La mai bine de 40 de ani de la premiera absolută, Emigranţii îşi conservă şi actualitatea, şi interesul. O certifică spectacolul bun, de factură realistă, montat în spaţiul ideal al Studioului Art Club de la Teatrul Naţional din Cluj de regizorul Tudor Lucanu, în scenografia lui Cristian Rusu. Camera pe care o împart protagoniştii piesei se află la subsolul unei clădiri cu mulţi chiriaşi. Unul mai zgomotos decât celălalt. E împânzită de ţevi prin care curg de toate. Doar apa curge capricios, iar pe neaşteptate se mai stinge şi lumina. Din cauza unor defecţiuni ce apar şi ele pe nepusă masă. Complet indiferente la detaliul că Emigranţii prezintă clipe şi ore de viaţă din noaptea Anului Nou. Un An Nou ce trece aproape pe neobservate şi nu le aduce nimic nou celor doi protagonişti. Doar vorbe şi descărcări verbale gratuite şi fără consecinţe. Motiv pentru care unul adoarme pe neaşteptate, iar celălalt rosteşte pe mai departe tirade până ce se pregăteşte şi el de culcare. (...) Spectacolul clujean nu e unul mare. Evită încatenarea în politic. Poate pentru că emigrarea din motive politice, cel puţin în Europa, nu mai e de actualitate Dar e dens şi profesionist, riguros proiectat şi bine jucat. Însuşiri ce se cuvin apreciate ca atare
Mircea Morariu, Emigranții în noaptea Anului Nou,
în adevărul.ro, 4 august 2015
Montarea e una de factură clasică, realistă (de la stil de joc și rostire, pînă la detalii de scenografie și costum) și mizează totul pe înfruntarea dintre cei doi protagoniști.
Liviu Ornea, Impresii din FNT 2015,
în Observatorul cultural nr.563 (797) 5-11 noiembrie 2015
Doi bărbaţi anonimi, unul manierat şi altul necioplit, o cameră insalubră din subsolul unei clădiri, în care lumina nu intră niciodată, şi un singur vis - al reuşitei într-o societate mai bună - sunt elementele principale ale spectacolului "Emigranţii" de Sławomir Mrożek, în regia lui Tudor Lucanu.
O producţie a Teatrul Naţional Cluj-Napoca, cu Matei Rotaru şi Tudor Lucanu în distribuţie, "Emigranţii" este spectacolul a două singurătăţi care încearcă să înţeleagă de ce au ajuns să trăiască "un prezent falsificat", care nu poate să ducă decât la un "viitor bolnav", după cum spune în timpul spectacolului unul dintre protagonişti.
Mădălina Cerban, FNT 2015: „Emigranții" au ajuns la București, într-un spectacol despre sclavia propriilor visuri,
Mediafax, 25 oct. 2015
Este evident, prin urmare, că un spectacol ca acesta are o valoroasă încărcătură politică, mai ales pentru că nu este construit cu totul în afara contextului în care a fost scrisă piesa lui Mrożek. Din perspectiva unor marginalizați ai istoriei recente, spectatorii români pot descifra semnificația reală a poveștii celor doi colegi de apartament. În definitive, aceștia din urmă își impart biografiile cu milioane de emigrant care, metaphoric vorbind, trebuie să savureze mâncarea de câini ca pe un privilegiu al civilizației occidentale.
Alexandra Dima, Despre festinul cu mâncare de câini,
în Steaua nr.7-8/2015
Nu spun nici cea mai mică noutate. Nici cea mai bună, nici cea mai serioasă, nici cea mai amplă, nici cea mai meşteşugită dramatizare nu poate să surprindă complexitatea epică a romanului-sursă. Pe lângă multe alte motive şi condiţionări, o atare situaţie e determinată de realitatea că timpul epic e complet altfel decât cel dramatic. Care, deşi tridimensional sau poate tocmai de aceea, obligă la opţiuni, renunţări, abrevieri, concentrări, prioritizări. În al doilea rând, atunci când o dramatizare e făcută de una şi aceeaşi persoană cu cea a regizorului viitorului spectacol, e clar că selecţia materialului epic transpus în registru dramatic are în vedere modelul mental al omului de teatru care încearcă să îşi subordoneze literatul. Care vrea să îl supună.
Mircea Morariu, Leneș,
pe adevărul.ro, 20 februarie 2016 și în Teatrul azi nr. 3-4/2016
Eugen Cojocaru, „Camil Petrescu" la Teatrul Național din Cluj,
în Regatul Cuvântului, din 8 iunie 2015,
Revista Steaua, nr. 9/2015 și Luceafărul de dimineață, nr. 6(1060) iunie 2015
Sala Mare a Teatrului Național „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca a fost plină ochi joi, 30 aprilie, la premiera spectacolului de teatru Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, regizat de Ada Lupu. Spectacolul s-a bucurat de un public numeros și nerăbdător să privească povestea romanului lui Camil Petrescu transpusă pe scena Teatrului Național. Așa se face că toate locurile din sală au fost ocupate, existând și persoane care au vizionat spectacolul stând în picioare.
Un decor absolut impresionant, alcătuit din multe oglinzi și un ecran imens pentru proiecții live au reușit să introducă publicul spectator în poveste, câștigându-l încă de la început. La care au fost adăugate costumele absolut spectaculoase ale personajelor romanului, realizate de scenografa Iuliana Vîlsan.
Alexandra Boierean, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război",
premieră spectaculoasă la Naționalul clujean,
în Student press, 4 mai 2015
Dificultatea montării rezultă tocmai din faptul că dramatismul nu decurge din acţiunea propriu-zisă, prin nimic spectaculoasă, ci din sondarea abisurilor sufleteşti ale eroului, din urmărirea meandrelor trăirilor acestui „Don Quijote al lucidităţii"(„Atâta luciditate este insuportabilă, e dezgustătoare" spune Ştefan Gheorghidiu). Or, o asemenea radiografie, pentru a fi convingătoare din punct de vedere teatral, presupune mijloace scenice adecvate. Este ceea ce a şi făcut Ada Lupu, care a gândit şi construit unitar întregul spectacol pe suportul unor metafore vizuale de mare expresivitate. Şi trebuie spus de la bun început că Ultima noapte de dragoste...este o demonstraţie de înaltă virtuozitate a felului în care performanţa tehnică (proiecţii, jocuri de lumini, sunet) poate deveni partener fidel al cuvântului rostit expresiv.
Scenografia (Iuliana Vîlsan) este simplificată la maximum, spaţiile de joc fiind delimitate printr-un complex dispozitiv de panouri şi oglinzi care alunecă / glisează discret şi eficient. Pe suprafaţa acestora, dar, mai ales, pe faldurile unor cortine interioare care coboară în anumite momente ale acţiunii, regizorul a imaginat un sistem de proiecţii (video - Lucian Matei), expresiv comentariu vizual al acţiunii.
Radu Constantinescu, Camil Petrescu reloaded,
în Ziarul de duminică, 15 oct. 2015
Spectacolul (...) montat de Ada Lupu la Teatrul Național Cluj-Napoca propune o perspectivă prin care fiecare incursiune în trecut a lui Ștefan Gheorghidiu este însoțită de analiza calmă și rece a psihologului. (...) ideea are potențial și permite ca textul camilpetrescian să fie pus în valoare datorită replicilor rostite de acel Gheoghidiu trecut deja prin drama războiului care analizează în retrospectivă (...). (...) viziunea Iulianei Vîlsan se caracterizează prin mobilitate. Panourile de sticlă, perdelele albe, respectiv obiectele de mobilier transparente care servesc drept pânze pentru proiecțiile video realizate de Lucian Matei permit o flexibilitate aparte a spațiului, reflectând atât contexte fizice concrete cum ar fi universitatea sau frontul, cât și imagini abstracte (...), rolul lor fiind acela de a zugrăvi călătoria pe care cei doi (psihologul și pacientul) o fac în tărâmul conștiinței.
Andreea Lupu, Gheorghidiu sub ochii psihologului,
în Teatru românesc, 31 martie 2017
Radu Constantinescu, „Cameristele“ sau patologia crimei,
în Ziarul de duminică, 7 mai 2015
