„Țiganiada“ își păstrează pe scena Teatrului Național Cluj caracterul de satiră, ea fiind de fapt o „româniadă", fiindcă, așa cum precizează textul original, „prin țigani să înțăleg și alții". Sunt prezentate frust și abrupt trăsături esențiale ale poporului român (lașitatea, ipocrizia, lenea, oportunismul ș.a.m.d.), făcându-se haz de necaz.
Florin Moldovan, „Tiganiada“ deschide stagiunea Teatrului Național Cluj,
în Buletin de Mănăștur, 24 sept. 2018
Umorul consistent şi bogat e speculat cu măsură şi folosit ca principal atu. Nu e nimic ostentativ, nici măcar (h)accentul ţigănesc care scoate capul doar din când în când cât să fie simpatic. (...) umorul e la locul lui şi efectul de râs spontan a recunoaştere complice se realizează. „Ţiganiada" nu este un mare spectacol-tribut la ceas centenar. Nu are nicio morgă de epopee naţională sau festivism grotesc. E un entertainment inteligent care e şi suficient de politically incorrect cât să poţi răsufla uşurat că încă mai ai voie să râzi la teatru şi de ţigani, şi de români, şi de femei, şi de gay. Acţiunea întortocheată a textului e fragmentată în scene explicate şi drămuite cu măsură (...)„Ţiganiada" de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca este un spectacol la care poţi să te simţi bine liniştit şi să râzi cu poftă de tine şi de-ai tăi, cu cel mai autentic românesc umor.
Alina Epîngeac, „Tiganiada“ noastră cea de toate zilele,
în revista online de teatru Yorick.ro, nr. 424, 16 oct. 2018
În distribuția spectacolului se regăsesc cam toți componenții trupei actuale a Naționalului clujean. Unii (Anca Hanu, Matei Rotaru, Silvius Iorga) dobândesc un plus de vizibilitate fiindcă lor le revine cel mai des misiunea de a-l interpreta pe „Poet", alții (Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Patricia Brad, Dragoș Pop) deoarece joacă cu desen vizibil și colorat personaje cu nume sonore (Parpanghel, Romica, Janalău, Tandaler, Satana, Vlad Țepeș, Dumnezeu), o a treia categorie (Mihai-Florian Nițu, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Ruslan Bârlea, Sânziana Tarța, Alexandra Tarce, Ioan Isaiu, Radu Dogaru, Cristian Rigman, Diana Buluga) pentru că joacă bine ori își fac pur și simplu datoria.
Decorul creat de Cristian Rusu este destul/aparent de simplu. În principal, un imens dispozitiv cu umerașe pe care se găsesc costume negre și cămăși albe. Decorul acesta deține calitatea esențială de a se afla în distribuție complementară cu costumele create de Dragoș Buhagiar. Așa încât seara petrecută la Naționalul clujean este departe de a fi una pierdută.
Mircea Morariu, Seara în care m-am reîntâlnit cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu,
în revista online de teatru Yorick.ro, nr.423, 10 /10/ 2018
Poate părea straniu că, în cadrul montării semnate de Alexandru Dabija, nu există o coloană sonoră, că nu se aude nici o notă muzicală. De fapt, lipsa muzicii este un instrument în sine în spectacol, pentru că centrul de interes este reprezentat de cuvînt, de rostire, de funcția limbii în relație cu esența omului și a spiritului istoric care îl conține. Folosirea unui univers sonor altul decît cel emanat de rostirea cuvintelor ar fi fost în contradicție cu finalitatea demersului regizoral. (...) Țiganiada e un spectacol făcut cu măsură: gîndit cu măsură, jucat cu măsură, transmis cu măsură. (...) Țiganiada de la Teatrul Național din Cluj-Napoca este un spectacol menit să ne pună pe gînduri cu privire la profilul nostru istoric, la modul în care ne-am poziționat de-a lungul timpului în raport cu cei care ne-au traversat sau cu care ne-am învecinat. Dar este și purtătorul unor valori neperisabile conținute mai ales la nivelul limbii române, probabil cel mai autentic sălaș pe care îl avem.
Gina Șerbănescu, Țiganiada - Carul alegoric al rostirii,
în Dilema veche, 24 oct.2018
Faptul că piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre suscită şi în prezent interesul oamenilor de teatru înseamnă că e mai mult decât un gest de reverenţă, mai mult decât o poleială omagială şi regizorul Răzvan Mureşan se sileşte să ne convingă de valoarea ei intrinsecă. Mai mult chiar, montarea lui Răzvan Mureşan de pe mica scenă a Euphorion-ului clujean ne introduce direct în problematica majoră a dramaturgiei vişneciene, care nu este alta decât războirea cu statul totalitar.
Adrian Țion, Observator teatral. Carusel ionescian,
în ziarul Făclia, 18 iun.2018
Montarea e plină de dinamică (...), acțiunea e dirijată inteligent și cu suspans spre un climax revelator, implică publicul, știe să echilibreze momentele dramatice cu cele ilare, fără a diminua mesajul imensei „dureri" a acelei epoci, ci doar să o nuanțeze autentic.
Eugen Cojocaru, Cadavrele vii ale memoriei,
în revista Tribuna nr.380, 1-15 iulie 2018
Răzvan Mureșan reușește să regizeze cu brio Vișniec. Am fost încântat de punerea în scenă cu Richard III se interzice, iar acum, la fel, am empatizat total cu spectacolul propus.
Alexandru Jurcan, Blaga și Vișniec la Național,
în revista Tribuna nr. 381, 16-31 iulie 2018
Râsul care salvează, cărțile care vindecă, răul care e peste tot, dar e „învins" prin zâmbet chiar și într-o închisoare, fac din acest spectacol (regia Răzvan Mureșan) unul dintre piesele de rezistență în fața Istoriei și a uitării, în care absurdul capătă sens, într-o realitate monocromă, devenind salvator prin catharsis.
Cristina Seleușan, Spectatorul face parte din poveste,
în Teatrul azi nr.10-11/2018
În sfârşit o premieră reprezentativă pentru omagierea personalităţii părintelui spiritual al Teatrului Naţional din Cluj şi o contribuţie majoră în vederea centenarului Marii Uniri! Statuia lui Lucian Blaga din faţa clădirii teatrului, realizată de Romul Ladea, numele poetului şi dramaturgului de pe frontispiciu primesc, în această lumină, o mai solidă determinare şi firească motivaţie valorică. Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj se dovedeşte demn de numele ce îl poartă. Premiera cu Meşterul Manole tinde să fie un eveniment. Piesa a primit carnaţie scenică postmodernistă în regia tânărului regizor Andrei Măjeri, plasând acţiunea, după dorinţa autorului, în „timp mitic românesc“. Viziunea regizorală se concentrează pe mitul creaţiei ca izbăvire divină, abstrasă din haosul rătăcirilor. Nuanţele de eseu teatral sunt îmbinate cu cele de feerie poetică vizuală şi tragism mitic. Spectacolul este rezultatul însumării unor sinteze sincretice, eşalonate în ritm baladesc, oniric.
Adrian Țion, Meșterul Manole într-o viziune postmodernă,
în Făclia 12 iunie 2018
(...) Țin să subliniez că, în opinia mea, Meşterul Manole este ceea ce se cheamă un spectacol demn de luat în seamă. Un spectacol bun, nu numai în contextul carierei de până acum a lui Andrei Măjeri, ci şi pentru ceea ce înseamnă afişul curent al Teatrului Naţional „Lucian Blaga". De salutat şi pentru modul în care înţelege instituţia producătoare să îşi onoreze patronul spiritual. Nu în ultimul rând, spectacolul cu Meşterul Manole este un exemplu demn de urmat de toate acele Teatre animate, în mod real, de a contribui, cu mijloacele artei proprii, la sărbătorirea Centenarului.
Mircea Morariu, Între măsurători și rugăciune,
pe Adevărul.ro, 21 iun.2018
(...) demersul regizorului Andrei Măjeri înlătură orice ar putea fi lipsit de nerv și de credibilitate, găsind noi fațete ale textului, fără ireverențe ori vreo tratare iconoclastă gratuită. Legenda e împrospătată, carnația personajelor devine veridică.
Alexandru Jurcan, Blaga și Vișniec la Național,
în revista Tribuna nr. 381, 16-31 iulie 2018
Andrei Măjeri a conceput un spectacol cu potenţial montând „Meşterul Manole" după Lucian Blaga la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca. Pornind de la bun început de la conceptul de remix, de reinterpretare şi mizând pe liniile de forţă ale textului, temele general valabile şi mitul creatorului, demersul său artistic are consistenţă şi coerenţă, impresionează vizual (...)
Alina Epîngeac, „Meșterul Manole“ - Doctor Jekyll sau Mister Hyde?,
revista online de teatru Yorick.ro, nr.424, 16 oct.2018
Viziunea regizorală (...) se fundamentează pe o abordare de tip geometric a unei realități ce scapă interpretărilor de ordin rațional. Există în această montare o abordare matematică a realității ce permite însă manifestarea unor fapte care eludează înțelegerea comună. (...) Spectacolul semnat de Andrei Măjeri și echipa lui are, în concluzie, meritul de a fi fost realizat printr-o arheologie onestă și creativă în textele lui Lucian Blaga (țesînd și scrieri filosofice și poetice în substanța textului dramatic) și de a provoca un exercițiu de conștientizare cu privire la posibilitățile scenice pe care le deschide un text atît de puțin vizitat.
Gina Șerbănescu, Meșterul Manole, o geometrie sacrificială,
în Dilema Veche, 4 iulie 2018
