Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

BOEING-BOEING
by Marc Camoletti
director: Florin Piersic
Opening date: Sunday, December 2 2001

     Un spectacol antrenant, viu, plăcut şi lejer, care te face să uiţi, preţ de cîteva ore, necazuri şi probleme, tranziţii şi incertitudini. de aici şi apropierea de celebrul titlu cinematografic din 1963 al lui Stanley Kramer. În acelaşi ton al bunei dispoziţii, al rîsului natural, al destinderii depline.

 

Demostene Şofron, Pe scena Naţionalului clujean...

O lume nebună, nebună în Logodnicele aterizează la Paris,

în Adevărul de Cluj, 4 decembrie 2001

***

     Ca regizor, Florin Piersic a urmărit în primul rînd punerea în evidenţă a textului prin rostirea lui clară şi nuanţată, în acelaşi timp într-un mod care să-i personalizeze pe rostitorii / rostitoarele lui - în aşa fel încît înregistrat fiind în direct spectacolul să poată fi pe deplin perceput ca teatru la microfon. În continuare, ca orice actor cu personalitate trecut la regie, a recurs la construirea profilurilor personajelor pînă la amănunt, la mişcări, tonalităţi, atitudini, reacţii care să le definească profilul în absolut orice moment. Fără doar şi poate, chiar modalitatea aceasta nesofisticată de exprimare (dar care reclamă un înalt nivel profesional-actoricesc) este cheia succesului spectacolului. Adică una din chei, fiindcă nu putem, chiar dacă am vrea, să facem abstracţie de farmecul personal al actorului Florin Piersic, de marea-i popularitate, de imensa-i experienţă actoricească.

 

Radu Bădilă, Nevoia de comedie,

în Cronica Română, 23 ianuarie 2002


ONE FLEW OVER THE CUCKOO’S NEST
by Dale Wasserman, based on the novel of the same name by Ken Kesey
director: Marius Oltean
Opening date: Sunday, December 27 1998

     Regizorul Marius Oltean pariază şi riscă careul de aşi cu această opţiune repertorială. Meritul montării e că îşi propune şi reuşeşte să respecte scenariul, oferind actorilor îndelung aşteptatul moment al rolurilor de compoziţie. Marius Oltean se apropie fără inhibiţii de text, şi îndepărtează astfel umbra montărilor precedente. Dirijează cu mână sigură, polifonic, grupul personajelor, lăsând suficientă libertate de definire fiecăruia în parte. Scenele de delir colectiv dezvăluie o atentă dozare a energiilor. Momentul aproape insesizabil al declanşării crizei creşte polifonic, prin acumularea tensiunilor individuale, atingând finalul de frază fără artificiu căutat. [...] Prin scenografie, Horaţiu Mihaiu simte şi completează regia. Fereastra-hublou preia şi materializează relaţia cu exteriorul, cu libertatea de a fi tu însuţi. Transferă conflictul în transcendent. E locul magic care scapă regulamentelor, pe unde pătrund semnele lumii libere, locul pe unde de văd gâştele zburând. Pentru că, în plan simbolic, este expresia unei neputinţe. Aceea de a zbura.

                       

Oana Cristea Grigorescu, "Patru găşte într-un stol / Pe-nserate dau ocol / Spre Nord se duc /
Spre Sud se duc / Zboară peste-un cuib de cuc / Zboară, zboară, zboară..."

 în Teatrul azi, nr. 1-2 / 1999

 ***

     Universul spiritual al „anilor şaizeci", excelent perceput de regizorul Marius Oltean - în care sora Ratched, jandarmul spitalului şi geniul său rău atotputernic întruchipează tributul paranoid prin care dramaturgul răspunde pretenţiilor distructive ale normalităţii - se regăseşte şi în scenografia inspirată pe care o semnează arh. Horaţiu Mihaiu, care transformă scena într-un spaţiu al acţiunii şi al exprimării individuale. Maşinăria uriaşă care ucide e chiar mult trâmbiţatul sistem al democraţiei americane "perfecte", care nu e cu nimic mai prejos de ceea ce se petrecea şi se mai petrece în clinicile de psihiatrie de la răsărit de "cortina de fier". Cine încearcă să planeze deasupra "cuibului de cuci" este iremediabil bântuit de întrebarea dacă demnitatea şi bunătatea, simţămintele ce invocă umanul din fiecare mai pot supravieţui într-un secol căzut victimă violeţei şi alienării înregimentate, în care teama de responsabilitatea morală determină refugiul în evazionisme terapeutice. O piesă despre individualismul rebel, despre generaţia care a anticipat diferitele schimbări în atitudinea culturală şi politică a deceniului şapte, opunând imaginii aparent perfecte a epocii lui Eisenhower un primitivism frust, dar energizant. La fine de an, colectivul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a oferit publicului un spectacol ce prefigurează unul dintre marile succese ale stagiunii.

           

Michaela Bocu, Premieră la Naţionalul clujean - Zbor deasupra unui cuib de cuci

 de Dale Wasserman, în Adevărul de Cluj, 30 decembrie 1998


IIC 2011 - Gellu Naum

Evenimentul a cuprins prezentarea a trei spectacole realizate de Teatrul Naţional din Cluj în 2011, pe texte de Gellu Naum, lansări de cărţi ale scriitorului suprarealist român, o expoziţie foto, o conferinţă şi o masă rotundă la care au participat numeroasele personalităţi din ţară şi din străinătate invitate. Între participanţi s-au numărat persoane care l-au cunoscut direct şi chiar îndeaproape pe Gellu Naum, între care regizorul David Esrig sau poetul Sebastian Reichmann. Referitor la "Întâlnirile Internaţionale de la Cluj", cunoscutul regizor David Esrig a precizat că aceastea reprezintă "o idee foarte bună".



Nu mi-au plăcut niciodată musicalurile, dar cel făcut de Ada Milea după piesa lui Gellu Naum a fost de-a dreptul genial. Actorii din Zenobia și Florența sunt eu au arătat că știu și să cânte. Cu Ada Milea în rolul de regizor dirijor-la-chitară, fiecare actor a cântat bucăți de punk, hip hop, jazz, blues, rock sau pop, cu replicile din piesă pe post de „versuri suprarealiste”. [...] Întâlnirile de la Cluj au fost reușite și pentru simplul fapt că ne-au adus aminte că Gellu Naum a fost și dramaturg, unul foarte bun, apreciat la nivel internațional.
 
Gruia Dragomir, Întâlnire cu Gellu Naum pe scena din Cluj, Dilema Veche, 17 octombrie 2011
 


„Mie mi-e frică de Gellu Naum” a mărturisit odată Mircea Dinescu, somat să-și recunoască și el măcar o angoasă în fața națiunii. Pentru el, frica de Gellu Naum este începutul poeziei, la fel cum frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Regizorul Mihai Măniuțiu, director al Teatrului Național Cluj-Napoca, pare să fi trăit fiorul aceleiași frici reverențioase când și-a ales teatrul pohetic al lui Gellu Naum ca Prima Materia din care să plămădească Întâlnirile Internaționale de la Cluj. Evenimentul a fost conceput ca un „micro-festival”, dar, asemenea microcosmosului, reflectă o dimensiune „macro” pe care o alimentează și de la care se alimentează firesc. Ediția inaugurală - sau pilot - a Întâlnirilor... a fost „macro” prin adierea amplă a spiritului de avangardă filtrat prin opera (Opus Alchemicus) practicată de Gellu Naum, prin calitate - cea artistică și cea a participanților, de la oameni de litere și de teatru, din România (și nu numai), la directori de teatre și de festivaluri din Statele Unite, Danemarca, Franța, Germania, Israel, Serbia, Ungaria și Turcia - și nu în ultimul rând prin negocierea suverană a aspectelor logistice.
 
Florin Bican, Cui i-e frică de Gellu Naum?, Observator Cultural nr 338 (596) 13-19 octombrie 2011
 


...s-a vorbit despre teatrul lui Gellu Naum ca despre o operă importantă a poetului, dar textele induc impresia că Gellu Naum a scris teatru ca să nu scrie manifeste de revoltă contra desfășurării raționale, plicticoase, a lucrurilor și faptelor, împotriva literaturizărilor de tot felul care, după părerea suprarealiștilor, îmbâcseau lumea. Poate că teatrul lui ține locul unui manifest suprarealist sau chiar asta este.

Nicolae Prelipceanu, Un manifest suprarealist, Zilele „Gellu Naum”, Teatrul Azi, Nr 12/2011



Cum organizatorulși făptuitorul principal al manifestării a fost o instituție de spectacole, era cum nu se poate mai firesc ca centrul de interes al Întâlnirilor dedicate omagierii personalității suprarealistului Gellu Naum să fie reprezentat de montări inspirate din creația scriitorului de la dispariția căruia s-au împlinit zece ani. Naționalul clujean și-a asumat integral responsabilitățile în această privință, nu a invitat spectacole din alte părți, faptul în sine dovedind seriozitatea cu care gazdele și-au înțeles menirea, în cadrele bugetare fatalmente limitative. L-au omagiat pe Gellu Naum prin autentică faptă teatrală și nu prin mondenități culturale, au făcut-o printr-un festival de spectacole căruia i s-au asociat, ceva mai timid, e drept, dimensiuni de cercetare. Sunt premise ca la edițiile viitoare ale Întâlnirilor aceste dimensiuni să devină mai proeminente, concretizându-se în ateliere practice dar și în comunicări mai numeroase și mai bogate.

Mircea Morariu, Voluptatea jocului, Revista Familia nr 11-12, Oradea, noiembrie-decembrie 2011
 


Cele trei montări, de facturi diferite, de la dramatizare la spectacol-concert, au „sintetizat”, intr-o unitară manieră colorată, extrem-ludică și abil-hermeneutică, nu doar opera lui Gellu Naum, ci arta sa poetică, hrănită de tumbele teribiliste ale avangardei, ca și de un filon poetic profund și uneori emoționant. [...] Întâlnirile Internaționale de la Cluj sunt un eveniment fast, care readuce Naționalul într-o poziție culturală de top, fără să piardă priza la public, cum au demonstrat cele trei spectacole jucate, cu spectatori entuziaști, rafinați sau pur și simplu amatori sinceri de joacă. Organizatorii merită nu numai felicitări, ci și sprijin necondiționat pe mai departe.
 
Claudiu Groza, La joacă. Cu Gellu Naum, Tribuna, Anul X, Nr 219 16-31 octombrie 2011