Arhiva de cronici

 Arhivă de afişe

Galerie foto

Galerie video

AMALIA RESPIRĂ ADÂNC
de Alina Nelega
regia şi scenografia: Tudor Lucanu
Data premierei: vineri, 7 februarie 2014

„Reprezentaţia se bazează într-o măsură covârşitoare pe resursele actoriceşti, cu minime adjuvante scenice, iar ceea ce a impresionat şi convins în jocul Ancăi Hanu a fost pe de o parte un calm impecabil, iar pe de alta o versatilitate ingenios calibrată a măştilor personajului său. Tudor Lucanu a optat, după cum era şi firesc, pentru o regie fină, care să acorde libertate actriţei.“

 

Claudiu Groza, Patru premiere. Şi-un spectacol proaspăt,

în Tribuna, nr.276, 1-15 martie 2014
 


 

„Am apreciat ştiinţa regizorului de a găsi echilibrul necesar între lacrima şi râsul Amaliei, sugerându-i actriţei cum să dozeze emoţia, învelind-o în vălul fin al glumei, al unui jemanfişism care te ţine treaz, atent, necopleşit de emoţii. Anca Hanu a înţeles perfect această stare a personajului, adăugându-i doar ceva (mult!) din propria ei energie şi sensibilitate.“


Elisabeta Pop, O confruntare cu trecutul,

în Teatrul azi, nr.7-8-9/2014
 


 

„Foarte bunelor montări ocazionate de piesa Alinei Nelega li se alătură acum aceea a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, semnată regizoral şi scenografic de Tudor Lucanu şi actoriceşte de Anca Hanu. Principala ei calitate, sursa reuşitei se află, după părerea mea, în răbdarea cu care a fost citit textul. În atenta decupare a secvenţelor din care acesta e compus, în observarea progresiei interioare a partiturii. (...) Amalia respiră adânc  de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca e ceea ce aş numi „un spectacol subţire". Subţire în sensul că nici Anca Hanu, nici Tudor Lucanu nu vor să ia ochii, să uluiască. Dorinţa lor e ca, prin intermediul acestui monolog de un ceas, să dialogheze cu spectatorii. Să fie cu aceştia un dialog. Izbutesc. Victoria se obţine câteodată în teatru, după cum se vede, şi datorită lipsei de agresivitate.“


Mircea Morariu, Un spectacol subţire,

în Teatrul azi, nr.7-8-9/2014
 


 

„Anca Hanu oferă o lecţie de măiestrie actoricească. Trecerile dintre stări, pragurile dintre vârste nu se observă, căci totul curge. Actriţa saltă din situaţie în situaţie cu o uşurinţă ce trădează un mare talent. Ea se joacă, iar faptul că nu a uitat ludicul într-o cutie din copilărie este de admirat.“

Vlad Galer, Decolarea - Amalia respiră adânc la FNT, 2014,

în Agenda LiterNet.ro, 28.10.2014

 


 

„Gesturile cu care sunt mânuite puţinele elemente scenografice trădează siguranţa actriţei principale. Avem de a face cu mecanism de joc adus aproape de perfecţiune, de completitudine (...) Virtuozitatea Ancăi Hanu o preschimbă cumva într-un monstru scenic, eroic pentru că nu îşi deplânge soarta, unul care stapâneşte perfect „scândura". Surprinde spectatorul până la a-l face să nu se mai mire, în ultimă instanţă, de nimic. Această naturaleţe ar putea-o face pe Anca Hanu să rămână în conştiinţa acestora drept „Amalia", dacă nu a făcut-o deja.“
 

                          Vlad Ciobănel, Visul unui zbor trecut prin tubul digestiv,
în Revista Teatrală Radio, 28 oct. 2014


EX/CENTRIC
exercițiu dramatic colectiv


concept: Ionuț Caras
Data premierei: miercuri, 22 ianuarie 2014

„Un grup de oameni cu temperamente, personalităţi şi preocupări diferite se adună periodic în varii spaţii... excentrice şi „se joacă". Adică joacă un fel de teatru, fiecare devenind „personaj". Doar că povestea poate căpăta uneori o întorsătură tragică. (...) Eroii bizari ai acestei poveşti ciudate au fost puşi în valoare cu fineţe şi forţă de toţi actorii - nu remarc pe nimeni în mod special, deşi diferenţe de tonus au existat, tocmai pentru a accentua ideea de «creaţie colectivă». E de notat însă pasiunea actorilor tineri de a-şi face meseria, o pasdiune care te (mă) face să fii fanul lor.“


Claudiu Groza, Patru premiere. Şi-un spectacol proaspăt,

în Tribuna, nr.276, 1-15 martie 2014 


SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE
de Matei Vișniec
regia: Răzvan Mureșan
Data premierei: sâmbătă, 21 decembrie 2013

„Spectacolul se insinuează ca o parodie pirandelliană, cu un ritm frenetic. E caracterizat printr-o creşterea adecvată, atent programată, gradată a ritmului în cauză. În răstimpul cât durează reprezentaţia, accentul pus pe ceea ce acelaşi Valentin Silvestru numea „amănuntologia rizibilă", o „amănuntologie" ajunge să pară încă şi mai apăsată, dar şi mai apăsătoare în spectacolul în cauză datorită utilizării riguroase, fără excese a unei tehnologii de ultimă generaţie. Tot atâtea calităţi, deloc minore, ale montării.“

 

Mircea Morariu, Despre laşitate şi supraveghere,
în adevărul.ro, 17 ianuarie 2014 și Teatrul azi nr.1-2/2014

 


 

Spectatorul condamnat la moarte văzut de Răzvan Mureşan e un exerciţiu captivant, imersiv de metafizică printre spume. Spumele aparatului judiciar furibund până peste poate, spumele noastre de mancurţi molâi şi abrutizaţi, care semnează cu un rânjet tâmp declaraţii, amenzi, condamnări şi avertismente, spumele dând pe-afară ale detergenţilor care spală cu cerbicie creiere deja spălate.“

Paul Boca, Procesul sau gâlceava actorului cu unul, cu altul,

în Scena.ro, nr.24 (1)/2014
 


 

„Spectacolul a fost o foarte bine venită lecție civică, metafora țintind cu o incredibilă concretețe spre o anume perioadă din viața României, trimițând totodată și la meditație: spre ce ne îndreptăm, cum ne raportăm la semenii noștri, ce înseamnă să fii laș sau curajos, cum prețuim libertatea, ce înseamnă să ai caracter, să accepți compromisul cu ușurință, să nu ai destul curaj să lupți pentru schimbarea vieții tale... Spectacolul e susținut admirabil actoricește, în egală măsură de actorii distribuiți în rolurile principale, ca și cei distribuiți în multele roluri episodice.“

 

                        Vetuța Pop, Mult zgomot... dar cu folos...,
în Teatrul azi, nr. 1-2-3/2015, pp. 162-164