Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

IL NULLAFACENTE. I CHOOSE TO DO NOTHING
by Michele Santeramo
director: Roberto Bacci
Opening date: Saturday, February 16 2019

Simbolistica discursului scenic din Il Nullafacente se revendică de la intima relaţie a protagonistului cu un bonsai, adus în prim plan ca efigie a vieţii în constrângere cu timpul, cu creşterea, cu devenirea.


Adrian Țion, La Euphorion un spectacol cuminte,
în Făclia, 17 febrr.2019

 


 

Il Nullafacente. Aleg să nu fac nimic de Michele Santeramo (...) propune o temă tulburătoare, incitând la meditaṭie. Ce ar trebui să faci dacă ai o boală incurabilă? Să trăieṣti la maxim fiecare secundă, să te bucuri de timpul rămas, sau să îl risipeṣti căutând fără succes vindecarea? Regizorul italian Roberto Bacci, aflat la cea de-a patra colaborare cu teatrul clujean, împreună cu actorii Ramona Dumitrean, Cătălin Herlo, Ovidiu Criṣan, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu, reuṣesc un spectacol în care nota principală este măsura.


Tamara Constantinescu, O sută de ani de teatru românesc, nouă ediții și multe aplauze -
Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2019
,
pe LiterNet.ro, 6 nov.2019
 




„Aleg să nu fac nimic e o piesă de atmosferă, în care de multe ori te poți auzi respirând, tensiunea dramatică și liniștea fiind uneori absolute. Personajele „muncesc teribil încercând să nu facă nimic, ele luptă, de fapt, anevoios, pentru o stare de zen și de autoconservare dificil de atins într-o lume în care singura constantă e schimbarea și permanenta acțiune. Spectacolul lui Roberto Bacci este un prilej adânc de meditație, în ultimă instanță, asupra propriei ființe, e un mijloc de detașare față de cotidian, de ieșire din fluxul acțiunilor și „reacțiunilor" noastre, de cunoaștere de sine. 

 

Florin Moldovan, „Aleg să nu fac nimic la Teatrul Național Cluj,

în Ziar de Cluj, 18 febr.2019

 


IIC 2018 - VISIONS

Anul acesta, Teatrul Național din Cluj-Napoca ne-a oferit cea de-a VIII-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, eveniment care a trebuit, evident, să se alăture sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Astfel, de această dată, tema întâlnirilor s-a intitulat Viziuni - noțiune suficient de cuprinzătoare încât să susțină programul bogat, foarte divers. În același timp, asocierea ideii de „viziune" cu momentul Marii Uniri vine firesc, fiindcă la nevoia - aproape organică - a unui popor de a se întregi și a-și câștiga libertatea nu pot răspunde decât oamenii cu viziune atât de intensă a acestei dorințe împlinite, încât au găsit curajul și soluțiile necesare pentru a transforma o năzuință în realitate. (...) această (aproape) microstagiune clujeană nu a picat tocmai rău, căci a oferit o imagine panoramică asupra trupei Naționalului clujean, care a trecut printr-un adevărat tur de forță, achitat onorabil.

Irina Zlotea, Despre viziunile clujene, pe scurt,
în Teatrul azi nr.12/2018
 



Suntem la spectacolul Scrisori de pe front. Din scrisori se desprind poveștile. Despre cum se trăiește în vreme de război. Despre cum se moare. Literatură? Da, de cea mai înaltă clasă. Pe care însă niciun scriitor n-o poate inventa. Fiindcă la acest nivel o inventează doar viața. (...) Prin lume, prin istorie, prin anii grei de războaie, ne poartă câțiva actori, într-un spectacol de neuitat. (...) Spectacolul este unic. Este cealaltă față a medaliei, într-o lume consumistă și festivistă. Într-o vreme a îndoielilor în ceea ce privește eficiența culturii și-a artei, artistul dovedește că este atotputernic. Înarmat cu o armă, la rândul ei, unică: puterea de a emoționa. Și astfel, teatrul, prin capacitatea lui de a transmite emoția, se face NECESAR. Aceasta cred că este o întrebare care ar trebui să ne obsedeze: suntem sau nu suntem, prin ceea ce facem, necesari?

Monica Săvulescu Voudouri, Către și din tranșeele lumii,
în
Teatrul azi nr. 12/2018
 



Scrisorile de pe front ne-au revelat, ca întreg proiectul Texte bune în locuri nebune, că există scrieri care se manifestă ca un cîmp de luptă al cuvintelor, ca o tensiune între sens și granițele care îl provoacă să iasă la lumină prin strategii de rostire și prin deturnări inspirate de la tiparele unor convenții.


Gina Șerbănescu, Textul ca un teatru de luptă,
în Dilema veche, 26 oct.2018

 


 


[...] Imaginea care se conturează este aceea a unui teatru bogat și variat, cu anumite ingenuități, dar întemeiat, se simte, pe o imensă iubire și propensiune, tensiune și intenție, pentru scenă. Pentru publicul român, a merge la teatru este o nevoie primară - a vedea, a privi, a savura poveștile, cuvintele.  Iar constantele și sincerele „standing ovations" de la final sunt o mărturie a acestui atașament, a acestei legături de dragoste între cei care fac teatru și cei care consumă teatru. Un alt aspect care merită subliniat este ampla dăruire a actorilor, care nu par să obosească vreodată. Am văzut pe scenă aceiași actori în zile consecutive, chiar și în două spectacole diferite în aceeași zi, jucând cu aceeași energie, cu o forță extraordinară, fără o scăpare, fără un moment de slăbiciune, cu o intensitate care emoționează, cu o încărcătură de o frumusețe și o curățenie teatrală rare. [...]


Tommaso Chimenti, Festivalul de la Cluj: focus 100 de ani de România,
în Recensito quotidian di cultura e spettacolo, 17 oct. 2018

(traducerea: Ramona Tripa)

 


 

 [...] „Întâlnirile Internaționale de la Cluj" au ajuns anul acesta la a opta ediție și s-au alăturat celebrărilor celor 100 de ani de la nașterea națiunii cu un program special gândit, dedicat aproape în întregime dramaturgiei românești. O alegere care a confirmat viziunea directorilor Mihai Măniuțiu și Ștefana Pop-Curșeu, fiind răsplătită cu săli pline, cu public variat, tânăr și atent, pentru care teatrul pare să fie la fel de important ca pâinea de zi cu zi. Am fost puternic impresionați de acest entuziasm care se respiră pe scenă și în sală. [...]


Giulia Focardi, De la Vişniec la Fosse: cealaltă parte a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj,
în Recensito quotidian di cultura e spettacolo, 29 oct. 2018

(traducerea: Ramona Tripa)

 


 

Într-o incursiune clandestină la Festivalul Internațional de Teatru de la Almada, îmi aduc aminte de impactul descoperirii companiei Teatrului Național din Cluj-Napoca, România. Era un tip de teatru care, prin estetica sa formală pregnantă și prin spiritul său creativ ingenios, le arăta spectatorilor un alt mod de a face teatru. [...]

Un tip de teatru igienic și angajat pe care aici nu îndrăznim să-l practicăm. În acel spectacol l-am descoperit pe Matei Rotaru, un actor care de-atunci mă fascinează.

 

Pe 12 octombrie am plecat în România, la Cluj-Napoca, cu gândul de a trăi acest festival ajuns la a opta ediție [...] Sub titulatura Viziuni (Visions) festivalul a programat un total de paisprezece spectacole, o serie de conferințe, discuții, lansări de carte și o expoziție. [...]

Joaquim Armengol, Cluj-Napoca?,
în Núvol L'Apontador, Barcelona, 31 oct. 2018

(traducerea: Ramona Tripa)

 

 

 

 


THE GYPSIES' CAMP
based on Ion Budai-Deleanu, script by Cătălin Ștefănescu
director: Alexandru Dabija
Opening date: Sunday, September 23 2018

Cătălin Ștefănescu, care semnează scenariul Țiganiadei, a păstrat expresivitatea limbajului lui Ion Budai-Deleanu, i-a conservat umorul, farmecul și absurdul, chiar cu riscul să aducă pe scenă mai multă narațiune decât acțiune, mizând pe teatralitatea limbii, teatralitate pe care regizorul a asigurat-o prin cei doi naratori principali, Anca Hanu și Matei Rotaru (...). Montarea nu se dezice de ochiul regizorului său [Alexandru Dabija], a cărui mână se recunoaște imediat - de la micile comentarii „politically correct" (...), la renunțarea muzicii de șatră, înșelând, astfel, așteptările previzibile ale publicului larg, până la sarcasmul disprețuitor (infiltrat printre gesturi, priviri sau replici) pentru tot ce este ridicol în lumea aceea anapoda care a căpătat viață pe scenă.

           
Irina Zlotea, Despre viziunile clujene, pe scurt,
în Teatrul azi nr.12/2018
 



„Țiganiada“ își păstrează pe scena Teatrului Național Cluj caracterul de satiră, ea fiind de fapt o „româniadă", fiindcă, așa cum precizează textul original, „prin țigani să înțăleg și alții". Sunt prezentate frust și abrupt trăsături esențiale ale poporului român (lașitatea, ipocrizia, lenea, oportunismul ș.a.m.d.), făcându-se haz de necaz.

 

Florin Moldovan, „Tiganiada deschide stagiunea Teatrului Național Cluj,

în Buletin de Mănăștur, 24 sept. 2018

 


 

Umorul consistent şi bogat e speculat cu măsură şi folosit ca principal atu. Nu e nimic ostentativ, nici măcar (h)accentul ţigănesc care scoate capul doar din când în când cât să fie simpatic. (...) umorul e la locul lui şi efectul de râs spontan a recunoaştere complice se realizează. „Ţiganiada“ nu este un mare spectacol-tribut la ceas centenar. Nu are nicio morgă de epopee naţională sau festivism grotesc. E un entertainment inteligent care e şi suficient de politically incorrect cât să poţi răsufla uşurat că încă mai ai voie să râzi la teatru şi de ţigani, şi de români, şi de femei, şi de gay. Acţiunea întortocheată a textului e fragmentată în scene explicate şi drămuite cu măsură (...)„Ţiganiada“ de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca este un spectacol la care poţi să te simţi bine liniştit şi să râzi cu poftă de tine şi de-ai tăi, cu cel mai autentic românesc umor.

Alina Epîngeac, „Tiganiada noastră cea de toate zilele,

în revista online de teatru Yorick.ro, nr. 424, 16 oct. 2018
 


 

În distribuția spectacolului se regăsesc cam toți componenții trupei actuale a Naționalului clujean. Unii (Anca Hanu, Matei Rotaru, Silvius Iorga) dobândesc un plus de vizibilitate fiindcă lor le revine cel mai des misiunea de a-l interpreta pe „Poet“, alții (Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Patricia Brad, Dragoș Pop) deoarece joacă cu desen vizibil și colorat personaje cu nume sonore (Parpanghel, Romica, Janalău, Tandaler, Satana, Vlad Țepeș, Dumnezeu), o a treia categorie (Mihai-Florian Nițu, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Ruslan Bârlea, Sânziana Tarța, Alexandra Tarce, Ioan Isaiu, Radu Dogaru, Cristian Rigman, Diana Buluga) pentru că joacă bine ori își fac pur și simplu datoria.
 

Decorul creat de Cristian Rusu este destul/aparent de simplu. În principal, un imens dispozitiv cu umerașe pe care se găsesc costume negre și cămăși albe. Decorul acesta deține calitatea esențială de a se afla în distribuție complementară cu costumele create de Dragoș Buhagiar. Așa încât seara petrecută la Naționalul clujean este departe de a fi una pierdută.

 

Mircea Morariu, Seara în care m-am reîntâlnit cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu,
în revista online de teatru Yorick.ro, nr.423, 10 /10/ 2018

 


 

Poate părea straniu că, în cadrul montării semnate de Alexandru Dabija, nu există o coloană sonoră, că nu se aude nici o notă muzicală. De fapt, lipsa muzicii este un instrument în sine în spectacol, pentru că centrul de interes este reprezentat de cuvînt, de rostire, de funcția limbii în relație cu esența omului și a spiritului istoric care îl conține. Folosirea unui univers sonor altul decît cel emanat de rostirea cuvintelor ar fi fost în contradicție cu finalitatea demersului regizoral. (...) Țiganiada e un spectacol făcut cu măsură: gîndit cu măsură, jucat cu măsură, transmis cu măsură. (...) Țiganiada de la Teatrul Național din Cluj-Napoca este un spectacol menit să ne pună pe gînduri cu privire la profilul nostru istoric, la modul în care ne-am poziționat de-a lungul timpului în raport cu cei care ne-au traversat sau cu care ne-am învecinat. Dar este și purtătorul unor valori neperisabile conținute mai ales la nivelul limbii române, probabil cel mai autentic sălaș pe care îl avem.


Gina Șerbănescu, Țiganiada - Carul alegoric al rostirii,
în Dilema veche, 24 oct.2018 
 



Formula imaginată de cei doi, regizor şi scenarist, păstrează structura generală a epopeii, etnia, personajele, situaţiile, simplificând mult un text altfel greu de jucat, versificat amplu, cu întorsături retorice savante.

Te-ai fi aşteptat la o transpunere scenică aglomerat-suculentă; savorile se menţin, dar totul e acum stilizat: naraţiunea porneşte cu o paradă simbolică a cetelor de ţigani, care-şi etalează detaliile vestimentare şi meşteşugăreşti caracterizante deasupra unei pânze semitransparente, „canava“ a vremurilor şi „cortină“ teatrală, dar nu opacă, lăsând „jocul“ şi constituirea sensurilor la vedere! Personajul colectiv al poemei se tot compune şi recompune în funcţie de episoadele incluse în scenariul animat de pasajele naratoriale declamate sau cântate prin rotaţie. (...) Riscant, dar cu lungă bătaie, e finalul: călărind acelaşi vehicul zgomotos intră în scenă însuşi Dumnezeu, autoritatea supremă (căreia deducem că Ţepeş i-a fost ipostază la scară mai mică!), profeţind viitorul de cazne al ţiganilor păcătoşi, pentru ca, întrebat, chiar când îşi făcea ieşirea, ce are să le transmită „românilor“, după ce realitatea degradată - de ieri, de azi - fusese diagnosticată sever. Divinitatea nu se mai întoarce, dar pe pânza albă din fundal apar misterioasele vocabule: „MENE/ TEKEL/ UPHARSIN“ (...) Teribil final de poveste veselă şi de spectacol comico-parodic, aşadar! Pe măsura unui mare regizor-artist-gânditor dispus să-nfrunte orice risc...

 

Ion Bogdan Lefter, Jurnal cultural. Teatru la Cluj,
în Reporter Global, 11 nov.2018 

 


 

Alexandru Dabija și-a propus să reînvie „povestitul și ascultatul" tradițional (cum afirma într-un interviu), mereu preocupat de limba veche românească. (...) O sumedenie de probleme serioase, mereu actualizate, se ascund sub râsul dezinvolt. Dragoste, forme de guvernământ (vor și ei o... țărișoară"), eroism, lașitate, toleranță, prejudecăți, credință - totul se regăsește în spectacolul lui Dabija.

 

Alexandru Jurcan, „Mândră țigănie cernită,
în revista Neuma, nov.-dec.2018

 


 

Ţiganiada lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a fost un spectacol necesar în anul centenarului, dar care trebuie urmărit şi în următorii ani, tocmai pentru se foloseşte de alegorie pentru a vorbi despre ceva puternic implantat în interiorul fiecăruia dintre noi. Nu este o reprezentaţie comodă tocmai din cauza paralelor pe care şi le asumă şi a criticii directe pe care o aruncă asupra abuliei constante pe care poporul român o scoate la înaintare. De asemenea, este spectaculos prin grija pe care o are ca totul să fie dozat astfel încât să nu devină prea banal sau, deopotrivă, prea exuberant. Mai precis, spectaculozitatea i se datorează atenţiei pe care o acordă detaliilor, dar şi vigorii de a trece instant dintr-o ipostază într-alta, de a rupe ritmul şi de a introduce ceva care să dinamiza atmosfera.

 

Răzvan Rocaș, Epopeea unui popor mic - Țiganiada la Festivalul de Teatru Povești, Alba Iulia, 2019,
pe Agenda LiterNet.ro, mai 2019

 





X