Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ
de W. Shakespeare
regia: Sorin Militaru
Data premierei: sâmbătă, 6 martie 2010

     Primul punct marcat cu hotărîre de Sorin Militaru e, din start, antepunerea contextuală, ca intro, a grupului de meşteşugari, care iau în posesie scena, spălînd conştiincios pereţii laterali ai frescei din fundal. [...]
     Vocea aproape tragică a Rominei Merei introduce curtea Atenei şi, cu ea, cel de-al doilea punct tare al viziunii. E vorba despre relaţia deschis conflictuală din scena întîi, dintre Hippolita (Patricia Boaru, înaltă, mereu ironică, făţiş ostilă subordonării sale cu de-a sila, simultan bărbătoasă, dar şi şerpuitor-senzuală, provocatoare, atunci cînd vrea ceva) şi Theseu (Emanuel Petran, mititel, nevrotic, brutal şi infatuat). Deschiderea asta anunţă tema de adîncime a piesei şi a spectacolului, cea a „ruperii premaritale a spinării“ femeilor din seria de cupluri. [...]

     A treia izbîndă asupra regulii de lectură se deschide tot în scena respectivă, în momentul „depunerii jalbei“ de către Egeu. Printr-un artificiu simplu, regizorul intervine în textul canonic: Theseu ordonă ca, pe toată perioada sărbătorii maritale, să se vorbească în versuri, ceea ce-i pune în mare încurcătură pe cetăţenii chemaţi la judecată (Egeu şi triunghiul amoros Hermia, Lysander Demetrius). [...]

     Regizorul mizează, ca temă de ansamblu pentru toţi [meşterii], pe „căderea în rol“ şi pe treptata vrăjire (colectivă şi individuală) pe care şansa ieşirii pe scenă o exercită faţă de ei. Din acest punct de vedere, nu atît organizarea minuţioasă a gagurilor din repetiţii şi din aiuritorul spectacol cu Pyramus şi Thisbe e, probabil, cea mai mare reuşită (cu toate că poantele sunt copioase, iar sala reacţionează pe măsură), cît mai ales tema de dedesubt, cea a fascinaţiei îndrăgostite faţă de teatralitate, faţă de (postmoderna) încurcătură de maţe a citărilor din opera shakespeariană, într-un delir al supraexpunerii înfometate. Înainte de a fi diletanţii actori, de un nemăsurat ridicol, meşteşugarii lui Militaru sunt, în fond, nişte spectatori înfocaţi, cărora fragmentele de monoloage, revărsate ca memorie involuntară (de la Richard III la Macbeth, de la Hamlet la Romeo şi Julieta) le-au luat minţile...

Miruna Runcan, Visul şi teatralitatea lui - Visul unei nopţi de vară,
în Liternet, martie 2010

 

 

***
      Puterea discreţionară, apoi perisabilitatea oricărui ev și succesiunea gusturilor sînt statuate din capul locului. [...]
     O epocă o distruge pe alta, o guvernare o înlocuieşte pe precedenta și o nouă forma mentis se naşte odată cu ea. Totul - pe fondul unei muzici divine, indistinct temporale, care creează atmosferă eterică, accentuată de vocea tulburătoare a Rominei Merei. Muzica lui Vlaicu Golcea, cu teme bine alese pentru diferitele planuri ale spectacolului, are pregnanţă şi un efect halucinant-poetic. [...]

     Momentele cu aceştia [meşteri] fac adevăratul deliciu al spectacolului. Ovidiu Crişan, în Fundulea, e locomotiva care duce înainte producţia. Plin de energie, vitalitate și nuanţe, actorul schimbă registrele pocnind din degete, ştiind să se folosească de toate accentele pentru a stoarce maximum de comic. Parodia sa după stilul clasic de interpretare a  tiranului sau amorezului e cu adevărat suculentă. În ultima scenă, excursul printre replicile shakespeareane celebre declanşează cascade de rîs.

Cristina Rusiecki, Text, pauză, ochi!,
în ArtAct MAgazine, nr. 58, 10 martie 2010

***

     Poveşti de dragoste cu tot felul de încurcături, spiriduşi care fac şi desfac iţele, certuri între zîne şi... zîni, nişte meşteşugari trăsniţi care joacă teatru, mult umor, un strop de romantism şi o atmosferă feerică. [...]
     Regizorul Sorin Militaru a exploatat inteligent datele piesei, accentuînd nota comică, dar păstrînd şi accentul romantic. [...]

     Comicul atinge însă apogeul în scenele cu meşterii, care dau sarea şi piperul piesei. îmbrăcaţi toţi la fel, în costume, cu băşti şi serviete sub braţ, aceştia sunt adevărate „personaje“, fiecare cu ticurile sale. De la Gutuie (Sorin Misirianţu), cu aere de mare regizor, la Fundulea (Ovidiu Crişan), „vedeta“ trupei, făcut măgar şi iubindu-se cu Titania sub vraja lui Puck, sau de la moalele Blîndu' (Ruslan Bârlea) la Flaut (Adrian Cucu), care va juca rolul femeii în piesa meşterilor, se construieşte o gamă de caractere comice. Alături de Botişor (Dragoş Pop), Subţireluţ (Cătălin Herlo) şi „calfele“ Radu Lărgeanu şi Miron Maxim, meşterii parodiază ideea de teatru într-o manieră tipic shakespeariană, care provoacă hohote de râs.

Claudiu Groza, Visul unei nopţi de vară“, comedia anului la Cluj,
în Ziua de Cluj, nr. 1760, 8 martie 2010


 

 




NOAPTEA WALPURGIEI sau PAŞII COMANDORULUI
tragedie în cinci acte de Venedikt Erofeev, scenariu dramatic de Mihai Măniuţiu
regia: Mihai Măniuţiu
Data premierei: sâmbătă, 3 octombrie 2009

     Revelaţia lui Măniuţiu în faţa acestui text de o excentricitate extremă a avut darul de a-l stimula şi inspira progresiv în construirea unui spectacol-parabolă de dimensiuni tragice, apocaliptice chiar: denunţarea înverşunată a degradării umane provocate de sistemul totalitarist comunist. [...]

     Mihai Măniuţiu mărturiseşte că se străduieşte de un număr de ani să formeze la Teatrul Naţional din Cluj „o trupă orientată pe spectacol, nu pe roluri“. Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului, premiera care a deschis actuala stagiune, vorbeşte deja despre posibilităţile trupei ca „organism unitar“. Se simte o coeziune între membrii trupei aşa cum şi-a dorit regizorul. Intrusul Gurevici, interpretat de Ionuţ Caras, combină jovialitatea cu suferinţa întru-un joc rafinat al semnificaţiilor profunde. [...] „Tabăra“ pacienţilor e condusă de Prohorov, şeful salonului 3 (nu 6!), a cărui personalitate e magistral pusă în evidenţă de Cătălin Herlo. [...] În „tabăra“ personalului medical străluceşte Miklós Bács în rolul asistentului Borenka. [...] Fiecare interpret aduce o nuanţă aparte de penaj, colorând simpatetic acest cuib al cucilor prigoniţi de soartă.

 

Adrian Ţion, Noaptea Walpurgiei sau vestirea primăverii ipotetice, octombrie 2009,
http://agenda.liternet.ro/articol/9908/Adrian-Tion/Noaptea-Walpurgieisau-vestirea-primaverii-ipotetice.html
 

***    

     Pentru Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului de Venedikt Erofeev era nevoie de un regizor curajos, un teatru curajos şi de actori rezistenţi şi tari. Toate astea s-au găsit la Teatrul Naţional Cluj Napoca. Scenariul şi regia piesei îi aparţin lui Mihai Măniuţiu, care a ştiut ce să facă cu textul şi ce actori să aleagă pentru aşa ceva. [...]

 

     Actorii îşi joacă prea bine rolurile, încît la final, cînd redevin oameni normali, parcă nu-ţi vine să crezi că ai în faţă aceiaşi oameni de acum un minut... Şi piesa s-a jucat de două ori la rînd, la 17 şi la 20, ceva extraordinar pentru starea în care trebuie să intre, să iasă şi iar să intre actorii clujeni. [...] Un moment simbolic, ca întreaga piesă, o parabolă la sistemul comunist din cauza căruia autorul piesei a suferit enorm. Între real şi simbolic e şi viaţa oamenilor care sînt nevoiţi să trăiască în acest sistem, realitatea fiind foarte crudă, iar visele lor fiind absolut normale, de obicei, alteori şi aceste vise sînt... „cetăţeneşti“, influenţate de propaganda comunistă - „să judecăm“, „să distrugem“, „să omorîm“... O piesă pe care o poate urmări cu interes maximum şi un om care habar nu are ce-i aia comunism, un spectacol „altfel“, cum a spus un actor care ieşea de la piesă, întrebat fiind în hol dacă i-a plăcut spectacolul: „Da, a fost o piesă... altfel“.

 

Mihail Vakulovski,

http://vakulovski.livejournal.com/79899.html

 


CÂNTĂREAŢA CHEALĂ
de Eugène Ionesco
un spectacol de: Gábor Tompa
Data premierei: sâmbătă, 27 iunie 2009

     Elena Ivanca (D-na Smith) iese din realismul jocului pe care i-l ştim, întruchipînd o ancadratură umană rezonabilă a nimicului, la limita dintre naivitate şi psihiatrie. La fel şi Angelica Nicoară (D-na Martin), cu alura ei de spaghetă isterică bine temperată de parfumul inefabil al politeţii aberante. Se întrece pe sine Cătălin Herlo (Dl. Smith), dolofan precum personajele lui Bottero [...] O mare surpriză este Adrian Cucu (Dl. Martin), mai cu seamă în dialogul în oglindă cu propria-i soţie, unde stupoarea profundei necunoaşteri a partenerilor de viaţă răzbate cu forţă la suprafaţă. Pendulînd între tiparele personajelor Charlot şi Sherlock Holmes, Irina Wintze (Menajera Mary) se achită cu strălucire de formula acestei scindări [...] Ionuţ Caras (Căpitanul de pompieri) îşi joacă decontextualizarea agravată de gingăşie cu aerul convins al unui paranoic în vacanţă, obţinînd efecte spectaculare.

 Ovidiu Pecican, Tompa vs. Ionesco,

în Apostrof, nr. 8 /231), 2009

 

***

     O scenă uluitoare, de mare intuiţie regizorală şi de excelenţă actoricească, este finalul: păpuşile parcurg, cu mişcări accelerate demenţial, tot spectacolul în sens invers, dinspre final spre început, pentru a se lăsa închise de către stăpînul şi proprietarul lor, de către „Proprietarul cutiei cu iluzii“, înapoi, în cutia lor de păpuşi. Intuiţia regizorală căreia i-a dat chip Tompa Gábor a fost excepţională, iar jocul măiastru al actorilor i-a conferit acestei viziuni un suport artistic ideal.

 Susana Bogorin, Scena clujeană,

în Apostrof, nr. 8 /231), 2009

 

***

     Tompa revine pentru a treia oară asupra piesei Cîntăreaţa cheală, acum într-o primă montare în limba română. [...] Umorul se insinuează subtil din priviri, mici gesturi ezitante ce amintesc fragilitatea mişcărilor marionetelor, amănunte atent decupate ce evită abil riscul grotescului, făcînd deliciul şi umorul nebun al spectacolului.

     Dacă Elena Ivanca şi Adrian Cucu sînt actori deja consacraţi, bine aşezaţi în distribuţie, iar Cătălin Herlo, un actor de comedie cu certe calităţi probate şi în alte ocazii, surpriza spectacolului o constituie Angelica Nicoară, care se află cu acest rol în faţa unei realizări notabile: precizia mişcărilor, varietatea nuanţelor, mobilitatea fizionomiei, umorul indirect conving firesc şi ne restituie o actriţă căreia nu i-a fost dezvăluită pînă acum vîna comică. Ionuţ Caras în rolul Căpitanului de pompieri şi Irina Wintze (Mary), deşi în roluri secundare, sînt vizibili şi bine articulaţi în spectacol, în timp ce Silvius Iorga, în rolul Arlechinului, restituie, prin mobilitatea sa fizică, ideea carcasei umane fără conţinut. Paul Basarab, Proprietarul cutiei cu iluzii, ambiguu şi jucăuş-misterios, pare a fi însuşi Creatorul: păpuşarul întregii poveşti, regizorul acestei eboşe a umanităţii. Extrem de simplă, dar eficientă, împlinirea ideii regizorale depinde integral de performanţa actoricească. [...]

     Aşa cum mici capodopere ale muzicii clasice şi-au găsit forma concentrată în cutia muzicală, spectacolul acesta e un omagiu adus unei capodopere a formei dramatice.

Oana Cristea Grigorescu,

în Observator Cultural, septembrie 2009
 

***

     Compania franceză Les Intempestifs, Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj şi Teatrul German de Stat Timişoara oferă interpretări diferite ale capodoperei ionesciene. [...]

    Tompa Gábor vine cu ceva în plus faţă de creaţia lui Lagarce, compensînd decalajul de experienţă cu o regie inventivă, plină de găselniţe, ultraamuzantă şi dominată de un final electrizant.

     Trupa Teatrului Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj este cea mai entuziasmată şi duce în spate cel mai greu concept. Francezăă se menajează, aşteptînd textul să vină peste ei. În schimb, clujenii îl atacă viril, frunctificîndu-i toate densităţile. Se joacă mai mult cu textul, îl completează mai bine prin gesturi şi acoperă mult mai eficient scena. Iar finalul este neîndoielnic mai bun şi mai surprinzător decît cel al companiei Les Intempestifs. [...]

    Făcînd o medie, Tompa Gábor se instalează pe prima treaptă a podiumului, într-un top neoficial, în care criteriile de departajare sînt prospeţimea viziunii regizorale, calitatea interpretărilor şi reacţia publicului.

Dan Boicea, Trei cîntăreţe chele,

în Adevărul literar şi artistic, 4 noiembrie 2009
 

***

    Un spectacol minion de o frumuseţe desăvârşită, elegant, fragil, superb ca o păpuşă de porţelan pe care copilul din spectator şi-ar dori nebuneşte să o ia acasă neţinând cont de criza în care se zbat oamenii mari.

    Rareori te poţi îndrăgosti de un spectacol, dar acesta este fără îndoială unul din acele cazuri. Te simţi pur şi simplu cu un centimetru mai înalt decât ceilalţi muritori după ce ai ieşit de la teatru.

    De la început intri într-o lume a jucăriilor, e ca şi cum ţi-ai spiona păpuşile noaptea, făcându-te mic, ca Alice, reuşind astfel să intri în casa lor.

    Păpuşile stau frumos aliniate pe rafturi, la propriu (excelentă scenografia semnată de Judit Dobre-Kóthay), după care „cortina“ aparenţei se ridică şi păpuşile încep să mişte ca întoarse cu cheiţa. Jocul şi jucăriile sunt perfect valabile ca propunere atâta vreme cât nici  Ionesco nu a făcut altceva decât să se joace cu vorbele, cu sensurile lor, să întoarcă toate cuvintele pe dos, să le dezmembreze ca un copil curios ca să vadă ce se ascunde înăuntrul lor, după care, plictisit, să arunce „jucăriile“ stricate la coşul de gunoi la care ajung în cele din urmă şi cuvintele şi jucăriile şi oamenii.

Gabriela Lupu, Păpuşarul Tompa Gábor,

în Cotidianul, 2 noiembrie 2009