Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

BARRYMORE
de William Luce
regia: Tudor Lucanu
Data premierei: vineri, 29 martie 2013

„Cu acest spectacol minimalist cu centrul de greutate pe interpretarea actoricească, regizorul Tudor Lucanu îi aduce un omagiu unuia dintre cei mai importanţi actori ai teatrului clujean şi nu numai. Cu Barrymore, Anton Tauf, actorul unui singur teatru, e repus la locul său: sub lumina plină a reflectoarelor şi în faţa spectatorilor care îl iubesc.“

                                   
Oana Cristea Grigorescu, La judecata rolurilor,
în Observator cultural nr.416 (674), 23-29 mai 2013

 


 

„Anton Tauf, acum ajuns la condiţia de actor bătrân-celebru, cum scrie George Banu, are ştiinţa de a juca astfel încât fiecare replică, fiecare pauză, fiecare vorbă, fiecare accent, orice intonaţie, fiece cabotinism evocat, oricare răsfăţ jucat, citat, mimat să fie ale lui şi numai ale lui. Să poarte o inconfundabilă marcă de identificare. Împreună cu Tudor Lucanu şi încredinţându-i-se cu maximă generozitate tânărului director de scenă, Anton Tauf a eliminat din jocul său orice urmă de retorism, de îngroşare, de surplus.“

 

Mircea Morariu, Foto Requiem,
în adevărul.ro, 4 octombrie 2013
 


 

În Barrymore, tânărului regizor [Tudor Lucanu] i-a fost dat să se „întâlnească" cu personalitatea puternică a binecunoscutului actor Anton Tauf. Întâlnirea a dat rezultate demne de toate aplauzele noastre.


Radu Ţuculescu, O, ce zile frumoase!..., în Transilvania Reporter,

nr. 321, luni, 27 mai 2013

 


 

Asistăm, chipurile, la repetiţiile pentru Richard al III-lea, dar ele sunt un pretext transparent pentru devoalarea complexelor trăiri şi nostalgii ale personajului-actor în piesa lui William Luce. Problematica textului se mişcă în jurul biografiei actorului John Barrymore, reprezentant de frunte al unei familii celebre din teatrul american. Premiera a avut loc pe Broadway, la Music Box Theater în 1996 şi montarea cu Christopher Plummer în rolul lui John Barrymore a făcut carieră.

 

Evident că rolul nu putea fi acordat decât unui mare actor pentru ca motorul cvasi-monologului să prindă forţă de persuasiune. Şi Clujul are un asemenea actor, mare, minunat, iubit şi preţuit, în persoana lui Anton Tauf. Astfel că rolul îi vine mănuşă, oferindu-i şansa unei autoevaluări la apogeul carierei. În rolul sufleorului evoluează mult mai tânărul Ruslan Bârlea, cu deferenţa necesară arătată unui maestru. (...)
 

Anton Tauf este actorul prin excelenţă care respiră prin toţi porii scena, teatrul, mirajul şi eclerajul acestei arte a triumfului şi a efemerului. Pe scena Teatrului Naţional clujean a jucat neîntrerupt din 1968, de când a păşit pentru prima dată pe ea. Nu e de mirare că, în 2013, Anton Tauf a primit Premiul pentru cel mai bun actor la cea de a XIX-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea. Un arc peste timp, o carieră glorioasă. O recunoaştere şi un omagiu aduse unui admirabil slujitor al teatrului.

Adrian Țion, Anton Tauf - Barrymore în semn de omagiu,

pe LiterNet.ro, 7. 03. 2015 

 


CEI DOI GENTLEMENI DIN VERONA
de William Shakespeare
scenariul şi regia: Ada Lupu
Data premierei: sâmbătă, 9 martie 2013

„Regizoarea Ada Lupu evită cu inteligenţă capcana montărilor simandicoase, foarte conştientă de prestigiul magiştrilor. Prin Cei doi gentlemeni din Verona, spectacol care se joacă la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, ea ne propune un Shakespeare agreabil şi prietenos, la care să poţi râde fără aprobarea vecinilor de scaun.“

 

Horaţiu Damian, Shakespeares Harlem Shake,
în Agerkult, 3 martie 2013

 


 

„Se rîde mult, în hohote, chicotind, cu mîna la gură ori cu toţi dinţii la vedere, temporizat sau năvalnic, la Cei doi gentlemeni din Verona, piesa lui Shakespeare montată de Ada Lupu la Teatrul Naţional din Cluj (cu premiera în 9 martie). Regizoarea timişoreană propune şi de această dată un spectacol de mare public - după foarte bine primitul La răscruce de vînturi, dar acum în alt registru, fireşte - fără a face rabat de la ţinuta artistică a producţiei.“


Claudiu Groza, Shakespeare, cronicar monden,
în revista Tribuna, nr. 254, anul XII, 1-15 aprilie 2013

 



„Haig Acterian, unul dintre foarte bunii exegeţi români ai lui Shakespeare, observa că piesa nu îşi dezvăluie adevărata valoare la lectură, ci numai şi numai atunci cînd e pusă în scenă. Numai aceasta îi evidenţiază vioiciunea, vivacitatea, ritmul, energiile. Însuşiri în care nu încape îndoială să Ada Lupu crede. S-a gîndit să le marcheze scenic printr-o goană continuă, prin niciodată întrerupta muzică de scenă compusă de Cári Tibor, prin light design (Lucian Moga).“


Mircea Morariu, La dublu,
în Teatrul azi, nr.5-6/2013


TARTUFFE SAU IMPOSTORUL
de Molière
regia: Laurian Oniga
Data premierei: vineri, 1 februarie 2013

˜Regizorul încearcă să demonstreze că Tartuffe sau Impostorul nu este o comedie nevinovată, potenţând fiorul dramatic al textului şi subliniind ideea actualităţii lumii lui Molière. Iată-l, de pildă, pe Monsieur Loyal, mâna dreaptă a lui Tartuffe. În viziunea lui Laurian Oniga, Loyal este un nemilos executor judecătoresc din zilele noastre. Cruzimea exercitată nu prin urlete, ci prin linişte ameninţătoare este mult mai terifiantă, mai înspăimântătoare. De altfel, pe această dimensiune, spectacolul este întru-totul contemporan, aşa cum mărturiseşte regizorul...“


Radu Constantinescu, Un Tartuffe minimalist,
în Ziarul de duminică, supliment al Ziarului Financiar, 7 februarie 2013

 


 

„Din peruci, batistuţe şi volănaşe, crinoline şi danteluţe, mătăsuri şi puţină pudră se întrupează partea vizibilă a spectacolului, privirea aţintită în oglinda adevărului spre modelul prefigurat de Molière. După 30 de ani (când a mai făcut un Tartuffe la Bucureşti ca student), Laurian Oniga reuşeşte să aprofundeze textul şi să degaje cu dezinvoltură esenţa piesei. Mesajul regizorului coborât din atemporalitatea prototipului e simplu, direct: Atenţie la tagma impostorilor! Cave canem! s-a transformat în Cave impostorem!“


Adrian Ţion, Tartuffe sau privirea în oglindă,
în LiterNet.ro, 14 febr. 2013

 



„Acţiunea a fost amorsată, permiţând actorilor să-şi potenţeze partiturile, în această grilă ostentativ-teatrală, jucând povestea imposturii lui Tartuffe, vicleanul „credincios" dispus să „calce strâmb" cu soţia protectorului său, pe care-l şi escrochează, lăsându-l, vorba ceea, calic. Oniga a renunţat la „pedepsirea" lui Tartuffe, acesta rămânând în cele din urmă victorios în matrapazlâcuri - se poate bănui aici şi o trimitere la actualitate, eroul molieresc fiind un soi de arhetip al afaceriştilor veroşi de astăzi.“


Claudiu Groza, Molière de studio,
în Tribuna, nr.251, 16-28 februarie 2013