„Regizoarea daneză Anna Stigsgaard are meritul iscării acestui extraordinar spectacol-eveniment, în care teatrul realist coexistă foarte bine cu momente expresioniste sau simbolice, în care ambianţa sonoră potenţează impactul mesajului vizual. Un spectacol complex dar care se urmăreşte cu interes, mereu cu publicul racordat la tensiunea celor ce se întâmplă pe scenă. Un regizor bun se recunoaşte şi după modul în care pune în scenă acţiunile de plan secund. Nici din acest punct de vedere montarea nu dezamăgeşte, şi tot atât de adevărat e că Anna Stigsgaard a ştiut să-i încarce pe actori cu aceea energie care-i motivează să dea totul pe scenă.“
Horaţiu Damian, Fericiţi cei săraci cu duhul,
în Ager Kult din 30 oct.2012 şi LiterNet.ro, sept. 2012
„Spectacolul reuşeşte să evidenţieze mai ales dragostea pătimaşă, directă a lui Rogojin, intersectată aleatoriu, dar definitiv şi tragic, cu iubirea creştinească a Prinţului. Structura montării rămâne una schematică, dar mi se pare că este vorba despre un schematism funcţional, ademenitor, o posibilă lectură până la urmă din creaţia dostoievskiană.“
Adrian Ţion, Schematism redus la esenţe - Idiotul,
în LiterNet.ro, noimebrie 2012
„Premiera semnată de regizorul Vadas László este (...) un act recuperatoriu al unui text bine scris, alert, şi antrenant, cu aluzii mai mult sau mai puţin discrete la o realitate... mai mult sau mai puţin îndepărtată. Ceea ce frapează, în primul rând, este extraordinara actualitate a scriitorii, iar asta te face să tragi concluzia (amară...) că nimic nu se schimbă în ţara noastră, doar decorurile, costumele şi măştile... (...) spectacolul se va redula sub semnul grotescului. Travestiuri hilare cu bărbi sugestive, proiecţii de film cu scene „super-eroice" petrecute pe plaiurile mioritice, când pe-un deal, când într-o vale, muzică, lumini şi umbre. Un mic „carusel" în care interpreţii joacă cu dăruire, sugestiv şi fără poticneli.“
Radu Ţuculescu, Drumul spre Indii. Fisura,
în revista Tribuna, nr.244, anul XI, 1-15 noiembrie 2012
„Drumul spre Indii mizează, aşadar, pe o formulă atemporală, care, în momentele cele mai vii ale montării semnate de regizorul Vadas László, se pliază totuşi perfect peste realităţile zilei. Despre ce este, mai precis, vorba? Într-un spital de bolnavi psihic, sub îndrumarea psihiatrului, câţiva pacienţi pun în scenă un spectacol despre frământările proaspătului înscăunat voievod, numit, la modul generic, Vodă, şi ale suitei sale de boieri, dintr-un incert Ev Mediu moldo-valah. Constatând că vistieria e goală şi că tot ceea ce era de furat a fost furat de către predecesori şi de către dregătorii corupţi, Vodă plănuieşte să-şi scoată ţara - şi mai ales domnia - din impas, punându-şi supuşii să ia drumul Indiilor, după mirodenii, aflate la mare preţ în Occident.“
Anca Haţiegan, Drumul spre Indii sau istoria românismului povestită pentru bolnavii mintal,
în Steaua nr. 11/2012
„Regizorul, împreună cu co-autorul dramatizării, Stefano Geraci, ne propun un spectacol stilizat, un text redus la esenţial, aşa cum îl înţeleg ei. Actorii evoluează pe o scenă dominată de o structură metalică, un paralelipiped care poate deveni şi coridor de trecere spre niciunde, şi colivie şi închisoare a infernului cotidian şi obiect teatral. Cu excepţia lui Hamlet, protagoniştii evoluează îmbrăcaţi în spadasini, o ţinută între cea tipică scrimei europene şi Kendo, arta sabiei japoneze.“
Horaţiu Damian, Hamlet oblige,
în Ager Kult, 22.09.2012 şi în LiterNet, 2.10.2012
„Un alt Hamlet, se explică regizorul italian, scriind în caietul program: Ce înseamnă să fii tu însuţi? Iată teza acestui spectacol despre Hamlet, văzut ca un personaj manipulat de o structură şi un mecanism feroce reprezentat în spectacol de o maşinărie - a timpului şi a spaţiului - spune regizorul, în fapt o construcţie metalică ce condiţionează mişcarea personajelor şi o limitează la stricta ei alcătuire. Hamlet nu e liber să se manifeste, aşadar nu poate scăpa de destinul său ca noi toţi, obligaţi să existăm în condiţii date naturale, biologice, genetice, sociale, culturale etc.“
Doina Papp, Întâlnirile teatrale Est-Vest,
în suplimentul Bucureştiul Cultural (nr.118) al revistei 22, anul XXIII, nr.42 (1179), 16-22 octombrie 2012
„Nu e deloc accidentală semantica acestui spectacol intens, dinamic, tulburător şi brutal-ludic, catalizând subtextul tragic. De la personajele neutralizate voit sub măştile de scrimă, cu costume albe, la structura metalică paralelipipedică ce întruchipează castelul de la Elsinore, odaia Ofeliei, camera reginei, circumscriind, doar din sugestii vizuale, întreg universul hamletian, şi până la felul în care sunt imaginate personajele din piesă - Gertrude, Ofelia, Polonius, Claudius etc. -, apoi până la rama din ramă a spectacolului din spectacol - cel al histrionilor -, montarea lui Bacci întretaie inteligent şi cu substanţă numeroase semne teatrale, fără a deveni o demonstraţie de erudiţie dramatică.“
Claudiu Groza, Demonstraţia clujeană,
în revista Tribuna, anul XI, nr.244, 1-15 noiembrie 2012
„Un Hamlet în cheie minimalistă, preocupat mai curînd de fizicalitate decît de concentrarea pe metafizic sau asupra poeticităţii infuze a textului shakespearian, interesat preponderent de raporturile de forţă materială dintre personaje şi de modalităţile de exprimare corporală ale actorilor, înscenează la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca regizorul italian Roberto Bacci.“
Mircea Morariu, Hamlet în cheie minimalistă,
în Teatrul Azi, nr.12/2012
„În integralitatea sa, Hamlet-ul lui Roberto Bacci e un experiment îndrăzneţ, bulversant, pliat pe o viziune foarte personală a reinterpretării dramei eroului shakespearean, privită din interioritatea subconştientului personajului, marşând energic pe tulburătoarele lui trăiri abisale. Neglijând, s-ar putea spune, celelalte personaje, punându-le în plan secund, pentru a spori vizibilitatea eroului central, regizorul menţine legătura cu nucleul subiectului într-un mod acaparant încă, ceea ce-i motivează demersul. Cu toate simplificările aduse, regizorul respectă şi reuşeşte să dea forţă expresivă scenelor-cheie, fără de care spectacolul ar fi fost ratat. În faţa acestei evidenţe, chiar şi corul conservatorilor înrăiţi a cedat.“
Adrian Ţion, Hamlet, azi,
în LiterNet.ro, ianuarie 2013
Hamlet este un spectacol intens, cizelat, cu actori a căror energie umple întreaga sală de spectacol. Este un cub rubik, o analiză cu infraroșu a întunericului din om, un montagne russe și o poveste spusă cu emoție.
Andreea Lupu, Hamlet și încleștarea de spade - „Adu-ți aminte...",
în Teatru românesc, 6 febr. 2017
