Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

ȚIGANIADA
scenariu de Cătălin Ștefănescu, după Ion Budai-Deleanu
regia: Alexandru Dabija
Data premierei: duminică, 23 septembrie 2018

Cătălin Ștefănescu, care semnează scenariul Țiganiadei, a păstrat expresivitatea limbajului lui Ion Budai-Deleanu, i-a conservat umorul, farmecul și absurdul, chiar cu riscul să aducă pe scenă mai multă narațiune decât acțiune, mizând pe teatralitatea limbii, teatralitate pe care regizorul a asigurat-o prin cei doi naratori principali, Anca Hanu și Matei Rotaru (...). Montarea nu se dezice de ochiul regizorului său [Alexandru Dabija], a cărui mână se recunoaște imediat - de la micile comentarii „politically correct" (...), la renunțarea muzicii de șatră, înșelând, astfel, așteptările previzibile ale publicului larg, până la sarcasmul disprețuitor (infiltrat printre gesturi, priviri sau replici) pentru tot ce este ridicol în lumea aceea anapoda care a căpătat viață pe scenă.

           
Irina Zlotea, Despre viziunile clujene, pe scurt,
în Teatrul azi nr.12/2018
 



„Țiganiada“ își păstrează pe scena Teatrului Național Cluj caracterul de satiră, ea fiind de fapt o „româniadă", fiindcă, așa cum precizează textul original, „prin țigani să înțăleg și alții". Sunt prezentate frust și abrupt trăsături esențiale ale poporului român (lașitatea, ipocrizia, lenea, oportunismul ș.a.m.d.), făcându-se haz de necaz.

 

Florin Moldovan, „Tiganiada deschide stagiunea Teatrului Național Cluj,

în Buletin de Mănăștur, 24 sept. 2018

 


 

Umorul consistent şi bogat e speculat cu măsură şi folosit ca principal atu. Nu e nimic ostentativ, nici măcar (h)accentul ţigănesc care scoate capul doar din când în când cât să fie simpatic. (...) umorul e la locul lui şi efectul de râs spontan a recunoaştere complice se realizează. „Ţiganiada“ nu este un mare spectacol-tribut la ceas centenar. Nu are nicio morgă de epopee naţională sau festivism grotesc. E un entertainment inteligent care e şi suficient de politically incorrect cât să poţi răsufla uşurat că încă mai ai voie să râzi la teatru şi de ţigani, şi de români, şi de femei, şi de gay. Acţiunea întortocheată a textului e fragmentată în scene explicate şi drămuite cu măsură (...)„Ţiganiada“ de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca este un spectacol la care poţi să te simţi bine liniştit şi să râzi cu poftă de tine şi de-ai tăi, cu cel mai autentic românesc umor.

Alina Epîngeac, „Tiganiada noastră cea de toate zilele,

în revista online de teatru Yorick.ro, nr. 424, 16 oct. 2018
 


 

În distribuția spectacolului se regăsesc cam toți componenții trupei actuale a Naționalului clujean. Unii (Anca Hanu, Matei Rotaru, Silvius Iorga) dobândesc un plus de vizibilitate fiindcă lor le revine cel mai des misiunea de a-l interpreta pe „Poet“, alții (Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Patricia Brad, Dragoș Pop) deoarece joacă cu desen vizibil și colorat personaje cu nume sonore (Parpanghel, Romica, Janalău, Tandaler, Satana, Vlad Țepeș, Dumnezeu), o a treia categorie (Mihai-Florian Nițu, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Ruslan Bârlea, Sânziana Tarța, Alexandra Tarce, Ioan Isaiu, Radu Dogaru, Cristian Rigman, Diana Buluga) pentru că joacă bine ori își fac pur și simplu datoria.
 

Decorul creat de Cristian Rusu este destul/aparent de simplu. În principal, un imens dispozitiv cu umerașe pe care se găsesc costume negre și cămăși albe. Decorul acesta deține calitatea esențială de a se afla în distribuție complementară cu costumele create de Dragoș Buhagiar. Așa încât seara petrecută la Naționalul clujean este departe de a fi una pierdută.

 

Mircea Morariu, Seara în care m-am reîntâlnit cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu,
în revista online de teatru Yorick.ro, nr.423, 10 /10/ 2018

 


 

Poate părea straniu că, în cadrul montării semnate de Alexandru Dabija, nu există o coloană sonoră, că nu se aude nici o notă muzicală. De fapt, lipsa muzicii este un instrument în sine în spectacol, pentru că centrul de interes este reprezentat de cuvînt, de rostire, de funcția limbii în relație cu esența omului și a spiritului istoric care îl conține. Folosirea unui univers sonor altul decît cel emanat de rostirea cuvintelor ar fi fost în contradicție cu finalitatea demersului regizoral. (...) Țiganiada e un spectacol făcut cu măsură: gîndit cu măsură, jucat cu măsură, transmis cu măsură. (...) Țiganiada de la Teatrul Național din Cluj-Napoca este un spectacol menit să ne pună pe gînduri cu privire la profilul nostru istoric, la modul în care ne-am poziționat de-a lungul timpului în raport cu cei care ne-au traversat sau cu care ne-am învecinat. Dar este și purtătorul unor valori neperisabile conținute mai ales la nivelul limbii române, probabil cel mai autentic sălaș pe care îl avem.


Gina Șerbănescu, Țiganiada - Carul alegoric al rostirii,
în Dilema veche, 24 oct.2018 
 



Formula imaginată de cei doi, regizor şi scenarist, păstrează structura generală a epopeii, etnia, personajele, situaţiile, simplificând mult un text altfel greu de jucat, versificat amplu, cu întorsături retorice savante.

Te-ai fi aşteptat la o transpunere scenică aglomerat-suculentă; savorile se menţin, dar totul e acum stilizat: naraţiunea porneşte cu o paradă simbolică a cetelor de ţigani, care-şi etalează detaliile vestimentare şi meşteşugăreşti caracterizante deasupra unei pânze semitransparente, „canava“ a vremurilor şi „cortină“ teatrală, dar nu opacă, lăsând „jocul“ şi constituirea sensurilor la vedere! Personajul colectiv al poemei se tot compune şi recompune în funcţie de episoadele incluse în scenariul animat de pasajele naratoriale declamate sau cântate prin rotaţie. (...) Riscant, dar cu lungă bătaie, e finalul: călărind acelaşi vehicul zgomotos intră în scenă însuşi Dumnezeu, autoritatea supremă (căreia deducem că Ţepeş i-a fost ipostază la scară mai mică!), profeţind viitorul de cazne al ţiganilor păcătoşi, pentru ca, întrebat, chiar când îşi făcea ieşirea, ce are să le transmită „românilor“, după ce realitatea degradată - de ieri, de azi - fusese diagnosticată sever. Divinitatea nu se mai întoarce, dar pe pânza albă din fundal apar misterioasele vocabule: „MENE/ TEKEL/ UPHARSIN“ (...) Teribil final de poveste veselă şi de spectacol comico-parodic, aşadar! Pe măsura unui mare regizor-artist-gânditor dispus să-nfrunte orice risc...

 

Ion Bogdan Lefter, Jurnal cultural. Teatru la Cluj,
în Reporter Global, 11 nov.2018 

 


 

Alexandru Dabija și-a propus să reînvie „povestitul și ascultatul" tradițional (cum afirma într-un interviu), mereu preocupat de limba veche românească. (...) O sumedenie de probleme serioase, mereu actualizate, se ascund sub râsul dezinvolt. Dragoste, forme de guvernământ (vor și ei o... țărișoară"), eroism, lașitate, toleranță, prejudecăți, credință - totul se regăsește în spectacolul lui Dabija.

 

Alexandru Jurcan, „Mândră țigănie cernită,
în revista Neuma, nov.-dec.2018

 


 

Ţiganiada lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a fost un spectacol necesar în anul centenarului, dar care trebuie urmărit şi în următorii ani, tocmai pentru se foloseşte de alegorie pentru a vorbi despre ceva puternic implantat în interiorul fiecăruia dintre noi. Nu este o reprezentaţie comodă tocmai din cauza paralelor pe care şi le asumă şi a criticii directe pe care o aruncă asupra abuliei constante pe care poporul român o scoate la înaintare. De asemenea, este spectaculos prin grija pe care o are ca totul să fie dozat astfel încât să nu devină prea banal sau, deopotrivă, prea exuberant. Mai precis, spectaculozitatea i se datorează atenţiei pe care o acordă detaliilor, dar şi vigorii de a trece instant dintr-o ipostază într-alta, de a rupe ritmul şi de a introduce ceva care să dinamiza atmosfera.

 

Răzvan Rocaș, Epopeea unui popor mic - Țiganiada la Festivalul de Teatru Povești, Alba Iulia, 2019,
pe Agenda LiterNet.ro, mai 2019

 


DESPRE SENZAȚIA DE ELASTICITATE CÂND PĂŞIM PESTE CADAVRE
de Matei Vișniec
regia şi decorul: Răzvan Mureșan
Data premierei: duminică, 10 iunie 2018

Faptul că piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre suscită şi în prezent interesul oamenilor de teatru înseamnă că e mai mult decât un gest de reverenţă, mai mult decât o poleială omagială şi regizorul Răzvan Mureşan se sileşte să ne convingă de valoarea ei intrinsecă. Mai mult chiar, montarea lui Răzvan Mureşan de pe mica scenă a Euphorion-ului clujean ne introduce direct în problematica majoră a dramaturgiei vişneciene, care nu este alta decât războirea cu statul totalitar.

Adrian Țion, Observator teatral. Carusel ionescian,
în ziarul Făclia, 18 iun.2018

 


 

Montarea e plină de dinamică (...), acțiunea e dirijată inteligent și cu suspans spre un climax revelator, implică publicul, știe să echilibreze momentele dramatice cu cele ilare, fără a diminua mesajul imensei „dureri" a acelei epoci, ci doar să o nuanțeze autentic.

 

Eugen Cojocaru, Cadavrele vii ale memoriei,
în revista Tribuna nr.380, 1-15 iulie 2018

 


 

Răzvan Mureșan reușește să regizeze cu brio Vișniec. Am fost încântat de punerea în scenă cu Richard III se interzice, iar acum, la fel, am empatizat total cu spectacolul propus.


Alexandru Jurcan, Blaga și Vișniec la Național,

în revista Tribuna nr. 381, 16-31 iulie 2018
 



Râsul care salvează, cărțile care vindecă, răul care e peste tot, dar e „învins" prin zâmbet chiar și într-o închisoare, fac din acest spectacol (regia Răzvan Mureșan) unul dintre piesele de rezistență în fața Istoriei și a uitării, în care absurdul capătă sens, într-o realitate monocromă, devenind salvator prin catharsis.

  

            Cristina Seleușan, Spectatorul face parte din poveste,
în Teatrul azi nr.10-11/2018

 


MEȘTERUL MANOLE
scenariu de Andrei Măjeri, după Lucian Blaga
regia și ilustrația muzicală: Andrei Măjeri
Data premierei: sâmbătă, 9 iunie 2018

Din primul moment și până în cel din urmă, spectacolul reușește ceva, și anume să sugereze atmosfera întunecată a unui târziu Ev Mediu românesc, prelungit dincolo de limitele celui european și cam fără legătură cu el.


Nicoale Prelipceanu, Un spectacol după Lucian Blaga,
în Teatrul azi nr. 12/2018

 


 

Tânărul Andrei Măjeri, cu montarea Meșterul Manole se înscrie pe lista regizorilor care nu doar trebuie urmăriți, dar care deja încep să-și formeze un glas limpede (...). Așezând alături de celelalte spectacole ale sale (...) o piesă de Lucian Blaga, cu toate riscurile artistice pe care un astfel de titlu le aduce cu sine, demonstrează că are curajul necesar să se avânte pe teritoriul marilor teme - importante și ardente, să-și pună întrebări grele, care îl expun, și să facă cercetare curturală, dar și personală, intimă.

            Irina Zlotea, Despre viziunile clujene, pe scurt,
în Teatrul azi nr.12/2018
 



În sfârşit o premieră reprezentativă pentru omagierea personalităţii părintelui spiritual al Teatrului Naţional din Cluj şi o contribuţie majoră în vederea centenarului Marii Uniri! Statuia lui Lucian Blaga din faţa clădirii teatrului, realizată de Romul Ladea, numele poetului şi dramaturgului de pe frontispiciu primesc, în această lumină, o mai solidă determinare şi firească motivaţie valorică. Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj se dovedeşte demn de numele ce îl poartă. Premiera cu Meşterul Manole tinde să fie un eveniment. Piesa a primit carnaţie scenică postmodernistă în regia tânărului regizor Andrei Măjeri, plasând acţiunea, după dorinţa autorului, în „timp mitic românesc“. Viziunea regizorală se concentrează pe mitul creaţiei ca izbăvire divină, abstrasă din haosul rătăcirilor. Nuanţele de eseu teatral sunt îmbinate cu cele de feerie poetică vizuală şi tragism mitic. Spectacolul este rezultatul însumării unor sinteze sincretice, eşalonate în ritm baladesc, oniric.

 

Adrian Țion, Meșterul Manole într-o viziune postmodernă,
în Făclia 12 iunie 2018
 


 

(...) Țin să subliniez că, în opinia mea, Meşterul Manole este ceea ce se cheamă un spectacol demn de luat în seamă. Un spectacol bun, nu numai în contextul carierei de până acum a lui Andrei Măjeri, ci şi pentru ceea ce înseamnă afişul curent al Teatrului Naţional „Lucian Blaga". De salutat şi pentru modul în care înţelege instituţia producătoare să îşi onoreze patronul spiritual. Nu în ultimul rând, spectacolul cu Meşterul Manole este un exemplu demn de urmat de toate acele Teatre animate, în mod real, de a contribui, cu mijloacele artei proprii, la sărbătorirea Centenarului.


Mircea Morariu, Între măsurători și rugăciune,
pe Adevărul.ro, 21 iun.2018

 


 

(...) demersul regizorului Andrei Măjeri înlătură orice ar putea fi lipsit de nerv și de credibilitate, găsind noi fațete ale textului, fără ireverențe ori vreo tratare iconoclastă gratuită. Legenda e împrospătată, carnația personajelor devine veridică.

Alexandru Jurcan, Blaga și Vișniec la Național,

în revista Tribuna nr. 381, 16-31 iulie 2018
 


 

Andrei Măjeri a conceput un spectacol cu potenţial montând „Meşterul Manole" după Lucian Blaga la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca. Pornind de la bun început de la conceptul de remix, de reinterpretare şi mizând pe liniile de forţă ale textului, temele general valabile şi mitul creatorului, demersul său artistic are consistenţă şi coerenţă, impresionează vizual (...)


Alina Epîngeac, „Meșterul Manole - Doctor Jekyll sau Mister Hyde?,

revista online de teatru Yorick.ro, nr.424, 16 oct.2018
 


 


Viziunea regizorală (...) se fundamentează pe o abordare de tip geometric a unei realități ce scapă interpretărilor de ordin rațional. Există în această montare o abordare matematică a realității ce permite însă manifestarea unor fapte care eludează înțelegerea comună. (...) Spectacolul semnat de Andrei Măjeri și echipa lui are, în concluzie, meritul de a fi fost realizat printr-o arheologie onestă și creativă în textele lui Lucian Blaga (țesînd și scrieri filosofice și poetice în substanța textului dramatic) și de a provoca un exercițiu de conștientizare cu privire la posibilitățile scenice pe care le deschide un text atît de puțin vizitat.

Gina Șerbănescu, Meșterul Manole, o geometrie sacrificială,
în Dilema Veche, 4 iulie 2018

 

 


Paradoxal, taman soborul, ipocrit şi lipsit de umanitate, se rosteşte pentru justiţie, una deopotrivă mundană şi în acord cu tablele legii. Amplificând astfel, în ultimele clipe, tragedia. E aproape un loc comun că o creaţie cere o jertfă. E simplu şi îndelung ilustrat în istorie. Dar Avraam a fost oprit de Dumnezeu în ultima clipă, înainte de gestul fatal. Legenda zidarului ce face un sacrificiu este răspândită pe tot felul de meleaguri, din Deva până în Ţara Soarelui Răsare. E drept că Manole are de ridicat un templu, nu o simplă construcţie pentru oameni. Manole este Artistul. Şi spectacolul lui Măjeri pe asta focalizează. Artistul, în sine, şi doza, mai mică sau mai mare, din esenţa lui în noi. O dată căzând cortina, trebuie să o iau de la capăt, pentru a vedea altfel.

Marius Dobrin, Altfel - Meșterul Manole,

în Agenda LiterNet, martie 2021