Reviews archive

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery

A STROLL IN THE AIR
by Eugène Ionesco
director: Gábor Tompa
Opening date: Thursday, May 30 2024

Haunted by the same existential dilemmas as Ionesco, Tompa is not dominated by the impossibility of finding a unique and definitive solution to the problems facing mankind, but is constantly searching for solutions, changing roles, adapting recipes and integrating new elements into the argumentative structure, so that the staging of Ionesco's texts have something in common, but also enough distinctive elements to be able to speak of an Ionescian universe a la Tompa. To stage A Stroll in the Air requires a great deal of maturity, an undertaking of intertextuality - Ionesco, more than ever, has put into the text enough interrogations to give it freedom and various directorial options - and a great deal of stage experience. The text was written in 1962, but it's timeless, because, after all, the absurd has nothing to do with time. And yet the time dimension becomes the key to deciphering the entire spectacular construct in Gábor Tompa's vision.

The forces of the oneiric begin to be activated much to the exasperation of those present at the "ascension". The exemplarity of flight paralyzes the hubbub of Englishmen stuck in ridiculous conveniences and austerities. The issue enters the vein of life as a dream, taken from the classic Calderón de la Barca. Man has always dreamed of flying. Icarus is just a pilgrim pioneer. The Ionescian linesc are a rather abstract essayistic configuration of debates about the contingent, timelessness, antiworld, the sublime, the harmony of spheres, the harmony of communication. And in the background there are simultaneously projected images of the movement of planets (a visual motif often encountered in Tompa's stagings), flying bridges, twinkling stars, a world of cosmic, terrestrial, universal miracles. [...] Radu Daniel's video projections become chilling, as does the filmed dialog, brought to the foreground, in which it is said that it is not friendship that rules the world, but hatred. Something the opposite of what Dostoevsky said Beauty will save the world. The group stage movement, directed by Ferenc Sinkó to the music of Vasile Șirli, accompanied by the collective cantabile murmur sometimes gives the impression of suspicious harmonization with the dominating parodic style. The colorful costumes of Luisa Enescu brighten the motley atmosphere of the ensemble. A carnivalesque, motley world.


Energy and emotion travel from one to another. It is about support, the strength of a troupe devoted to the director and the text. Their message is articulate, coherent and powerful. As is the design of set designers Adrian Damian and Luiza Enescu. The big stage of the National Theater in Cluj is like a picture painted by a naive painter, respecting some of Ionesco's stage directions. The wavey, terraced image in the text is traced by an inflatable tubular structure. In the unchanging English landscape, playful elements are also slightly infiltrated into the decor. Almost monochrome, the painting is colored by the costumes, in vivid colors, like precious fondants. I have not seen this Adrian Damian-Luiza Enescu scenographic tandem for a long time, so efficient and complementary, impeccably molded to the meaning of Tompa Gabor's ideas. It is a drawing hard to forget, as a visual emblem of this manifesto about art and humanity.



The set (Adrian Damian) is in astonishing agreement with the idea of flight, of possible levitation: huge, inflatable mattresses in a terracing that climbs towards the clouds. Blue sky, sun and the writer Bérenger, who discovers he can fly. [...] Tompa has chosen a rarely performed play, reinvigorating its now very topical message in a suggestive, exciting scenic formula, demonstrating an enviable stylistic versatility.


 


PICHARD INTERVENTIONS
adaptation by Mihai-Florian Nițu after Pauline Daumale
Mihai-Florian Nițu
Thursday, May 9 2024

Temperamente diferite, cele două interprete se completează și se pun în valoare deasupra scriiturii printr-un joc atent, fermecător care trece rampa. Sensibilitatea discretă, calitatea emotivă a timbrului vocal al Ilenei Negru vine în contrast cu vigoarea telurică, umorul și, în același timp, empatia pe care o transmite sincer Narcisa Pintea.

Roxana Croitoru, O premieră cu și de succes,
Teatrul azi, nr. 3-4/2023, p. 101


Spectacolul Intervenții Pichard este o producție a Asociației Culturale Top Art N&A Cluj-Napoca, susținută sub auspiciile Teatrului Național „Lucian Blaga" și se anunță ca un succes de public încă de la premieră. (...) Ușor deghizată în muncitor cu salopetă și cu apucături băiețești, Narcisa Pintea afișează ostentativ o atitudine jemanfișistă, ascunzând sub această mască traumele personajului. De condiție modestă, femeia-instalator este o persoană simplă, directă, dar ironică și chiar zeflemistă atunci când prețiozitățile franțuzite ale clientei întrec orice măsură. Rolul realizat de Narcisa Pintea surprinde prin vivacitatea și exuberanța împrumutate personajului, de unde și efectele comice stârnite cu abilitate. (...) Ileana Negru deține privilegiul de a conduce dialogul spre păstrarea aparențelor sau spre fanteziile personajului, inventând, dansând, imaginând haotic orice pentru a-și ascunde trauma. (...) Experiența unei actrițe cu vechi state de funcțiuni pe scândura scenei e ușor de observat în fiecare nuanțare a replicilor, în mimică, în mișcare. Confruntarea dintre cele două femei cunoaște momente de tensiune și de candoare, de ură și comprehensiune. Toate sunt coagulate în materia sclipitoare a unei spontaneități verbale de fină extracție umoristică.

 

Adrian Țion, Două actrițe șarmante: Ileana Negru și Narcisa Pintea,

în Făclia, 16 decembrie 2022


Într-un decor de sufragerie ce se vrea a fi cu pretenții (iar o scurgere de la chiuvetă strică fasonul într-un moment nepotrivit), două doamne își întâmpină publicul pe când acesta intră în sală, trasând deslușit, de la bun început, contrastul dintre lumile cărora le aparțin: una este instalatorul Alexandre Pichard -în fapt, Alexandra Pichard, mascându-și feminitatea prin acest nume bărbătesc menit să inspire încredere clienților- (Narcisa Pintea), iar cealaltă este Hortense (Ileana Negru), aspirantă la statutul de soție a lui Charles, „ambasadorul Franței din Paris". (...) Cele două doamne - în producția care îl aduce în fața publicului pe Mihai-Florian Nițu, actor al Naționalului clujean, pentru prima dată în ipostaza de regizor - întrețin suspansul și buna dispoziție prin trecerile de la comic la ridicol și chiar tragic, într-un joc al măștilor, în care rolurile inițiale se multiplică surprinzător. Un spectacol care ține cu sufletul la gură, în așteptarea deznodământului, cu răsturnări de situație și inserții audio bine programate.

Iulia Ghidiu, „Nu haina face pe om...",

în Făclia, 18 ianuarie 2023


Da, e o piesă feministă, în care bărbații apar ca niște fantome ingrate, dar umorul replicilor îndepărtează orice speculații futile. În fond, e o mare cantitate de viață, despre singurătăți neasumate, despre visări iluzorii, dar, mai ales, despre visări iluzorii, dar, mai ales, despre un fel de solidaritate subită și necesară, poate chiar o prietenie salvatoare. Iată că poți construi o noapte magică pe un eșec lamentabil. Cele două actrițe din spectacolul clujean se completează, într-o empatie fluidă.

Alexandru Jurcan, Mitomanie și dedublare,
Steaua, nr. 5, 2023

 


SONGS THAT SCARE AWAY FEAR
after ideas by Herta Müller
spectacol-concert de: Ada Milea
Opening date: Thursday, April 18 2024

 

After a long stopover in classical, Romanian and universal comedy, Ada Milea was inspired by the writings of Herta Müller, the 2009 Nobel laureate, and has reworked (how else but in her own personal style?) fragments of her literary work. Fragments from the biography of the Romanian and German-language writer, who emigrated from Romania in 1987, shortly before the fall of Ceaușescu. The harsh and nostalgic truths about her childhood and life in Romania are set on notes of warm melancholy and candid melodicity, brought together under the title Songs that Scare Away Fear. [... ] The evocation of the icy atmosphere of the dictatorship years reminded me of more or less successful stagings from past seasons of the National Theater in Cluj, such as Amalia Breathes Deeply (directed by Alina Nelega, 2014), where Anca Hanu was an adorable leading pioneer, or Alone on the Yob Front (directed and choreographed by Andrea Gavriliu, after texts by Florin Bican, 2019), comic sequences built on a parody of patriotic songs and ridiculous phrases, slogans typical of the time. Ana Hanu's vocal qualities were also exploited in the grotesquely comical role of Chirița, already mentioned. In the current premiere at the National Theatre in Cluj, the talented actress adds to her subtle humor the finesse of a poetic sensibility wounded in the battle with the devastating reality. But not the objective, physical reality, but the social one, maintained with the brutality of a punch in the mouth.


Anca Hanu, an actress with a multifaceted talent, with an unignorable voice that glides between sensibility and parody/playful (when the text demands it). She has the strength of candor, which preserves her dignity. Ada Milea's shows cannot shine without Anca: versatility, vitality, aplomb, virtuosity. The performance is absolutely necessary: to not forget the horrible fear. We know well: those who forget the past risk reliving it.


Therefore, the performance Songs that Scare Away Fear shows that in life you can make mistakes, fall, but in the end fear is frightened by strong characters and the skill with which the show's team kept everyone's attention alive during an intense hour of awareness of the reality around us.