„Colaborarea dintre Andras Visky (scenariu) şi Gábor Tompa (regie) a dus la închegarea scrierilor lui Manea într-un spectacol unitar, desfăşurat în etape construite pe nucleele celor trei texte iniţiale: Penelopa rămâne îngândurată, Repetiţia de teatru şi Zâna de la răsărit. Locul întâlnirii personajelor are aspect decrepit: un zid spart, în ruină, o uşă hodorogită, mai multe scaune în jurul unei mese de cantină.“
Adrian Ţion, Nuclee arhetipale în Trilogia Aureliu Manea,
în Agenda LiterNet.ro, 23 nov.2014
„Cel mai mult se livrează pe sine Manea în Repetiția de teatru, plasată de Tompa Gábor în centrul spectacolului, ca o ars poetica ce ține de balansul între polaritățile nebuniei, un soi de iluminare discretă ce îți permite să întrezărești marginile întunecoase ale drumului. (...) Sunt convins că de acum încolo, mi-l voi reprezenta pe Aureliu Manea ca pe unul dintre locatarii acestui apăsător spectacol al lui Tompa Gábor: un practician al suferinței, un Iov pe care Dumnezeu încă nu l-a auzit, un eseist al singurătății.“
Călin Ciobotari, Un spectacol necesar...,
în Teatrul azi nr. 1-2-3/2015, pp. 132-135
„Înscenată cu acurateţe, care e limpede un semn de omagiu al lui Gabor Tompa faţă de „regizorul-vizionar", interpretată dedicat, dar şi poznaş, cum cred că i-ar plăcea lui Manea, de nişte actori care, se vede, au aderat necondiţionat la „teza" sa dramatică, Trilogia... de la Naţional e mai mult decît un meritoriu gest de recuperare culturală şi reverenţă faţă de un teatrator de geniu. E şi descoperirea unui dramaturg care ar merita să figureze în bibliografia oricărui curs de scriere creativă. Un literat fin şi un scriitor cu simţ scenic, deopotrivă.“
Claudiu Groza, Rică ştie să le zică sau Descoperirea unui dramaturg,
în revista Tribuna, nr.265, anul XII, 16-30 sept.2013
„Superb moment, grav dar cu zîmbetul lipit de buze, ca și cum toată lumea ar știi că este doar o joacă, dar nu are curajul să o recunoască. (...) Aureliu Manea are un umor extrem de subtil dar și un absurd „la zi", iar Tompa i-a descifrat textele într-o cheie rafinat-ironică, știind să ocolească orice capcană care l-ar fi împins în melodramatic ori, mai rău, într-o caraghioasă ipostază de guru care dă lecții filozofico-meditative! Un teatru „mortal" construit pe un text impecabil.“
Radu Ţuculescu, Sfârşitul şi începutul stagiunii Teatrului Naţional clujean,
în ziarul Transilvania reporter, nr.411, marţi, 24 septembrie 2013
„Spectacolul lui [al lui Tompa Gábor] are acea simplitate... complicată, complexă, care nu dezvăluie totul dintr-o dată, lăsând loc unor mici ambiguităţi care lasă, la rândul lor, întrebări fără răspuns. A descoperit, cum singur mărturiseşte, logica lor specială, căreia i-a găsit apoi „traducerea" în limbajul scenei... Admirabil acest mod de a părea că laşi lucrurile la jumătate, dar o faci cu bună ştiinţă, întinzând o capcană cititorului şi spectatorului pe care, astfel, îl ridici cumva la rangul tău de gândire... şi laşi totuşi atît de necesarul loc misterului şi magiei...“
Elisabeta Pop, Trilogia Aureliu Manea sau Fanatismul vieţii necheltuite...,
în Teatrul azi, nr.11-12/2013
„Spectacolul lui Tompa Gábor [este] o operaţie de retraducere. Şi de repunere a pieselor lui Manea într-o nouă logică. Spre a face posibilă retraducerea, regizorul a făcut apel la constantul lui colaborator Visky András, semnatarul unei dramaturgii suple, esenţializate care a contribuit ca Trilogia Manea să fie un spectacol despre jocul de-a teatrul, dar şi o analiză serioasă a ideii de teatru. Un spectacol despre căutare şi descoperire, o descoperire parţială, poate chiar iluzorie, despre libertate şi claustrare, despre limitele neclare ale normalităţii, despre inefabil şi concret, despre realitate şi visare.“
Mircea Morariu, O operaţie de retraducere,
în adevărul.ro, 11 nov. 2013
„Un spectacol inedit, tulburător despre Aureliu Manea și universul lui, realizat de către Tompa Gábor (...) evocă lumea stranie de fantasme în care trăiește încarcerat artistul al cărui demon creator și devorator l-a răpit lumii reale. Spațiul Studioului Euphorion, cu pereții lui reci, de piatră s-a dovedit ideal pentru acest spectacol al răsucirilor lăuntrice...“
Doina Papp, Întâlnirile internaţionale de la Cluj,
în Revista 22, 5.11.2013
Impresia lăsată de adaptarea făcută de Gábor Tompa - după dramaturgia colaboratorului său András Visky - este că avem de-a face cu trei bijuterii dramatice, montate perfect într-o piesă unitară, sclipitoare chiar.
Trilogia Aureliu Manea,
în Teatrul românesc, 10 martie 2017
„Silviu Purcărete introduce în spectacolul său felii anarhiste de real, care trimit la scene din România postcomunistă (...) Muzica lui Vasile Şirli introduce o notă de cabaret în spectacol, iar decorul lui Dragoş Buhagiar - o nuanţă de ciné-verité. Trupa Teatrului Naţional clujean este în vervă actoricească şi muzicală şi are impactul dorit.“
Ruxandra Cesereanu, Puzzle de toamnă,
în Steaua, nr.11-12/2013
„Alternanţa secvenţelor statice cu cele vivante pune în mişcare problematica piesei, axată pe ideea dezvăluită treptat după care viaţa este văzută ca o farsă nemaipomenită, o maşinărie programată pentru autodistrugere. În intenţia lui Silviu Purcărete se simte înaintarea pe coordonatele farsei spumoase, trase în tonic înveliş baroc, frizând (motivat!) amalgamul atent supravegheat într-o compoziţie de o asemenea eterogenă alcătuire.“
Adrian Ţion, Farsa unui însingurat - Ce nemaipomenită aiureală!,
în Tribuna, nr.273, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014
„Un Purcărete de referinţă, unul dintre cele mai bune spectacole ale sale din ultimul deceniu. În jurul chipului candid al Personajului azvârlit în miezul unor evenimente când banal-isterice, când grandios-burleşti, Purcărete construieşte o ţesătură halucinantă de feţe, voci, trupuri, sunete, imagini, metaforă deplină a harababurii ce domneşte deopotrivă asupra lumii domestice de pe scară unui bloc şi asupra lumii în revolta de pe străzile unui mare oraş.“
Mihai Brezeanu, Din tutun se întrupează speranţa - Ce nemaipomenită aiureală! la festCO, 2014,
în LiterNet.ro, 5 iunie 2014
„Iar în ceea ce-l priveşte pe regizor, dominanta vizuală a spectacolului - maniera sa predilectă - n-a fost parcă niciodată mai justificată. Scenograful Dragoş Buhagiar a umplut scena de manechine ca multipli de personaje, la rându-le multiplicate prin actori. Sunt oameni sau elemente identice ale aceleiaşi serii? Felul în care regizorul îi obligă să vorbească este spre reificare. Ce cuvinte rostesc? Din veac, aceleaşi! Până când? Până la dezagregare, până când va fi să fie atins „sensul sfârşitului". Istoria se repetă, se repetă în buclă, la nesfârşit, „un soi de farsă pe care le-o joacă Dumnezeu oamenilor". Pentru că, în afara mântuirii, absurdul rămâne singurul adevăr. Şi mereu întrebarea De ce?“
Marina Roman, FestCO 2014 - o ediţie cu totul ALTFEL,
în Yorick.ro, revistă online de teatru, numărul 217, 3-9 iunie 2014
„În spectacol asistăm la o multiplicare a personajelor, actorii realizând un adevărat tur de forţă pentru a intra şi a ieşi succesiv în/din diversele roluri. Sub bagheta lui Purcărete, ei fac o demonstraţie de talent şi profesionalism, într-un spectacol total, de o remarcabilă forţă şi expresivitate; cântă, dansează, execută cu incredibilă virtuozitate acrobaţii într-un ritm debordant, veritabilă tornadă scenică.“
Radu Constantinescu, Nemaipomenita aiureală a lui Ionesco şi Purcărete,
în Ziarul de duminică, 26 septembrie 2013
„Purcărete a organizat perfect aiureala. Nu pare să îi fi scăpat nimic. Nimic cu excepţia unui mic, aproape imperceptibil moment, imediat după secvenţa de război civil, când lasă impresia că e puţin descumpănit. Deruta trece însă repede. Ritmul nebun revine. Revine şi magia. Magia pe care el, Regizorul, da, Regizorul cu majusculă, a exercitat-o asupra actorilor pe care i-a convins că aşa, numai aşa trebuie să fie Ce nemaipomenită aiureală! Şi care, la rându-le, ne conving şi pe noi despre adevărul lui Silviu Purcărete. Despre adevărul lui Ionesco citit urieşeşte şi cuceritor deopotrivă de Purcărete şi de artiştii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.“
Mircea Morariu, O urieşească harbabură,
în adevărul.ro din 23 octombrie 2013 și în Teatrul azi, nr.11-12/2013
„A-l pune în scenă pe Ionesco, îngroşând bizareria, excentricitatea şi sarcasmul, este o eroare. Din fericire, Silviu Purcărete o evită, astfel încât spectacolul său de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca este un model de punere în scenă inteligentă. Se vede că regizorul a înţeles toate implicaţiile şi a explorat toate cotloanele textului. Nimic din ceea ce vedem, oricât de spectaculos, nu este gratuit: totul are rost şi sens. (...) Ionesco se află într-un con de umbră, iar Purcărete - pe culmea gloriei. Cei doi se întâlnesc frăţeşte, întru celebrarea inteligenţei.“
Adrian Mihalache, Cum se clarifică o „aiureală“,
în Teatrul azi, nr.11-12/2013
„Când zic Purcărete, zic Ce nemaipomenită aiureală!, carevasăzică Eugène Ionesco şi o harababură scenică formidabil de geometrică, extraordinar de plastică şi remarcabil de bine (de)şurubărită. Spectacolul are plăcerea dumnezeiască - venită direct din paginile cele mai şugubeţe ale lui Ionesco - a transparenţei smintite din visul hiperlucid. În această schemă de funcţionare, sensul lumii e numai bun de aruncat în abatorul hulpav al cuvintelor, iar logica ei în cel al imaginilor.“
Paul Boca, Trei Doamne, şi toţi zmei,
în Scena.ro nr.23 (3) 2013
„Silviu Purcărete [creează] în spectacolul de la Naționalul clujean o replică ironică a alternativei angajare/neangajare într-un univers ostil, proiectat împotriva voinței și libertății individului. Agresat mai întâi de vecini (aici recunoaștem arta manevrării personajului colectiv a regizorului), noul locatar dă piept apoi cu istoria, revoluțiile, care-l dislocă din existența lui calmă și indiferentă, fiind foarte asemănătoare cu experiențele noastre recente. Nici iubirea nu are față umană în acest balet mecanic al obiectelor (scena e populată cu manechine, iar femeile iubite sunt interșanjabile), personajului ionescian rămânându-i doar sticla și pijamaua - simbol al unui somn metafizic prin care probabil ar putea spera la vise mai frumoase. (...) Spectacolul încântă și neliniștește, desfășurându-se în imagini ritmate savant, plastic și poetic.“
Doina Papp, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj,
în Revista 22, 5.11.2013
„Nu tematica gay e demnă de interes în acest text, cât (pe alocuri) savoarea replicilor și implicita artă a portretisticii, pe care regia lui Răzvan Mureșan reușește s-o potențeze cu ajutorul unor actori eliberați de chingile excesului de comedie cu orice preț.“
Cătălin Bogdan, Pe vremea catacombelor homosexuale (Panglica lui Moebius, TN Cluj),
în ArtActMagazine nr.170, 20 mai 2013
„Regizorul Răzvan Mureşan nu s-a arătat excesiv pe sine, ci s-a concentrat pe lucrul cu actorii. Şi a făcut cum nu se poate mai bine. (...) Tudor Lucanu, altminteri actor şi regizor de profesie, convertit câteodată şi la scenografie, a imaginat un decor în care realismul se amestecă folositor cu un comentariu simbolic minimal. Aşa cum cred că trebuia să fie.“
Mircea Morariu, Despre refuz și acceptare,
în adevărul. ro, 23. 01. 2015 /Teatrul azi, nr. 1-2-3 / 2015, pp. 167-168
Cea de-a doua punere în scenă insistă pe chestiunea modelului parental, adesea considerat de societate nu tocmai unul bun, normal sau de preferat, în cazul familiilor constituite de cuplurile gay. Din momentul în care problema responsabilităţii survine în acest context (nepoata vine să locuiască la unchiul ei, despre care e află că e homosexual, spunând "ştiu", dar mascându-şi perplexitatea, momentul fiind redat cu veridicitate de Patricia Brad), spectacolul devine el însuşi unul serios, trecând de la umor şi parodie (jocul efeminat al lui Miron Maxim, bufoneria lui Radu Lărgeanu) la dezbatere responsabilă. Relaţia dintre cei doi fraţi (Cristian Grosu, Ionuţ Caras) e plasată la antipozi de interpretare. Pentru a sublinia nu atât conflictul declanşat de dubla neacceptare (Sam G. nu acceptă orientarea sexuală a fratelui său Herb G., pe care îl consideră un "hetero refulat", dat fiind că Herb însuşi îşi ascunde orientarea - conflict interior, ducând la o tentativă de sinucidere), cât şi implicaţiile sociale - dreptul la fericire şi la fi (lăsat) să fii ceea ce eşti (micromonologul final). Happy ending-ul e singurul liant dintre cele două spectacole.
Dana Țabrea, În căutarea autorului,
în Ziarul de Iași, 8.10.2016
Mai întâi, am putut urmări spectacolele de la Studioul „Euphorion" cu BZZAP și Panglica lui Moebius, în prezenţa dramaturgului american Robert Cohen, amândouă concepute de regizorul Răzvan Mureșan. Au fost demersuri edificatoare pentru temeritatea și iscusinţa autorului de a fi abordat teme-tabu cu decenii în urmă în teatrul de peste Ocean, vizând intoleranţa majorităţii în disputele pe teme etnice, religioase și sexuale, ori faţa ascunsă și mai puţin plăcută a succesului. Ele au prilejuit autorului satisfacţia și aprecierile călduroase la adresa realizatorilor, în rândul cărora i-am remarcat pe actorii Matei Rotaru, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Diana Buluga, Patricia Brad, Ionuţ Caras, Miron Maxim și Cristian Grosu.
Ion Parhon, Scrisul Românesc, nr.11(159), noiembrie 2016
Regia rămâne fidelă textului și se dedică actorilor, al căror joc firesc îl pune în valoare. Personajele sunt vii, chiar cu un soi de candoare simpatică, iar producția este echilibrată în privința alternanței dintre momentele comice și cele emoționale.
Irina Zlotea, Autorul de teatru,
în Teatrul azi, nr.12/2016
Piesa e alert pusă în scenă, are umor de situație, de limbaj, de comportament, chiar vestimentar, jocul actorilor e condus inteligent și cu simțul măsurii.(...) S-a simțit în jocul actorilor că le-a plăcut textul, dialogurile, s-au identificat cu personajele potențându-se reciproc într-o reușită seară de teatru.
Eugen Cojocaru, Happy Gays,
în Luceafărul de dimineață, nr.12 (1078) 2016
Panglica lui Moebius, a doua piesă a lui Cohen prezentată în cadrul Întâlnirilor Internaționale de la Cluj din acest an, alunecă mai mult spre comedia de situație, deși problematica e șocantă în sine. Prea șocantă. e o comedie apropiată scrierilor lui Neil Simon, îmi face impresia. În amândouă, ...Moebius și Bzzap!, jocul actorilor urcă spre superlative pe deplin motivate.
Adrian Țion, Întâlnirile de la Cluj: trei autori,
în revista Tribuna, nr.340, 1-15 nov. 2016
