Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

MOARTE ȘI REÎNCARNARE ÎNTR-UN COWBOY
de Rodrigo García
scenariu de Andrei Măjeri

regia şi scenografia: Andrei Măjeri
Data premierei: vineri, 19 februarie 2016

Pentru autor, textul funcţionează ca defulare, finalul fiind o eliberare, exprimată printr-un sentiment de iertare a tuturor oamenilor. Spectacolul însă e ca o încărcare la foc continuu ce nu explodează. Andrei Măjeri preia prin scenariu, regizoral şi scenografic subiectele şi obsesiile dramaturgului, dar la un nivel de suprafaţă, parodic, evitând registrul grav din subsidiar: joc actoricesc voit îngroşat, poezia transformată în replică, concretizarea ideilor şi a mesajului. Inserţiile de song duc montarea în sfera musicalului country hiperrealist, şi aici intervenind parodia, categoria estetică ce-l reprezintă cel mai pregnant pe regizor. Numai că, de această dată, se simte sarcasmul faţă de modurile de viaţă ilustrate de scenele care curg exemplar.

(...)Soluţiile regizorale dau în vileag multe dintre mijloacele teatrului postmodern, în legătură cu problematica care-l preocupă pe dramaturgul-regizor argentinian: jocul voit şarjat ("participă doar de dragul participării, fără să savurezi"), râsul forţat ("râdem în halul în care râdem, fiindcă nu suntem fericiţi"), suprapunerea replicilor într-un haos verbalizat ("cine zice că viaţa lui nu-i un adevărat dezastru, minte"), babilonia lingvistică ("condiţia umană", sintagmă rostită în diferite limbi ale mapamondului), devoalarea convenţiei teatrale (cele patru se demachiază cu şerveţele umede în final, după care intonează împreună ultimul song country, Stand by your Mand, Tammy Wynette, din care trebuie reţinut: "Sometimes it's hard to be a woman", mesajul regizorului suprapunându-se peste ideile dramaturgului).


Dana Țabrea, Moarte și reîncarnare într-un cowboy,
în Ziarul de Iași, 24 sept. 2016
 



Întregul spectacol seamănă cu o parodie, te poate induce în eroare că ar fi o parodie, pentru că cele patru actrițe joacă voit teatral, pentru că tușele sunt groase și nenaturale, dar el de fapt e o autentică punere în scenă a realităților acelora pe care cu toții le știm, toți le trăim și toți le mascăm în haine ipocrite țesute din iluzii și conveniențe sociale. (...)„Moarte și reîncarnare într-un cowboy” este o primăvară teatrală, e un semn că Teatrul Național Cluj își revine la viață și începe să trăiască în prezent, în 2016! (...) „Moarte și reîncarnare într-un cowboy” te mișcă frumos, chiar dacă scurt, dar, e genul de piesă la care îți dorești să te mai reîncarnezi de câteva ori în spectator, pentru ca să compensezi astfel moartea clipei teatrale.

Florin Moldovan, Porn is the new black la Teatrul Național Cluj!,

în Ziar de Cluj, 21 februarie 2016


 

În regia lui Andrei Măjeri, la Teatrul Național din Cluj, textul dens, inițial monologat, al dramaturgului spaniol - Moarte şi reîncarnare într-un cowboy - sereîncarnează în patru interprete ce şuetează dezinvolt pe orice temă, firește, într-un bar, jucând biliard, cu berea alături. (…) Reprezentația are un aer tineresc, degajă optimism în ansamblul ei, pare aproape un spectacol studențesc prin de nerv şi culoare grație minunatelor actrițe care nu obosesc să anime cu farmec personal mica scenăa Euphorionului. Ele nu individualizează caractere, nici nu s-a dorit  așa ceva, fiind mai mult voci degajate, relaxate, uniforme, ale unui torent de flecăreli feminine (și feministe!) prinse în vârtejul mărturisirilor de tot felul. Să diferențiezi jocul lor,contribuția adusă la reuşita spectacolului, ar fi nedrept. Simpla enunțare a numelor lor e o garanție a succesului de public: Irina Wintze, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Sânziana Tarța. De fapt, cu numele lor ar fi trebuit să încep, căci ele sunt emblemaacestui spectacol.

 

Adrian Țion, Frânturi de cotidian,
în Tribuna nr. 331, 16-30 iunie 2016 

 


 

O întâlnire așteptată cu legitimă nerăbdare a fost și aceea cu tânărul dramaturg spaniol Rodrigo Garcia, atât prin spectacolele cu Agamemnon, la doar câteva zile după ce el câștigase un Premiu special al juriului la Festivalul internaţional de teatru scurt de la Oradea, și cu Moarte şi reîncarnare într-un cowboy,amândouă textele fiind traduse de Luminiţa Voina Răuţ, prezentă și domnia sa la eveniment, împreună cu regizorul acestor producţii, tânărul și talentatul Andrei Măjeri, dar și prin dialogul invitaţilor cu autorul, moderat de regizorul Mihai Măniuţiu, anagerul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Spiritul vioi, provocator, nonconformist al dramaturgului, dezvăluit în mărturisirile sale și în cele două discursuri artistice primite favorabil de public, și-au aflat o „replică" plină de vervă în interpreţii Sorin Leoveanu,Miriam Cuibus și Sânziana Tarţa, la cel dintâi spectacol, sau în foarte energicul și energizantul „cowboy", unde regizorul a avut năstrușnicia și binevenita iniţiativă de a „descompune" și „reconstrui" monologul singurului personaj al piesei, întrupat acum de „patru fete cucuiete", în fapt minunatele actriţe Irina Wintze, Elena Ivanca, Sânziana Tarţa și Adriana Băilescu, ovaţionate în final de publicul de la „Euphorion".


Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016
 



Măjeri reușește să personalizeze conștiincios piesele [Moarte și reîncarnare într-un cowboy, Agamemnon], le decupează și le reasamblează după forma dorită, în spectacole care nu pun pe fugă spectatorii conservatori, dar nici nu îi lasă să stea confortabil în scaune și să viseze. (...) Absurdul, delirul, cinismul, stilul de joc lipsit de emoții și ceva din atmosfera creată de decor au migrat de la Agamemnon
 

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016



Dacă simți că ești iconoclast, novator și știi prețui deconstrucția, atunci te poți apropia de textele explozive ale lui Rodrigo Garcia. Regizorul-speranță Andrei Măjeri s-a încumetat cu succes. Structural, a simțit declicul estetic și - dornic să polemizeze artistic - a pus în scenă piesa Moarte și reîcarnare într-un cowboy la Teatrul Național din Cluj. (...)Andrei Măjeri și-a asumat proiectul până la multiplicarea monologului interior, metamorfozându-l în cvartet feminist al dezumanizării.  (...)Destăinuiri și supraviețuire în râs degradant. Un univers al răului cotidian, spre o descifrare  absolută, mai ales necesară. Ce vom face în fața dezastrului general? Histrionismul ne mai poate apăra? Andrei Măjeri nu lasă nuanțele la întâmplare.

                                   
Alexandru Jurcan, Chiar nimeni nu intră în viața noastră?,
în revista Tribuna, nr. 340, 1-15 nov. 2016

 


 

În repertoriul Naționalului există două spectacole pe textele sale, realizate, cum spuneam, în regia lui Andrei Măjeri, Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy. Incluse acum în festival, recomandate de un aer de prospețime cuceritoare, ambele s-au bucurat de un indubitabil succes de public și de aprecierea criticilor ca veritabile reușite, iar în fața oamenilor de teatru prezenți la întâlnirea cu domnia sa, Rodrigo García nu ezita să afirme că maniera de montare a acestor spectacole îl face să se revadă pe sine „cu clocotul tinereții".


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 


 

Montarea lui Andrei Măjeri - sunt sigur, una deloc generatoare de unanimităţi- are meritul de a nu păcătui prin cantonarea în vorbărie. Este vie. Regizorul este extrem de minuţios când vine vorba despre capitolele timp şi spaţiu. Ambele fiind bine gestionate. După o anume tranşă de text intervine câte o melodie country cântată live, solo sau în duet, de interpretele celor patru personaje- Irina Wintze (Kenny), Elena Ivanca (Willie), Sânziana Tarţa (Loretta), Adriana Băilescu (Dolly)- regizorul operând el însuşi o adecvată selecţie muzicală. Imaginea scenică are plasticitate, beneficiază de o teatralitate accentuată, însă nicidecum forţată. Pe alocuri, limbajul folosit nu este chiar foarte ortodox, însă şi aici Andrei Măjeri face dovada unui remarcabil simţ al măsurii. Care se vede şi în lucrul cu cele patru actriţe. Un fapt deloc de nebăgat în seamă.


Mircea Morariu, Jurnalul premierelor clujene,
pe Adevărul.ro, 13 oct. 2016

și în Teatrul azi, nr.12/2016, sub titlul Consecvență



Cu așteptările sfâșiate (...) încerc totuși să livrez spectatorului o idee de ansamblu asupra spectacolului, o etichetă care sper să nu minimalizeze ce-am văzut în sală: o mostră a talentului regizoral (în ascensiune) al lui Andrei Măjeri, un musical jucat și cântat de patru actrițe, una mai bună decât cealaltă - chit că n-au încercat deloc să se concureze. (...) Moarte și reîncarnare... chiar e un spectacol lejer, pe care cele patru actrițe l-au pus la punct într-un timp destul de scurt.

Andrei Măjeri la TN Cluj,
în Teatrul românesc, 23 martie 2017


TZARA ARDE ȘI DADA SE PIAPTĂNĂ (Fantoma de la Elsinore)
de Ion Pop, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu
regia: Ştefana Pop-Curşeu
Data premierei: marţi, 9 februarie 2016

(…) Spectacolul este (…) unul necesar cultural. Un spectacol de echipă, un proiect cultural făcut cu dragoste și cu entuziasm. Acest lucru l-am apreciat în primul rând, și pentru aceasta le mulțumesc tuturor celor implicate. Cum vedem foarte bine, țara – și de ce nu? – țările încep să ia foc, să ardă chiar, dar oamenii inteligenți nu se… piaptănă (cab abele), ci fac ce știu ei mai bine: citesc, scriu și joacă…

Elisabeta Pop, Spectacol de echipă,

în Teatrul azi 4-8-9/2016

 


 

Nebunie, frondă, cabaret Voltaire şi charleston cu măşti africane, trei judecători transformaţi în trei anarhişti, dada şi pateul de carne umană, războiul sfidat de câţiva artişti eliberaţi de orice morală, tinereţe fără frontiere, viaţă ca un şir de insulte adresate tuturor, jocul duplicitar cu utopia comunistă, poezia din cuvinte aruncate-n văzduh, muza întâmplătoare, miza fărâmiţată, gloria răsturnată-n tristeţe, Tzara catoblepas veninos, acel dram de prezenţă-absenţă al celui ce acţionează de dragul acţiunii pure, l’éternel retour maniacal, emblematic, sfârşit fără final, dada rădăcină fără scop, degringoladă la purtător, văzduh caritabil al profeţiilor, fantoşe interşanjabile dintr-o iubire pierdută pe drum, tot ce nu e acolo unde totul poate fi, e un regret în drama aceasta a mişcărilor ce nu-şi propun decât să stârnească viitoarele gesturi ale constructorilor, e şi drama judecătorilor ce condamnă acele lucruri condamnabile pe care le-au încercat şi ei cândva şi pe care le-au uitat, e intrarea în neant pe sub poarta sărutului, e gustul de farsă al oricărei vieţi „povestită de-o străină gură”. Aceasta ar fi stenograma emoţională transcrisă după vizionarea spectacolului „Tzara arde şi dada se piaptănă” al Teatrului Naţional din Cluj (…) Ca o bucată de meteorit pătrunsă prin efracţie în sală, pulsând şi scăpărând acolo printre spectatori. Meteoritul, cum se ştie, este un conglomerat de materii care au fuzionat în condiţii speciale. Asemeni lui, acest spectacol este rodul unei inspiraţii colective, se simte concepţia afină care leagă actorii de regizor, de scenograf şi costumier, de autorul scenariului, de cel ce a mixat imaginile cinematografice, spiritul de „happening” îi animă pe toţi, profesionalismul se joacă d-a intuiţia genuină, tresăririle de umor, burlesc, groază, stupoare se întrepătrund făcând sensibilă ideea viscerală de neconformism a tinerilor zurbagii ce-au inventat un curent atât de paradoxal încât traduce shakespeariana întrebare „A fi sau a nu fi” prin infantila repetiţie DaDa.


Constantin Abăluță, Un eseu sincretic,
în România literară, nr.37-38/26aug.2016

 


 

Nu aş vrea să se înţeleagă din cele spuse până acum că suntem invitaţi la o doctă, dar plictisitoare dizertaţie consacrată dadaismului. Nici vorbă de aşa ceva! Conceptele teoretice ale curentului sunt ilustrate scenic prin soluţii dintre cele mai diverse. Iar aici, fantezia regizoarei Ştefana Pop-Curşeu şi a colaboratorilor săi se dovedeşte fără limite... Spectacolul este o perpetuă explozie de culoare şi muzică, de extravaganţe aparent spontane ale actorilor, fiecare distribuit în mai multe roluri construite cu migală de artizan, cu obsesia detaliului semnificativ; într-un cuvânt, în totul şi în toate, suntem martorii unui spectacol dadaist 100%, pe care şi l-ar fi asumat, cu siguranţă, şi Tzara! (...) Cei cinci actori dansează, cântă, fac pantomimă, îşi schimbă costumele la vedere, intră printre spectatori antrenându-i în zgomotoasa cavalcada dadaistă. Strigăte. Demolare. Negări vehemente. Inconfundabilul bumbum al avangardei răsună copleşitor în spaţiul de joc clujean, riscând să declanşeze un şoc auditiv spectatorilor. (...)Spectacol beneficiind de un text de mare rafinament literar, cu subtile trimiteri livreşti strecurate printre cascadele dadaiste (Shakespeare – „Restul e tăcere!”, Eminescu – „Ai noştri tineri la Paris învaţă...”), Tzara arde şi Dada se piaptănă este mult mai mult decât un eveniment aniversar; este o pledoarie respectuoasă pentru neuitare.

 

 Radu Constantinescu, Tzara arde și DADA se piaptănă,

în Ziarul de duminică, 18 febr. 2016

 


 

Cine mai poate spune că istoria literară nu este vie? Ea trăiește pe scenă ca la ea acasă. Ba mai mult chiar, întrucât casa ei e biblioteca și acolo pătrund puțini, doar cercetătorii avizați. Unul dintre aceștia este profesorul Ion Pop, specialist în avangarda literară, care, împreună cu apropiații săi, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu, s-a gândit să marcheze centenarul mișcării dada prin această transpunere scenică. Rezultatul este această descătușare de forțe creative ce s-au unit sub butada subtil ajustată Tzara arde și Dada se piaptănă.

 

Adrian Țion, Istoria literară ca petrecere,
în Tribuna, nr.326, 1-15 aprilie 2016
 


 

Un carusel întâmplător pare a fi această biografie nuanțată și fragmentată a lui Tzara, de la Dada la părăsirea partidului comunist, al cărui membru a fost până la revoluția din Ungaria. Din nou, trupa de actori excelenți ai acestui Teatru își demonstrează capacitățile: Filip Odangiu, Rareș Stoica, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu, Ștefana Pop-Curșeu, directoare artistică a Teatrului, demonstrează și virtuți de actriță, în această înfățișare, pe care tot domnia sa o pune în scenă cu mare succes.


Nicolae Prelipceanu, Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național din Cluj...,

în Teatrul azi, nr.12/2016
 


 

Cu Tzara arde și dada se piaptănă, spectacol dedicat moștenirii pe care i-o datorăm lui Tristan Tzara și celorlalți fondatori ai dadaismului, s-a ajuns la o formulă și mai pronunțată de artă colectivă, conform confesiunilor pline de farmec (și de substanță!) ale realizatorilor. Este o producție unde actorii sunt prieteni și foști colegi, aidoma personajelor din spectacol, dar și unde o componentă de video design, o alta de sound design cu mare pondere, scenografia și coregrafia sunt „compartimente" pe care le „împart" interpreții după înzestrările fiecăruia, lor alăturându-li-se în debut... actoricesc pe scena clujeană Ștefana Pop-Curșeu, director artistic. Scenariul care trasează biografia lui Tristan Tzara, reunind poezii, corespondență și alte texte ale autorului, este semnat de poetul Ioan Pop, Ștefana și Ion Pop-Curșeu.

 

Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct.2016

 



BZZAP!
de Robert Cohen
regia: Răzvan Mureșan
Data premierei: vineri, 29 ianuarie 2016

Sala „Euphorion" a Naţionalului clujean e neîncăpătoare pentru publicul care şi-a dorit să vină la o premieră inedită: Bzzap de cunoscutul pedagog californian şi fondator al unui renumit teatru, Robert Cohen. Regizorul Răzvan Mureşan ne face martorii unui maraton de 100 de minute, la inaltă tensiune, a disecării pe viu a vieţii unui (incă) tanăr de 39 de ani, care are tot ce-şi doreşte cineva in visurile cele mai frumoase, dar... e complet nefericit!


Eugen Cojocaru, O, America, am de toate și-s total nefericit!,

în Luceafărul de dimineață, nr.5/2016
 


 

Răzvan Mureşan vine, în ceea ce-l priveşte pe Cohen, cu două abordări atât de diferite, încât ai putea crede că nici măcar nu sunt regizate de aceeaşi persoană. Bzzap!, respectiv Panglica lui Moebius diferă ca stilistică şi spaţiu vizual (extrem de actual versus realist; dinamic versus neelegant; spectacol glacial, necoagulat, cu personaje ce nu devin caractere versus realism psihologic, jocul actorilor degajând energie, relaţii tensionate între personaje, intrigă şi conflicte de factură psihologică), prin soluţii regizorale (pe de o parte, fragmentaritate, măşti, travesti, "ochiul" orwellian, atmosferă psihedelică pentru delirurile personajului principal, omul de afaceri Morris L., prins în secolul vitezei de modul de a trăi american, fără vis, iar, pe de altă parte, narativitate, atmosferă realistă, lipsind disimulările, chiar şi acolo unde ar fi fost nevoie, pentru a nu intra în derizoriu, accent pe subiect), şi coloană sonoră (de la rock, la muzică de relaxare sau clasică versus piese adecvate contextului şi perioadei evocate, e.g. David Bowie, Space Oddity). Bzzap! adresează problema corporatismului şi a insuficienţei unei vieţi intrate în vertijul robotizării (jobul în cadrul companiei, plictisul cotidian, evadarea în onirism sau abuzul de stupefiante), iar mijloacele regizorale supralicitează tematica. Actorii fac faţă cu brio solicitărilor de interpretare (roluri nepsihologizate, joc exteriorizat, pe deasupra, opus modului tradiţional bazat pe interiorizare)

 

Dana Țabrea, În căutarea autorului,
în Ziarul de Iași, 8.10.2016




Mai întâi, am putut urmări spectacolele de la Studioul „Euphorion" cu BZZAP și Panglica lui Moebius, în prezenţa dramaturgului american Robert Cohen, amândouă concepute de regizorul Răzvan Mureșan. Au fost demersuri edificatoare pentru temeritatea și iscusinţa autorului de a fi abordat teme-tabu cu decenii în urmă în teatrul de peste Ocean, vizând intoleranţa majorităţii în disputele pe teme etnice, religioase și sexuale, ori faţa ascunsă și mai puţin plăcută a succesului. Ele au prilejuit autorului satisfacţia și aprecierile călduroase la adresa realizatorilor, în rândul cărora i-am remarcat pe actorii Matei Rotaru, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Diana Buluga, Patricia Brad, Ionuţ Caras, Miron Maxim și Cristian Grosu.

Ion Parhon, În căutarea autorului,
în Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016




Montarea urmărește, la toate nivelurile sale, epuizarea personajului principal, până la ruperea de realitate. Sonor, vizual, prin jocul actorilor, prin ritmul alert al întregii producții, prin elementele de teatru asumat în cheie comică (...) Răzvan Mureșan vorbește despre omul consumat de lumea contemporană, plină de prea multe posibilități, prea multe așteptări, prea multe task-uri, prea multă informație, dar care ascund fiecare, în sine, lipsa de sens

Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016




(...) structura secvențială a spectacolului, precum și stilul impus conțin nervozitatea pecifică celui ce schimbă frecvent canalele tv, damnațiune a omului modern stresat care nu mai are răbdare să urmărească un program cap-coadă. (...) În amândouă, ... Moebius și Bzzap!, jocul actorilor urcă spre superlative pe deplin motivate.                

                                               
Adrian Țion, Întâlnirile de la Cluj: trei autori,
în revista Tribuna, nr. 340, 1-15 nov. 2016

 


 

Am luat contact cu mai noua producție semnată tot de Răzvan Mureșan cu un text al acestui din urmă autor, Bzzap!, o dramă din lumea business-ului american care poate genera pregnante ecouri europene și, firește, dâmbovițene. Apropierea a fost subliniată și la întâlnirea în carne și oase cu publicul festivalului a binecunoscutului profesor american Robert Cohen, renumit teoretician și practician al scenei, fondatorul Departamentului de Teatru de la University of California, care a făcut precizarea că aceste singure piese de teatru ale sale au fost scrise cu decenii în urmă, fiind inspirate de cazuri reale din propria familie.


Mariana Ciolan, În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj,
în Revista Teatrală Radio, 12 oct. 2016
 


 

Răzvan Mureşan ne propune în spectacolul său tot felul de remodelări ale multiplelor faţete ale realismului, dar şi ale realităţii. Se joacă cu formele lor, le supradilatează, le supraritmează, le trece în hiper-realism şi psihedelic în încercarea de a surprinde feluritele contorsiuni ale realităţii. Are un gust al exagerării deliberate, de unde şi felul în care sunt rezolvate scenic apariţiile anumitor personaje.


Mircea Morariu, Jurnalul premierelor clujene,
pe Adevărul.ro, 13 oct. 2016