Ana Ionesei, Întâmplări în irealitatea imediată: elogiul eviscerării cotidianului prin delirul oniric,
Revista Ficțiunea
Chiar și pentru cei nefamiliarizați cu opera sau viața lui Blecher, vizionarea spectacolului garantează o călătorie printr-un univers vizual puternic, atent definit, potențat de un un altul sonor cel puțin la fel de meticulos. Totul ține de intenție, începând cu poziționarea spectatorilor în micuța sală: nu se află doar în fața scenei, ci și pe laterale, încojurând protagonistul, închizându-l în lumea sa instabilă și accentuând sentimentul de claustrofobie deopotrivă pentru el și pentru public.
Oana Balaci, O oră în mintea lui Max Blecher - Întâmplări în irealitatea imediată,
LiterNet.ro
După această fixare în realitatea imediată, totul sare în irealitate onirică, delirantă. Mai mult chiar, jocul actorilor e pantomimic în proporție de 80%. Fantezii desprinse din mintea unui ins tânăr în criză de identitate care problematizează la interacțiunea cu lumea exterioară a ființelor și obiectelor din jurul său. Regizorul ne pune în față individul cu viața sa interioară. Atât și nimic mai mult. Lumea e un panopticum (amintit), o "roată a norocului" în care eroul debusolat alertează jocul cu figurile de ceară din colecția sa. Le incită să ia parte la experiența sa existențială. Joc halucinant, traumatic, oniric.
Adrian Țion, Propensiuni onirice - Întâmplări în irealitatea imediată,
LiterNet.ro
Un spectacol ambițios, glisând spre coșmaresc. Oniric, ilogic, suprarealist. De remarcat coordonarea întregii distribuții, anduranța de excepție a actorilor (Radu Dogaru, Cecilia Lucanu-Donat, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce) în roluri ofertante și integrarea insolită a scenografiei în spectacol.
Alexandru Jurcan, Subsolul realității, Tribuna nr. 545,
16-31 mai 2025
Efectiv convingătoare e Romina Merei în rolul unei aiurite cu farmec, manevrând drăgălaș replicile rostite repezit în care ticul verbal "genu" / "în genu" devine încă o bomboană rostogolită printre clănțănelile gumei de mestecat din gură. Aferată și jucăușă, conectată la mecanismele actualității, ea aduce firescul generației sale pe scenă.
Adrian Țion, Teatrul: o jucărie la îndemâna oricui - Schindler,
LiterNet, martie 2025
Adrian Țion, Teatru-document - 20 de ani în Siberia,
LiterNet.ro și Făclia de Cluj
Elena Ivanca aduce la viață acest rol cu o forță emoțională impresionantă, întruchipând durerea, curajul și determinarea unei mame care refuză să renunțe. Costumată simplu, într-o rochie, cu un șal purtat pe cap și cizme joase din piele, Anița își poartă mereu cu ea o mică valiză - un simbol al trecutului, în care ascunde singurul lucru rămas neatins de suferință: vălul ei de mireasă. Scenografia semnată de Cristian Rusu este construită în jurul unui gard pătrat, din lemn și beton, evocând ideea de prizonierat. Pe fundal, un ecran proiectează imagini simbolice - cruci dintr-un cimitir, un vultur în atac, sugerând amenințarea sovietică, toate contribuind la atmosfera de teroare și disperare. O piatră uriașă adăugată pe scenă evidențiază munca grea la care erau supuși deportații. [...] Alături de Elena Ivanca, Sorin Misirianțu interpretează rolul locotenentului sovietic, un personaj crud și arogant, care domină scena printr-o combinație de violență, cinism și ironie. Îmbrăcat în uniformă de epocă, vorbind și cântând cu un aer de superioritate, locotenentul devine simbolul opresiunii sovietice și al nedreptății. El o umilește pe Anița, o torturează psihologic, încercând să o frângă, însă aceasta rezistă prin credință și dragoste maternă.
Bianca Tămaș, 20 de ani în Siberia - o premieră emoționantă la Teatrul Național din Cluj-Napoca,
Clujul Cultural
Povestea Aniței transpusă ilustrativ de Elena Ivanca impresionează prin redarea tragediei vieții țărăncii care se luptă cu o istorie vitregă. Vitregia și teroarea sunt redate prin personajul locotenentului jucat abil de Sorin Misirianțu. Cele două personaje exemplifică condensarea ilicită a puterii doar de o parte, iar cine se află la celălalt capăt nu poate avea decât de suferit. Astfel, Anița are de înfruntat o serie grea de împovărări - foamea, frigul, frica ("Lumia era așia de plină de frică, că se temia și de umbra ei", p. 129), munca forțată, boala (păduchii, dar mai ales scorbutul), nevoia de îmbrăcăminte (realizate totuși din pânze și fire adunate de ei), fără ca aceste ostilități să îi schimbe comportamentul și gândirea.
Paul-Daniel Golban, A face istoria prezentă: Spectacolul-mărturie „20 de ani în Siberia",
Ficțiunea
Revelația rămâne Elena Ivanca într-un mare rol al carierei sale. O transfigurare proteică de proporții. Același obraz adăpostește ură, speranță, credință, revoltă. Duritate și fragilitate în straturi de sens. Tensiunea corpului provoacă iluminări lăuntrice. Se plimbă cu rafinament estetic pe aceeași planetă cu Antigona, Prometeu, Sisif. Stânca e casa ei, povara și decriptarea sorții. Actrița creează un suflu hieratic imposibil de definit. Ține de marele său talent, excelent redefinit în osatura unui spectacol necesar, empatic. O regie edificată pe centralitatea cărții, cu o viziune cathartică. Un spectacol coerent, concis.
Alexandru Jurcan, Valiza și mașina neagră, Tribuna,
16-31 martie 2025
