Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

DECLARAŢIE
de Tudor Muşatescu
Data premierei: joi, 7 decembrie 2000

     Cele patru declaraţii propun tot atîtea tipologii feminine - Mimi, madam Sorcoveanu, Dezina, Tuşca Vilmoş - construite cu grijă şi meticulozitate, compoziţii bine, foarte bine elaborate. Care pun în evidenţă caractere cînd frivole, cînd arţăgoase, stări din cele mai diverse exploatate judicios. Se poate vorbi despre gradarea efectelor scenice, materializarea gîndurilor şi sentimentelor printr-o studiată mimică şi gestică, nuanţările verbale care punctează şi dezvăluie caractere în devenire sau decădere, morală înainte de toate...

  

Demonstene Şofron, Declaraţie pe texte de Tudor Muşatescu,

în Adevărul de Cluj, 30 decembrie 2000

 ***

     La doi ani de la o nominalizare în Festivalul de teatru studenţesc de la Sibiu, cu rolul Olga din Trei surori, interpreta [Elena Ivanca] uimeşte asistenţa cu admirabilul ei instinct comic şi o bună stăpînire a mijloacelor de expresie, în rîndul cărora mimica, intonaţia, gestul, plasticitatea expresiei corporale sau alternanţa ingenioasă a replicilor rostogolite în cascadă cu pauzele populate de tăceri grele de sens sau de „măşti“ de stupefacţie alcătuiesc laolaltă o savuroasă demonstraţie de fantezie şi virtuozitate. Ea este cu atît mai binefăcătoare pentru retina unui public traumatizat astăzi de vulgaritatea „umorului“ de pe micile ecrane sau din sălile polivalente. Interpreta reprezintă un cert cîştig pentru Naţionalul clujean şi pentru teatrul românesc, deoarece are şi harul trebuincios, şi maturitatea necesară pentru marea performanţă.

 

Ion Parhon, Trei stele pe cerul dimineţii...

în România Liberă, 30 ianuarie 2001

 ***

     Elena [Ivanca] a luat în braţe cele patru „declaraţii“ ale lui Muşatescu şi şi-a construit, cu atenţie, fiecare personaj. Cu atenţie la costumaţie, la gesturi, la mimică. Fiecare personaj avînd caracteristici evidente, ticuri şi poşetuţe care spuneau mai mult, uneori, decît reuşeau replicile să o facă. O pălărie careghioasă, o cămaşă de noapte de-o culoare hilară, o gură strîmbă, o pereche de pantofi cu tocuri inegale, o hîrtie igienică ce se asorta cu culoarea şalului, un accent „de cartier“, o ochiadă de profesionistă într-ale experienţelor intime şi multe asemenea „mici nimicuri“ s-au adunat pe parcursul show-ului, precum boabele pe-un ciorchine oferind, în cele din urmă, spectatorilor un fruct plesnind de zeamă gustoasă, parfumată. Cele patru personaje au totuşi un numitor comun, cel al derizoriului uman în care înoată fără şansa de a ajunge la vreun liman „luminos“. Cele patru femei, indiferent de vîrsta fiecăreia, sînt, pînă la urmă, nişte fiinţe singure. O singurătate care, cît se arată ea a fi de caraghioasă, de comică, are, totuşi, o doză de tristeţe. Tristeţe pe care o zăreai, din cînd în cînd, traversînd ochii actriţei astfel încît totul primea un plus de autenticitate.

 

Radu Ţuculescu, Întîi o paranteză, apoi despre one woman,

în Observator cultural, nr. 50, 6-12 februarie 2001


CERERE ÎN CĂSĂTORIE
de A.P. Cehov
regia: Sorin Misirianţu
Data premierei: marţi, 10 octombrie 2000

     Sorin Misirianţu a „dezvelit“ complet şi cu brutalitate sufletul cel slav - descris de Anton Pavlovici - în care extremele fac mereu casă bună. Se trece mereu de la o stare la alta, de la ură la iubire duioasă, de la prietenie la duşmănie, de la înţelegere la neînţelegere, conflictele rămînînd, pînă la urmă, doar la nivelul limbajului şi... al intonaţiei, singura problemă „majoră“ fiind al cui cîine de vînătoare e mai bun ori a cui proprietate este pămîntul de lîngă mlaştină. [...]

     Un spectacol de o oră, bine gîndit, care, în unele momente (scurte precum sclipirile unui şiş), mi-a amintit, fără a-mi putea explica de ce, de fraţii Marx.

 

Radu Ţuculescu, Cehov pe malul Someşului,

în Observator cultural, 17-23 oct. 2000


ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI
de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey
regia: Marius Oltean
Data premierei: duminică, 27 decembrie 1998

     Regizorul Marius Oltean pariază şi riscă careul de aşi cu această opţiune repertorială. Meritul montării e că îşi propune şi reuşeşte să respecte scenariul, oferind actorilor îndelung aşteptatul moment al rolurilor de compoziţie. Marius Oltean se apropie fără inhibiţii de text, şi îndepărtează astfel umbra montărilor precedente. Dirijează cu mână sigură, polifonic, grupul personajelor, lăsând suficientă libertate de definire fiecăruia în parte. Scenele de delir colectiv dezvăluie o atentă dozare a energiilor. Momentul aproape insesizabil al declanşării crizei creşte polifonic, prin acumularea tensiunilor individuale, atingând finalul de frază fără artificiu căutat. [...] Prin scenografie, Horaţiu Mihaiu simte şi completează regia. Fereastra-hublou preia şi materializează relaţia cu exteriorul, cu libertatea de a fi tu însuţi. Transferă conflictul în transcendent. E locul magic care scapă regulamentelor, pe unde pătrund semnele lumii libere, locul pe unde de văd gâştele zburând. Pentru că, în plan simbolic, este expresia unei neputinţe. Aceea de a zbura.

                       

Oana Cristea Grigorescu, "Patru găşte într-un stol / Pe-nserate dau ocol / Spre Nord se duc /
Spre Sud se duc / Zboară peste-un cuib de cuc / Zboară, zboară, zboară..."

 în Teatrul azi, nr. 1-2 / 1999

 ***

     Universul spiritual al „anilor şaizeci", excelent perceput de regizorul Marius Oltean - în care sora Ratched, jandarmul spitalului şi geniul său rău atotputernic întruchipează tributul paranoid prin care dramaturgul răspunde pretenţiilor distructive ale normalităţii - se regăseşte şi în scenografia inspirată pe care o semnează arh. Horaţiu Mihaiu, care transformă scena într-un spaţiu al acţiunii şi al exprimării individuale. Maşinăria uriaşă care ucide e chiar mult trâmbiţatul sistem al democraţiei americane "perfecte", care nu e cu nimic mai prejos de ceea ce se petrecea şi se mai petrece în clinicile de psihiatrie de la răsărit de "cortina de fier". Cine încearcă să planeze deasupra "cuibului de cuci" este iremediabil bântuit de întrebarea dacă demnitatea şi bunătatea, simţămintele ce invocă umanul din fiecare mai pot supravieţui într-un secol căzut victimă violeţei şi alienării înregimentate, în care teama de responsabilitatea morală determină refugiul în evazionisme terapeutice. O piesă despre individualismul rebel, despre generaţia care a anticipat diferitele schimbări în atitudinea culturală şi politică a deceniului şapte, opunând imaginii aparent perfecte a epocii lui Eisenhower un primitivism frust, dar energizant. La fine de an, colectivul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a oferit publicului un spectacol ce prefigurează unul dintre marile succese ale stagiunii.

           

Michaela Bocu, Premieră la Naţionalul clujean - Zbor deasupra unui cuib de cuci

 de Dale Wasserman, în Adevărul de Cluj, 30 decembrie 1998






X