Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

CERERE ÎN CĂSĂTORIE
de A.P. Cehov
regia: Sorin Misirianţu
Data premierei: marţi, 10 octombrie 2000

     Sorin Misirianţu a „dezvelit“ complet şi cu brutalitate sufletul cel slav - descris de Anton Pavlovici - în care extremele fac mereu casă bună. Se trece mereu de la o stare la alta, de la ură la iubire duioasă, de la prietenie la duşmănie, de la înţelegere la neînţelegere, conflictele rămînînd, pînă la urmă, doar la nivelul limbajului şi... al intonaţiei, singura problemă „majoră“ fiind al cui cîine de vînătoare e mai bun ori a cui proprietate este pămîntul de lîngă mlaştină. [...]

     Un spectacol de o oră, bine gîndit, care, în unele momente (scurte precum sclipirile unui şiş), mi-a amintit, fără a-mi putea explica de ce, de fraţii Marx.

 

Radu Ţuculescu, Cehov pe malul Someşului,

în Observator cultural, 17-23 oct. 2000


ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI
de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey
regia: Marius Oltean
Data premierei: duminică, 27 decembrie 1998

     Regizorul Marius Oltean pariază şi riscă careul de aşi cu această opţiune repertorială. Meritul montării e că îşi propune şi reuşeşte să respecte scenariul, oferind actorilor îndelung aşteptatul moment al rolurilor de compoziţie. Marius Oltean se apropie fără inhibiţii de text, şi îndepărtează astfel umbra montărilor precedente. Dirijează cu mână sigură, polifonic, grupul personajelor, lăsând suficientă libertate de definire fiecăruia în parte. Scenele de delir colectiv dezvăluie o atentă dozare a energiilor. Momentul aproape insesizabil al declanşării crizei creşte polifonic, prin acumularea tensiunilor individuale, atingând finalul de frază fără artificiu căutat. [...] Prin scenografie, Horaţiu Mihaiu simte şi completează regia. Fereastra-hublou preia şi materializează relaţia cu exteriorul, cu libertatea de a fi tu însuţi. Transferă conflictul în transcendent. E locul magic care scapă regulamentelor, pe unde pătrund semnele lumii libere, locul pe unde de văd gâştele zburând. Pentru că, în plan simbolic, este expresia unei neputinţe. Aceea de a zbura.

                       

Oana Cristea Grigorescu, "Patru găşte într-un stol / Pe-nserate dau ocol / Spre Nord se duc /
Spre Sud se duc / Zboară peste-un cuib de cuc / Zboară, zboară, zboară..."

 în Teatrul azi, nr. 1-2 / 1999

 ***

     Universul spiritual al „anilor şaizeci", excelent perceput de regizorul Marius Oltean - în care sora Ratched, jandarmul spitalului şi geniul său rău atotputernic întruchipează tributul paranoid prin care dramaturgul răspunde pretenţiilor distructive ale normalităţii - se regăseşte şi în scenografia inspirată pe care o semnează arh. Horaţiu Mihaiu, care transformă scena într-un spaţiu al acţiunii şi al exprimării individuale. Maşinăria uriaşă care ucide e chiar mult trâmbiţatul sistem al democraţiei americane "perfecte", care nu e cu nimic mai prejos de ceea ce se petrecea şi se mai petrece în clinicile de psihiatrie de la răsărit de "cortina de fier". Cine încearcă să planeze deasupra "cuibului de cuci" este iremediabil bântuit de întrebarea dacă demnitatea şi bunătatea, simţămintele ce invocă umanul din fiecare mai pot supravieţui într-un secol căzut victimă violeţei şi alienării înregimentate, în care teama de responsabilitatea morală determină refugiul în evazionisme terapeutice. O piesă despre individualismul rebel, despre generaţia care a anticipat diferitele schimbări în atitudinea culturală şi politică a deceniului şapte, opunând imaginii aparent perfecte a epocii lui Eisenhower un primitivism frust, dar energizant. La fine de an, colectivul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a oferit publicului un spectacol ce prefigurează unul dintre marile succese ale stagiunii.

           

Michaela Bocu, Premieră la Naţionalul clujean - Zbor deasupra unui cuib de cuci

 de Dale Wasserman, în Adevărul de Cluj, 30 decembrie 1998


IIC 2012 - Est-Vest

Ne-am concentrat cu toţii, în schimb, asu­pra produsului colaborării dintre Est şi Vest rezultat din acest proiect, res­pec­tiv spectacolele realizate cu trupa Tea­tru­lui „Lucian Blaga“, principala şi cea mai mare beneficiară a Întâlnirilor... de regizori invitaţi. Ei, actorii, în mare par­te tineri, ai acestei trupe bine arti­cu­la­tă, au dus cu profesionalism şi devo­ta­ment greul acestor patru seri, în care au tre­cut de la un text la altul, de la un stil la altul, dovedind adaptabilitate şi dis­po­ni­bilitate maximă.
 
Doina Papp, Întâlnirile teatrale Est-Vest, Revista 22, Nr. 42 (1179), 16-22 octombrie 2012
 


Pentru că la dezbaterile de dimineață – care au însoțit reprezentarea unui număr de producții recente ale Naționalului clujean, toate avînd drept numitor comun faptul că au fost regizate de „străini din Vest“ – au participat mulți critici, s-a vorbit, într-adevăr, mai mult despre sensul artei și mai puțin despre mereu spinoasa relație dintre teatrul european „vestic“ și cel „estic“. Care rămîne, într-un final, o discuție valabilă și potențial interesantă, însă nu din perspectiva unei iluzoriu-automate superiorități a regiei etc. vestice, cît din cea a efectelor generate de simpla chestiune a funcționării diferite a teatrului pe cele două coordonate: la „noi“, teatru de repertoriu, la „ei“, teatru de proiecte. La „noi“, trupă de actori angajați pe o perioadă lungă în teatre publice și producții care se joacă alternativ, pe durate variabile acoperind mai multe stagiuni, la „ei“, componentă aleatorie a distribuțiilor stabilite de regulă prin castinguri, contracte pe proiecte ale actorilor, spectacole jucate în succesiune în interval limitat. La „noi“, identitatea dată de compania de actori și spațiu, la „ei“, preeminența spațiului sau (în cazul companiilor) a regizorului. Și unele, și altele au plusuri și minusuri.
 
Iulia Popovici, TEATRU. Ne trebuie repertoriu?, Observator cultural, 12 octombrie 2012
 


Orice spectacol apare într-un climat, și eu aș vrea să încep cu o mărturisire despre acest climat, care se numește la ora actuală Teatrul Național din Cluj. Mi-am început cariera, cu foarte mulți ani în urmă, în 1970, și am avut șansa să cunosc, și-n România, și-n afara României, o serie de teatre. Teatre importante. Am fost în diferite perioade chiar la Cluj. Am avut oportunitatea să fiu invitat și să lucrez la Teatrul de Artă din Moscova (MHAT), la Teatrul „Galeria” al lui Szajna, la Festivalul „Shakespeare” din Kentucky, dar și-n teatre studențești din SUA, Suedia, Islanda, Germania.
     Am făcut această introducere, pentru că la Cluj se întâmplă ceea ce e firesc să se întâmple, dar niciodată nu e firesc să se întâmple atât de bine cum se întâmplă acum la Cluj. E vorba de un proiect managerial, gândit pe paliere de reflecție și pe paliere de meditație. E vorba de un program managerial a cărui anvergură se simte în cele două dimensiuni fundamentale pe care trebuie să le aibă un teatru: trupă - trupă performantă - și personalități în cadrul trupei, distincte. Dar, imediat, în contact direct, e vorba de public.
 
Alexa Visarion, Întâlnirile Internaționale de la Cluj, Teatrul Azi, Nr. 12/2012
 
 


Experiență care se vrea deja o tradiție, aceste întâlniri au rămas cu un soi de scufundare în apele memoriei: ne-am adus aminte de ce (încă) vibrăm pentru artă și „omul uman”, deschis emoțiilor firești, de ce mai mergem la teatru, mereu și mereu...

Eliza Câtea, Întâlniri, dezbateri, spectacole „internaționale” la Cluj, Revista Steaua, NR. 9-10/2012