News

 Poster gallery

Photo gallery

Video gallery


Teatrul Național din Cluj-Napoca organizează în data de 17 martie, ora 11:00, pe Bulevardul Eroilor (în zona Monumentului Memorandiștilor), vernisajul expoziției Portrete ale Efemerului - cele mai frumoase fotografii de spectacol 2010-2023în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

 

Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, 27 martie 2023, și a aniversării de 13 ani a îndrăgitului eveniment Ziua Porților Deschise, Teatrul Național din Cluj-Napoca vă invită să descoperiți o selecție captivantă de fotografii din spectacolele sale în cadrul expoziției Portrete ale Efemerului - cele mai frumoase fotografii de spectacol 2010-2023.

 

Expoziția se înscrie în demersul Teatrul Național din Cluj-Napoca de a aduce teatrul cât mai aproape de oameni, de a-și deschide porțile literal și metaforic, ieșind în întâmpinarea publicului clujean, stimulându-i curiozitatea, dorința de cunoaștere, și încurajându-l să participe la evenimentele dedicate artelor spectacolului.

 

Constând într-o suită de fotografii de teatru din spectacole îndrăgite, expoziția se adresează tuturor categoriilor de vârstă. De la mic la mare, clujenii sunt invitați să descopere instantanee memorabile din spectacolele Teatrului, din stagiuni trecute și din cea prezentă. Ne-am dorit ca expoziția să fie nu doar un prilej de revizitare a unor amintiri frumoase, ci și un îndemn la crearea de noi amintiri prețioase legate de teatru, prin (re)descoperirea producțiilor Teatrului Național din Cluj-Napoca.

 

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 martie - 15 aprilie 2023.

 

Curatori: Oana Herlo, Delia Oancea, Ramona Tripa

Fotografii: Nicu Cherciu



În 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, vă invităm din nou în sălile, foaierul și culisele Teatrului Național „Lucian Blaga", la a XIII-a ediție a ZILEI PORȚILOR DESCHISE!

 

V-am pregătit ateliere, lecturi, zone de creație și spectacole, dar și evenimente care vă vor aduce mai aproape de lumea din spatele cortinei: tururi ghidate de actori, precum și o repetiție deschisă a celei mai noi producții ale noastre: Îmblânzirea scorpiei, în regia Letei Popescu.

 

Invitatul special al acestei ediții a Zilei Porților Deschise va fi actorul Marian Râlea, care va avea un dialog cu Anca Hanu și Cătălin Herlo, dar și cu publicul prezent.

 

ZIUA PORȚILOR DESCHISE se va încheia cu BASME VECHI ȘI BASNE NOI, în regia lui Ionuț Caras, un spectacol care folosește și reinterpretează basme mai puțin cunoscute din literatura populară românească.

 

Evenimentul se va desfășura între orele 11:00 și 19:00 și se adresează atât copiilor, cât și adulților. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.

 

 



Stimați spectatori,

Vă anunțăm cu regret că spectacolul DEMONII. SPOVEDANIA LUI STAVROGHIN programat în data de 12 martie 2023, ora 19:00, la Sala Mare, este reprogramat pentru data de 20 aprilie 2023, ora 19:00, din motive de ordin medical.

Biletele achiziționate pentru spectacol rămân, în mod automat, valabile pentru noua dată stabilită.

Dacă optați pentru returnarea biletelor, aceasta se face la cerere, în funcție de modul de achiziție, astfel:

➡ În cazul achiziționării biletelor din Agenția Teatrală, biletele pot fi returnate în agenție până la data de 20 aprilie 2023, ora18:00;

➡ În cazul achiziționării biletelor online, acestea pot fi returnate trimițând solicitarea alături de emailul de confirmare a achiziției la adresa office@bilete.ro, până la data de 20 aprilie 2023, ora 18:00, însoțite de numărul contului bancar în care doriți să fie virată contravaloarea biletelor.

Vă mulțumim pentru înțelegere!



Teatrul Naţional din Cluj-Napoca anunţă premiera spectacolului ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI după William Shakespeare, în regia Letei Popescu și cu scenografia lui Bogdan Spătaru. Textul de spectacol este realizat de Leta Popescu, după o adaptare de Maria Manolescu. Traducerea textelor din Shakespeare: Violeta Popa.

Premiera va avea loc miercuri, 8 martie 2023, în Sala mare, de la ora 19:00.

Este o propunere aparte, plină de umor, care revizitează și reevaluează miza socio-umană a faimoasei comedii a lui William Shakespeare care stă la baza realizării acestui spectacolul inedit.