Din primul moment și până în cel din urmă, spectacolul reușește ceva, și anume să sugereze atmosfera întunecată a unui târziu Ev Mediu românesc, prelungit dincolo de limitele celui european și cam fără legătură cu el.
Nicoale Prelipceanu, Un spectacol după Lucian Blaga,
în Teatrul azi nr. 12/2018
Tânărul Andrei Măjeri, cu montarea Meșterul Manole se înscrie pe lista regizorilor care nu doar trebuie urmăriți, dar care deja încep să-și formeze un glas limpede (...). Așezând alături de celelalte spectacole ale sale (...) o piesă de Lucian Blaga, cu toate riscurile artistice pe care un astfel de titlu le aduce cu sine, demonstrează că are curajul necesar să se avânte pe teritoriul marilor teme - importante și ardente, să-și pună întrebări grele, care îl expun, și să facă cercetare curturală, dar și personală, intimă.
Irina Zlotea, Despre viziunile clujene, pe scurt,
în Teatrul azi nr.12/2018
În sfârşit o premieră reprezentativă pentru omagierea personalităţii părintelui spiritual al Teatrului Naţional din Cluj şi o contribuţie majoră în vederea centenarului Marii Uniri! Statuia lui Lucian Blaga din faţa clădirii teatrului, realizată de Romul Ladea, numele poetului şi dramaturgului de pe frontispiciu primesc, în această lumină, o mai solidă determinare şi firească motivaţie valorică. Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj se dovedeşte demn de numele ce îl poartă. Premiera cu Meşterul Manole tinde să fie un eveniment. Piesa a primit carnaţie scenică postmodernistă în regia tânărului regizor Andrei Măjeri, plasând acţiunea, după dorinţa autorului, în „timp mitic românesc“. Viziunea regizorală se concentrează pe mitul creaţiei ca izbăvire divină, abstrasă din haosul rătăcirilor. Nuanţele de eseu teatral sunt îmbinate cu cele de feerie poetică vizuală şi tragism mitic. Spectacolul este rezultatul însumării unor sinteze sincretice, eşalonate în ritm baladesc, oniric.
Adrian Țion, Meșterul Manole într-o viziune postmodernă,
în Făclia 12 iunie 2018
(...) Țin să subliniez că, în opinia mea, Meşterul Manole este ceea ce se cheamă un spectacol demn de luat în seamă. Un spectacol bun, nu numai în contextul carierei de până acum a lui Andrei Măjeri, ci şi pentru ceea ce înseamnă afişul curent al Teatrului Naţional „Lucian Blaga". De salutat şi pentru modul în care înţelege instituţia producătoare să îşi onoreze patronul spiritual. Nu în ultimul rând, spectacolul cu Meşterul Manole este un exemplu demn de urmat de toate acele Teatre animate, în mod real, de a contribui, cu mijloacele artei proprii, la sărbătorirea Centenarului.
Mircea Morariu, Între măsurători și rugăciune,
pe Adevărul.ro, 21 iun.2018
(...) demersul regizorului Andrei Măjeri înlătură orice ar putea fi lipsit de nerv și de credibilitate, găsind noi fațete ale textului, fără ireverențe ori vreo tratare iconoclastă gratuită. Legenda e împrospătată, carnația personajelor devine veridică.
Alexandru Jurcan, Blaga și Vișniec la Național,
în revista Tribuna nr. 381, 16-31 iulie 2018
Andrei Măjeri a conceput un spectacol cu potenţial montând „Meşterul Manole" după Lucian Blaga la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca. Pornind de la bun început de la conceptul de remix, de reinterpretare şi mizând pe liniile de forţă ale textului, temele general valabile şi mitul creatorului, demersul său artistic are consistenţă şi coerenţă, impresionează vizual (...)
Alina Epîngeac, „Meșterul Manole“ - Doctor Jekyll sau Mister Hyde?,
revista online de teatru Yorick.ro, nr.424, 16 oct.2018
Viziunea regizorală (...) se fundamentează pe o abordare de tip geometric a unei realități ce scapă interpretărilor de ordin rațional. Există în această montare o abordare matematică a realității ce permite însă manifestarea unor fapte care eludează înțelegerea comună. (...) Spectacolul semnat de Andrei Măjeri și echipa lui are, în concluzie, meritul de a fi fost realizat printr-o arheologie onestă și creativă în textele lui Lucian Blaga (țesînd și scrieri filosofice și poetice în substanța textului dramatic) și de a provoca un exercițiu de conștientizare cu privire la posibilitățile scenice pe care le deschide un text atît de puțin vizitat.
Gina Șerbănescu, Meșterul Manole, o geometrie sacrificială,
în Dilema Veche, 4 iulie 2018
Paradoxal, taman soborul, ipocrit şi lipsit de umanitate, se rosteşte pentru justiţie, una deopotrivă mundană şi în acord cu tablele legii. Amplificând astfel, în ultimele clipe, tragedia. E aproape un loc comun că o creaţie cere o jertfă. E simplu şi îndelung ilustrat în istorie. Dar Avraam a fost oprit de Dumnezeu în ultima clipă, înainte de gestul fatal. Legenda zidarului ce face un sacrificiu este răspândită pe tot felul de meleaguri, din Deva până în Ţara Soarelui Răsare. E drept că Manole are de ridicat un templu, nu o simplă construcţie pentru oameni. Manole este Artistul. Şi spectacolul lui Măjeri pe asta focalizează. Artistul, în sine, şi doza, mai mică sau mai mare, din esenţa lui în noi. O dată căzând cortina, trebuie să o iau de la capăt, pentru a vedea altfel.
Marius Dobrin, Altfel - Meșterul Manole,
în Agenda LiterNet, martie 2021
Ultima premieră a Teatrului Național Cluj, în regia lui Răzvan Mureșan, e o montare reușită, care izbutește ca, prin atmosfera și prin sublimul jocului să îți inducă pe alocuri o stare de catharsis, cu condiția unei minți deschise la valențele artistice și erotice care sunt puse în scenă într-un mod frust, ca din topor, fără niciun fel de pudoare. (...) „Craii de Curtea-Veche“ reprezintă un efort regizoral și actoricesc remarcabil, cei 24 de actori performând ca un tot unitar fără disonanțe, spectatorul fiind nevoit să își întoarcă privirea simultan spre multiplele puncte de interes scenic, spre acțiunile principale și secundare care captează atenția, în același timp, în egală măsură.
Florin Moldovan, „Craii de Curtea-Veche“, o piesă bine îmbrăcată, cu actori dezbrăcați,
în Buletin de Mănăștur, 25 aprilie 2018
Ispitit de lumea fabuloasă a „crailor" mateini, regizorul Răzvan Mureşan s-a încumetat să construiască pe scena Naţionalului clujean un spectacol baroc doldora de culori ademenitoare şi mişcări browniene.
Adrian Țion, Un crailâc fără limite,
în Făclia, 30 apr. 2018
O abundență de personaje ambientează peripețiile neepice ale celor patru prieteni de pe Dâmbovița, într-un excelent decor gândit de Andreea Săndulescu în spiritul începutului de secol trecut, realist și simbolic, totodată. Și costumele Ilonei Lörincz rămân atente la moda de odinioară.
Ovidiu Pecican, Deambulări retro,
în Teatrul azi nr.7-8-9/2018
Amestec de stiluri în roman, Craii de Curtea-Veche rămâne un text greu, o provocare serioasă pentru T.N.C., care, prin scenografie și jocul actorilor, reușește să redeaatmosfera decadentă a Bucureștiului interbelic. Imaginea care rămâne spectatorului fiind cea a Crailor și a atmosferei levantine, imprimate și de partea muzicală orientală și a cântecelor de mahala.
Cristina Seleușan, „Que voulez vous, nous sommes ici aux portes del'Orient, où tout este pris à la légère...",
în Teatrul azi nr.7-8-9/2018
„Angajarea de clovn" în regia lui Sorin Misirianțu pune actorul pe un piedestal auster, neajutat de o scenografie care să „ia ochii", pe o scenă goală, îmbrăcată doar cu lumini și cu fum, care nu distrag atenția de la mimică, de la interpretare, ci concentrează privirea spectatorului tocmai spre arta actoricească. „Angajare de clovn" e un spectacol în care trei personaje fac totul, în care nu mai e nevoie de absolut nimic din recuzita teatrală, decât de recuzita interioară a celor care dau viață artiștilor sfârșiți, în esență, de viață.
Florin Moldovan, „Angajare de clovn“, artă, nu clovnerie, la Teatrul Național din Cluj!,
în Buletin de Mănăștur
Ce rămâne după ce pleacă circul si cine gestionează golul lăsat în urma lui ca o fantomă a amintirii? Răspunsuri sunt destule în mărturiilor celor implicaţi. Teatrul National din Cluj vă propune o întâlnire cu această fantomă a trecutului ireversibil în noua premieră Angajare de clovn în regia lui Sorin Misirianţu. (...)Descinzând din Clovnii lui Fellini, cei trei clovni (bătrâni), ajunşi în mod miraculos pe scena Euphorion-ului clujean, se hrănesc intens din gemul amintirilor, îndesat în borcane bine păstrate în memorie. Abordarea şi împletirea nostalgică a evocărilor e de tip exploziv în spectacolul lui Sorin Misirianţu.
Adrian Țion, Teatrul Național Cluj-Napoca: Resuscitarea clovnilor,
în ziarul Făclia, 25 apr.2018
Aceeași piesă se joacă acum și la București, în regia lui Ion Caramitru, care a distribuit trei actori cu studii la Cluj (Emilian Mârnea, Petre Ancuța, Florin Călbăjos). Spectacolul depășește două ore, se cântă, se dansează, se face pantomimă, e invitat chiar circul Globus, iar sala devine o arenă de circ. E o propunere, desigur, însă eu prefer sobrietatea montării de la Cluj, în consens cu lacrima și râsul, cu discreția senectuții și disperărilor, cu acel aer de vanitas vanitatum, plus grija pentru construcția gradată, pentru redescoperirea relației umane, regăsită sub fricile cotidiene.
Alexandru Jurcan, Două premiere clujene,
în revista Tribuna, nr. 377, anul XVII, 16-31 mai 2018
(...) un „vârtej" repertorial și dramaturgic de mare calitate, dar care nu bulversează spectatorul, ci îl încântă la maxim, ajutându-l, în același timp, să „coboare" tot mai mult în psihologia și sufletul ascuns al actorilor - dur aparent, de fapt fragil și sensibil! Uimitor e că și noi ne putem identifica cu unul din pesonaje, în zeitgeist-ul „capitalismului sălbatic" - fiecare a ajuns sau va ajunge în această ingrată situație, într-o societate contemporană în care nu prea mai ai întrebuințare dacă ai trecut de 40 de ani!
Eugen Cojocaru, Angajare de clovn - să râdem cu... inima înlăcrimată,
în revista Tribuna, nr.381, 16-31 iulie 2018
