Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

HAMLET
by William Shakespeare
director: Roberto Bacci
Opening date: Sunday, September 16 2012

„Regizorul, împreună cu co-autorul dramatizării, Stefano Geraci, ne propun un spectacol stilizat, un text redus la esenţial, aşa cum îl înţeleg ei. Actorii evoluează pe o scenă dominată de o structură metalică, un paralelipiped care poate deveni şi coridor de trecere spre niciunde, şi colivie şi închisoare a infernului cotidian şi obiect teatral. Cu excepţia lui Hamlet, protagoniştii evoluează îmbrăcaţi în spadasini, o ţinută între cea tipică scrimei europene şi Kendo, arta sabiei japoneze.“


Horaţiu Damian, Hamlet oblige,
în Ager Kult, 22.09.2012 şi în LiterNet, 2.10.2012

 


 

„Un alt Hamlet, se explică regizorul ita­lian, scriind în caietul program: Ce în­­seamnă să fii tu însuţi? Iată teza aces­tui spec­ta­col despre Hamlet, văzut ca un personaj manipulat de o structură şi un me­ca­nism feroce reprezentat în spectacol de o maşinărie - a timpului şi a spa­ţiu­lui - spune regizorul, în fapt o construc­ţie me­ta­lică ce condiţionează mişcarea perso­na­je­lor şi o limitează la stricta ei al­cătuire. Hamlet nu e liber să se ma­ni­feste, aşa­dar nu poate scăpa de destinul său ca noi toţi, obligaţi să existăm în con­diţii date naturale, biologice, gene­tice, so­cia­le, culturale etc.“


Doina Papp, Întâlnirile teatrale Est-Vest,

 în suplimentul Bucureştiul Cultural (nr.118) al revistei 22, anul XXIII, nr.42 (1179), 16-22 octombrie 2012
 

 



„Nu e deloc accidentală semantica acestui spectacol intens, dinamic, tulburător şi brutal-ludic, catalizând subtextul tragic. De la personajele neutralizate voit sub măştile de scrimă, cu costume albe, la structura metalică paralelipipedică ce întruchipează castelul de la Elsinore, odaia Ofeliei, camera reginei, circumscriind, doar din sugestii vizuale, întreg universul hamletian, şi până la felul în care sunt imaginate personajele din piesă - Gertrude, Ofelia, Polonius, Claudius etc. -, apoi până la rama din ramă a spectacolului din spectacol - cel al histrionilor -, montarea lui Bacci întretaie inteligent şi cu substanţă numeroase semne teatrale, fără a deveni o demonstraţie de erudiţie dramatică.“

 

Claudiu Groza, Demonstraţia clujeană,
în revista Tribuna, anul XI, nr.244, 1-15 noiembrie 2012

 


 

„Un Hamlet în cheie minimalistă, preocupat mai curînd de fizicalitate decît de concentrarea pe metafizic sau asupra poeticităţii infuze a textului shakespearian, interesat preponderent de raporturile de forţă materială dintre personaje şi de modalităţile de exprimare corporală ale actorilor, înscenează la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca regizorul italian Roberto Bacci.“

 

Mircea Morariu, Hamlet în cheie minimalistă,

în Teatrul Azi, nr.12/2012

  


 

„În integralitatea sa, Hamlet-ul lui Roberto Bacci e un experiment îndrăzneţ, bulversant, pliat pe o viziune foarte personală a reinterpretării dramei eroului shakespearean, privită din interioritatea subconştientului personajului, marşând energic pe tulburătoarele lui trăiri abisale. Neglijând, s-ar putea spune, celelalte personaje, punându-le în plan secund, pentru a spori vizibilitatea eroului central, regizorul menţine legătura cu nucleul subiectului într-un mod acaparant încă, ceea ce-i motivează demersul. Cu toate simplificările aduse, regizorul respectă şi reuşeşte să dea forţă expresivă scenelor-cheie, fără de care spectacolul ar fi fost ratat. În faţa acestei evidenţe, chiar şi corul conservatorilor înrăiţi a cedat.“

Adrian Ţion, Hamlet, azi,

în LiterNet.ro, ianuarie 2013
 


 

Hamlet este un spectacol intens, cizelat, cu actori a căror energie umple întreaga sală de spectacol. Este un cub rubik, o analiză cu infraroșu a întunericului din om, un montagne russe și o poveste spusă cu emoție.

                                               
Andreea Lupu, Hamlet și încleștarea de spade - „Adu-ți aminte...",
în Teatru românesc, 6 febr. 2017


MR. LEONIDA FACES THE REACTION
by I.L. Caragiale
director and set and costume design: Laurian Oniga
Opening date: Friday, October 28 2011

În montarea lui Laurian Oniga nici o clipă comicul nu dă în clocot. Un aer de stranietate se insinuează treptat, abia detectabil la început, cu forţă atunci când, vorba regizorului,  „frica teatralizeazã"  şi gemütlich-ul de mahala se face ţăndări. Micile bijuterii comice ţin mai degrabă de extratext, cum e aceea cu furatul seminţelor din cornetul Miţei, când ea e o clipă neatentă, şirul (ce pare infinit) de „Miiiţuuule!", de la tril şi gângureala pâna la aproape intonaţie de arie pentru bas-bariton, care însoţeşte mângâiatul pe creştet al consoartei atunci când Leonida îi explică teoria cu ipohondria şi fandacsia ori gestul Conului de a-şi stropi obrazul cu apa din ligheanul îin care tocmai i-au fost spălate picioarele, gest privit ca o soţie de copil năbădăios de către cele două femei care îl sancţioneazã cu tandreţe sau momentul în care Safta o aşează în pat pe stapâna ei - o papuşă mare - pe braţul consortului, şoptindu-i autoritar incantatoriu „culkéte!".

Sigur, textul e cel al lui Caragiale, foarte bine găzduit şi de tihna de tacla, şi de pierderea uzului raţiunii. Dar actorii nu se lasă purtaţi pe spinarea comicului din replici cu lejeritate. Ei nu „joacă" personajele, ei „ştiu" ce e în mintea personajelor şi vor să comunice asta publicului. Ca să afle ce ascund personajele, au facut acea operaţiune „dureroasă" pe care o fac de-atâtea ori copiii atunci când îi mâna curiozitatea să afle ce e, cu adevărat, în interiorul păpuşii sau în interiorul maşinii. Şi apoi le cos sau le lipesc, numai că funcţionarea lor nu mai e aceeaşi. Iar ce-au aflat e un amestec de uluire şi dezamăgire. Râsul cehovian de la început dă în râs cu oarece fiori spre final.


Cornelia Maria Savu, Fandacsy Syndrome,
în Cultura, nr.49/15 dec.2011



THE ISLAND
based on the play by Gellu Naum
concert-performance by: Ada Milea
Opening date: Tuesday, September 27 2011

Ada Milea are geniu. Pur şi simplu. Şi face cu minţile noastre ce vrea... Am poposit de curînd pe Insula ei şi a lui Gellu Naum. Poate că aici ar trebui să pun punct. Şi să rămîn singură singură singură pe insula pustie plină de lume. Poate că asta şi fac spunînd că poemul melancolic despre libertatea fiinţei, despre Robinson-ul din noi, despre Sirena din noi şi despre Vineri şi Pirat şi Bunicile Selkirke este doar călătoria fiecăruia spre centrul pămîntului. O spumă de cuvinte, de sensuri şi revelaţii care ne poartă în valurile fanteziei fără de margini. Acolo există Ada Milea. De acolo se naşte spectacolul ei aiuritor de frumos şi de altfel, prea plin de Gellu şi de ea însăşi, „Insula" de la Teatrul Naţional din Cluj. Un hohot de rîs pe cerul singurătăţilor. Rigoare şi bucurie. Un exerciţiu superb al actorilor de primă mînă din trupa acestui teatru. Un spectacol cît un zîmbet al lui Gellu Naum. Un traseu esenţializat pe Insula lui, ghidat cu har de Ada Milea, asistată de scenograful Valentin Codoiu şi de actorii minunaţi Anca Hanu, Cătălin Herlo, Irina Wintze, Ramona Dumitrean, Miron Maxim, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Adriana Băilescu, Romina Merei, Silvius Iorga, Cristian Rigman. Şi de sunetele inventate şi ordonate de Ada Milea. O muzică-poem-însoţitor-operă rock ca să poţi găsi drumul ieşirii din tine. Să iubeşti inocent-păcătos ca Sirena, să te strecori pe sub ochelarii Bunicilor şi să pierzi şirul anilor, să poţi să ameninţi ca un Pirat fioros, să mergi după capre şi să poţi să auzi, dincolo de forfotă, vocea lui Robinson:

„ce singur sînt,Doamne! Şi cîtă lume! Ce singur sînt, aici pe Insula Deznădejdii, unde m-a aruncat soarta, în timpul furtunii îngrozitoare!... Îngrozitor de singur!..."


Marina Constantinescu, Robinson e singur, singur,
în România literară, nr.50-51/2012




Cu un text fără cusur decupat, Insula are coerenţa de interpretare, bogăţia de sugestii, subtilitatea, rotunjimea şi forţa de expresie, bucuria jocului (ca actorie dar şi ca joc în sensul primar şi democratic al cuvîntului), dar şi amplitudinea culturală (nu, nu neapărat nevoie să faci cultură încruntat şi plin de ifose, o poţi face şi relaxat, şi cu umor, dar obligatoriu trebuie să o faci cu dedicaţie şi cu inteligenţă) ce îl determină pînă şi pe cel mai cîrcotaş critic să scornească cuvintele de prisos şi să afirme că aplauzele nesfîrşite de după spectacol au fost mai mult decît meritate.


Mircea Morariu, Voluptatea jocului,

în Familia, nr.11-12, nov.-dec. 2011

 


  

În Insula „umorul a fost extrem de bine controlat, nimic nu a scăpat din linia gîndită şi muzicalizată a spectacolului (...) Meritul Adei Milea este, dincolo de concepţia spectacolului, acela că i-a făcut pe cîâiva actori să cînte, parodic, dar totuşi melodios. Şi că a concentrat mult povestea acestui Robinson suprarealist, fără să piardăp ceva din farmecul unei glume reuşite.

 

Nicolae Prelipceanu, Un manifest suprarealist,

în Teatrul azi, nr.12/2011
 


 

Insula în versiunea lăţită (o citez pe artistă) a Adei Milea este un dialog-ecou cu Gellu Naum, un dialog în care replicile textului original sînt preluate, prelucrate şi orchestrate ingenios într-o tapiserie de sunete şi de imagini desfăşurată dinaintea publicului ca o cauda pavonis. Iaca alchimie...


Florin Bican, Cui i-e frică de Gellu Naum?,
în Observator cultural nr. 338 (596), 13-19 octombrie 2011
 



Insula e un musical delicios, cîntat / dansat / jucat cu poftă, prospeţime, bucurie şi culoare de protagonişti.

Claudiu Groza, La joacă. Cu Gellu Naum,
în Tribuna, nr. 219, 16-31 octombrie 2011



Nu mi-au plăcut niciodată musicalurile, dar cel făcut de Ada Milea după piesa lui Gellu Naum a fost de-a dreptul genial. Actorii din Zenobia și Florența sînt eu au arătat că știu și să cînte. Cu Ada Milea în rolul de regizor dirijor-la-chitară, fiecare actor a cîntat bucăți de punk, hip hop, jazz, blues, rock sau pop, cu replicile din piesă pe post de „versuri suprarealiste".

 

     Gruia Dragomir, Întîlnire cu Gellu Naum pe scena din Cluj,
în Dilema veche, 17 oct. 2011