente limitative. L-au omagiat pe Gellu Naum prin autentică faptă teatrală și nu prin mondenități culturale, au făcut-o printr-un festival de spectacole căruia i s-au asociat, ceva mai timid, e drept, dimensiuni de cercetare. Sunt premise ca la edițiile viitoare ale Întâlnirilor aceste dimensiuni să devină mai proeminente, concretizându-se în ateliere practice dar și în comunicări mai numeroase și mai bogate.

Mircea Morariu, Voluptatea jocului, Revista Familia nr 11-12, Oradea, noiembrie-decembrie 2011
 


Cele trei montări, de facturi diferite, de la dramatizare la spectacol-concert, au „sintetizat”, intr-o unitară manieră colorată, extrem-ludică și abil-hermeneutică, nu doar opera lui Gellu Naum, ci arta sa poetică, hrănită de tumbele teribiliste ale avangardei, ca și de un filon poetic profund și uneori emoționant. [...] Întâlnirile Internaționale de la Cluj sunt un eveniment fast, care readuce Naționalul într-o poziție culturală de top, fără să piardă priza la public, cum au demonstrat cele trei spectacole jucate, cu spectatori entuziaști, rafinați sau pur și simplu amatori sinceri de joacă. Organizatorii merită nu numai felicitări, ci și sprijin necondiționat pe mai departe.
 
Claudiu Groza, La joacă. Cu Gellu Naum, Tribuna, Anul X, Nr 219 16-31 octombrie 2011


IIC 2014 - The Paths of Freedom


«Întîlnirile Internaţionale de la Cluj», ajunse la a patra ediţie în octombrie 2014, s-au impus oarecum de la sine în cotidianul meu cultural. Ele erau legate, prin intermediul unor invitaţi comuni, de evenimentele literare de la «Festlit» şi de la «Festivalul Internaţional de Carte Transilvania». Am avut, astfel, ocazia să experimentez o conectare diferită la real, într-un soi de banchet teatral desfăşurat de-a lungul a cîtorva zile, în care am văzut şase spectacole dintre cele zece reprezentate la Teatrul Naţional din Cluj, în perioada 8-12 octombrie. Am intrat în rolul de spectator şi de potenţial cronicar de spectacol cu o abordare hedonistă, imaginîndu-mi că este uşor să scrii despre ceva care te stimulează şi te „vrăjeşte", suspendînd temporar percepţia obişnuită a lumii înconjurătoare. (...)

Dacă înainte de această suită de experienţe aş fi descris postura de spectator de teatru ca pe una plăcută şi destul de confortabilă, «Întîlnirile Internaţionale de la Cluj» au adăugat o notă de nelinişte şi de vinovăţie în receptare: spectatorul, gata să se lase vrăjit, ştie acum că pasivitatea sa poate să fie deranjantă şi că ea riscă, uneori, să fie demascată.


Monica Salvan, De la spectatorul vrăjit la spectatorul acuzat,

în Observator cultural, nr.487 (745) 23-29 octombrie 2014

 


 

 

«CĂILE LIBERTĂŢII» a fost titlul celei de-a patra ediţii a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, organizate în octombrie de Teatrul Naţional din urbe, sub manageriatul regizorului Mihai Măniuţiu. Libertatea istorică şi individuală, libertatea de conştiinţă sau de gândire, dar şi mult clamata libertate de creaţie s-au regăsit în varii forme în programul evenimentului. Fie ca teme ale spectacolelor propuse (dramaturgie clasică şi contemporană, teatru muzical, teatru-dans sau circ), fie ca teme de discuţie în înt­âlnirile protocolare, dar total lipsite de morgă (dezbateri publice şi mese rotunde, lansări de cărţi şi reviste), precum şi în cele informale - planificate sau ad-hoc. Timp de cinci zile, Sala Mare a teatrului, Studioul «Euphorion» şi Studioul «Art Club» au găzduit producţii ale Naţionalului clujean - prezentate publicului local, dar şi invitaţilor din ţară şi de peste hotare. În plus - un eveniment important pentru comunitate: decernarea Premiilor Teatrului Naţional Cluj-Napoca pentru stagiunea 2013 / 2014. (...)

În sala baroc-rococo a Teatrului Naţional, dar şi în spaţiile adiacente, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj şi-au dovedit încă o dată profesionismul. De la organizarea evenimentului până la atmosfera care l-a însoţit pe tot parcursul său. Anul acesta, „Căile Libertăţii" au deschis o sumedenie de alte căi de comunicare: artistică, profesională, umană, întru bucuria spectatorilor de pretutindeni.

        
Maria Zărnescu, "Căile Libertăţii" sau Întâlnirile Internaţionale de la Cluj,
în Yorick, nr. 239, 4-10 noimebrie 2014
 



Teatrul Național din Cluj-Napoca, într-o societate a „nisipurilor mișcătoare”, devenită spectacol, modelează lumea și îndeplinește rolul unui laborator experimental. Avangardă a umanității, formează și testează noi comportamente, rezultate din mutații valorice, din schimbările care produc situații acute, tensiuni ce pun ființa umană la încercare. În acest sens, el este mereu prezent în viitor și deține un rol misionar. [...] Promovând cu mijloace specifice dialogul internațional prin teatru, diseminarea informațiilor culturale și realizarea de colaborări și inițiative culturale în spațiul internațional, ediția a impus - la nivel teoretic, dar și la nivelul experimentului spectacular - o densitate de opțiuni și structuri analitice care marcau răspântiile de comuniune și conflict între coerența culturii vestice și vizionarismul fabulos al celei estice. Dialog necesar, într-o lume globalizată, care nu trebuie să-și piardă identitatea și specificul cultural.
 
Alexa Visarion, Rigoare - creativitate - performanță, Revista Teatrul Azi, octombrie 2014

 


IIC 2012 - Est-Vest

Ne-am concentrat cu toţii, în schimb, asu­pra produsului colaborării dintre Est şi Vest rezultat din acest proiect, res­pec­tiv spectacolele realizate cu trupa Tea­tru­lui „Lucian Blaga“, principala şi cea mai mare beneficiară a Întâlnirilor... de regizori invitaţi. Ei, actorii, în mare par­te tineri, ai acestei trupe bine arti­cu­la­tă, au dus cu profesionalism şi devo­ta­ment greul acestor patru seri, în care au tre­cut de la un text la altul, de la un stil la altul, dovedind adaptabilitate şi dis­po­ni­bilitate maximă.
 
Doina Papp, Întâlnirile teatrale Est-Vest, Revista 22, Nr. 42 (1179), 16-22 octombrie 2012
 


Pentru că la dezbaterile de dimineață – care au însoțit reprezentarea unui număr de producții recente ale Naționalului clujean, toate avînd drept numitor comun faptul că au fost regizate de „străini din Vest“ – au participat mulți critici, s-a vorbit, într-adevăr, mai mult despre sensul artei și mai puțin despre mereu spinoasa relație dintre teatrul european „vestic“ și cel „estic“. Care rămîne, într-un final, o discuție valabilă și potențial interesantă, însă nu din perspectiva unei iluzoriu-automate superiorități a regiei etc. vestice, cît din cea a efectelor generate de simpla chestiune a funcționării diferite a teatrului pe cele două coordonate: la „noi“, teatru de repertoriu, la „ei“, teatru de proiecte. La „noi“, trupă de actori angajați pe o perioadă lungă în teatre publice și producții care se joacă alternativ, pe durate variabile acoperind mai multe stagiuni, la „ei“, componentă aleatorie a distribuțiilor stabilite de regulă prin castinguri, contracte pe proiecte ale actorilor, spectacole jucate în succesiune în interval limitat. La „noi“, identitatea dată de compania de actori și spațiu, la „ei“, preeminența spațiului sau (în cazul companiilor) a regizorului. Și unele, și altele au plusuri și minusuri.
 
Iulia Popovici, TEATRU. Ne trebuie repertoriu?, Observator cultural, 12 octombrie 2012
 


Orice spectacol apare într-un climat, și eu aș vrea să încep cu o mărturisire despre acest climat, care se numește la ora actuală Teatrul Național din Cluj. Mi-am început cariera, cu foarte mulți ani în urmă, în 1970, și am avut șansa să cunosc, și-n România, și-n afara României, o serie de teatre. Teatre importante. Am fost în diferite perioade chiar la Cluj. Am avut oportunitatea să fiu invitat și să lucrez la Teatrul de Artă din Moscova (MHAT), la Teatrul „Galeria” al lui Szajna, la Festivalul „Shakespeare” din Kentucky, dar și-n teatre studențești din SUA, Suedia, Islanda, Germania.
     Am făcut această introducere, pentru că la Cluj se întâmplă ceea ce e firesc să se întâmple, dar niciodată nu e firesc să se întâmple atât de bine cum se întâmplă acum la Cluj. E vorba de un proiect managerial, gândit pe paliere de reflecție și pe paliere de meditație. E vorba de un program managerial a cărui anvergură se simte în cele două dimensiuni fundamentale pe care trebuie să le aibă un teatru: trupă - trupă performantă - și personalități în cadrul trupei, distincte. Dar, imediat, în contact direct, e vorba de public.
 
Alexa Visarion, Întâlnirile Internaționale de la Cluj, Teatrul Azi, Nr. 12/2012
 
 


Experiență care se vrea deja o tradiție, aceste întâlniri au rămas cu un soi de scufundare în apele memoriei: ne-am adus aminte de ce (încă) vibrăm pentru artă și „omul uman”, deschis emoțiilor firești, de ce mai mergem la teatru, mereu și mereu...

Eliza Câtea, Întâlniri, dezbateri, spectacole „internaționale” la Cluj, Revista Steaua, NR. 9-10/2012